Car-sharing, "taxiurile fara soferi" - experimentate la Bucuresti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regia bucuresteana de transport in comun (RATB) a anuntat ieri proiectul unui nou serviciu oferit bucurestenilor, car-sharing. Sistemul, practicat deja in cateva orase europene, are ca efect reducerea

Regia bucuresteana de transport in comun (RATB) a anuntat ieri proiectul unui nou serviciu oferit bucurestenilor, car-sharing. Sistemul, practicat deja in cateva orase europene, are ca efect reducerea cu aproape 10 la suta a numarului de autoturisme personale si implicit a cererii de spatii de parcare. In prezent, in Bucuresti, se inregistreaza zilnic 5,75 milioane calatorii, dintre care 51,6 la suta cu mijloacele RATB, 28,7 la suta cu autoturismul personal, iar restul cu metroul bicicleta sau alte mijloace de transport. Masinile personale reprezinta 75,19 la suta din vehiculele inregistrate, numarul lor crescand cu 8 la suta pe an. In aceste conditii, RATB a apelat la parteneri europeni, precum orasele Bremen, Londra, Stockholm, Torino, Genova si Palermo. Acestea au dezvoltat serviciul numit car-sharing, un fel de taxi fara sofer. Astfel, un bucurestean poate folosi o masina fara sa o cumpere, platind doar folosinta. El face doar un fel de abonament si primeste o cartela magnetica. Cu aceasta, el poate folosi oricand oricare din masinile aflate in parcarile speciale, amplasate in diverse parti ale Capitalei. Va exista si un dispecerat care va coordona masinile, reviziile si reparatiile. Calculatorul tine evidenta consumului si a kilometrilor parcursi de fiecare abonat, iar la sfarsitul lunii emite factura. "Serviciul il completeaza pe cel al RATB, este mai ieftin decat taxiul si mult mai ieftin decat rent-a-car. Noi facem acum un studiu, cu trei masini, pentru a vedea care este piata Bucurestiului. Studiul va dura, credem noi, circa sase luni" a spus directorul RATB, Traian Neghirla. El apreciaza ca, in prima etapa, firmele de car-sharing vor avea clienti pentru aproximativ 500 de masini.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite