Când te ocupi de carieră şi când de nevastă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băiatul prietenului meu tocmai a terminat un doctorat strălucit la una dintre cele mai faimoase universităţi din lume. Şi nu în finanţe sau în management, ci în tehnologii de vârf, în una dintre ramurile ştiinţei cu cel mai solid şi mai spectaculos viitor în faţă. Poate să-şi aleagă orice ţară ar vrea şi orice oraş curat din lume şi poate începe o carieră despre care se ştie de pe acum unde va ajunge.

Dar prietenul meu îmi spune că băiatul vrea să se întoarcă în România şi mă întreabă dacă ar fi bine să-şi caute un job într-o bancă sau în alt domeniu. Foarte mirat de întorsătura pe care au luat-o lucrurile, îl întreb de ce vrea să vină înapoi în România, fiindcă aici nu se face absolut nimic în domeniul în care s-a specializat şi şi-a făcut doctoratul şi nici nu se va face vreodată - în timpul vieţilor noastre, cel puţin.  

Fiindcă are o prietenă şi ea nu vrea să plece din România! - vine răspunsul. Şi nu s-a gândit să se despartă de ea şi să-şi vadă de viaţa care îl aşteaptă înainte? Că la douăzeci şi ceva de ani o să-şi tot găsească fete, câte vrea. Nu, se pare că nu s-a gândit la asta...

Cunosc bine subiectul, zilnic apare în discuţiile mele, în toate scenariile posibile. De la părinţi care mă întreabă ce să facă pentru că ăla micul să fie cât mai fericit în viaţă, până la dramele celor din partea coborâtoare a carierei, care îmi spun cât de rău le pare că nu au făcut altfel.

Concluziile mele în această privinţă s-au format greu şi abia în ultimii ani s-au cristalizat unele care par să fie definitive. Mai ales că în ultima vreme s-au înmulţit şi confirmările.

Una dintre ele a venit de la un studiu inedit care a avut inspiraţia să întoarcă problema pe dos spre a afla răspunsul. Aproape toate cele care s-au făcut până acum despre ce îi mulţumeşte mai mult pe oameni în viaţă şi ce i-ar face mai fericiţi au mers pe varianta intuitiv evidentă a întrebărilor directe: ce ţi-ar plăcea mai mult, ce te-ar face mai mulţumit, mai fericit? Şi, spre comparaţie, retrospectiv, ce ţi-a plăcut mai mult, ce te-a făcut cel mai fericit până acum etc.? Studii serioase, întinse pe zeci de ani, uneori. Însă în studiul acesta, care m-a surprins şi pe mine prin claritatea concluziilor, au pus întrebările invers: care sunt cele mai mari regrete din viaţa ta, ce ai fi face acum altfel dacă s-ar putea să o iei de la început?

Am discutat despre concluziile studiului cu un mare specialist în regrete şi depresiile aferente, bunul meu prieten psihanalist, care cunoaşte până în adânc vieţile şi tristeţile atâtor mii şi mii de oameni. Mi-a zis că da, asta aude şi el: cele mai mari regrete ale oamenilor sunt că nu s-au ocupat suficient de pregătirea lor şi de carieră în tinereţe, că li s-au părut alte lucruri mai importante atunci, şi invers, că s-au ocupat prea mult de carieră, de job şi de bani în partea a doua a vieţii şi mai puţin de familie şi de ei înşişi.

Iată, deci, ce ştiu eu acum după zeci de ani de analizare a vieţilor şi carierelor oamenilor, a dorinţelor lor, spuse sau ascunse, a regretelor şi orgoliilor lor, a frustrărilor, a relaţiilor lor cu ceilalţi, cu familiile şi cu ei înşişi, despre configuraţia pregătire - carieră - viaţa personală şi socială care îţi aduce cele mai puţine regrete atunci când te uiţi în urmă, dar şi în viitor, cât ţi-a mai rămas:

Până spre 30 de ani, educaţia, lansarea şi confirmarea definitivă într-o carieră strălucită şi cu vizibilitate până spre sfârşitul ei ar trebui să fie prioritatea absolută. Studiile în cele mai bune universităţi, urcarea cât mai multor trepte academice, studii adiţionale şi suplimentare. Atât pentru carieră, desigur, însă în şi mai mare măsură pentru cultura ta generală şi pentru ce ţi se mai întâmplă în viaţă. Dacă ai şi o relaţie afectivă sau o familie care merg în aceeaşi direcţie, care te susţin în ceea ce faci, ar trebui să te consideri cel mai norocos om din lume. Însă orice te abate de la asta aduce şi şanse mai mari de regrete ulterioare: cedarea la tentaţiile unui salariu imediat mai mare, cu un job de oportunitate, relaţii sentimentale sau chiar familiale ce intră în coliziune directă cu obiectivele de carieră, printre multe altele.

Acum, fixarea şi confirmarea definitivă pe o carieră din care să fii absolut sigur că nu vei mai putea să fii dislocat vreodată, indiferent ce se va întâmpla în ţară şi în lume, sunt mai importante decât câştigurile pe care le vezi când îţi consulţi conturile din bancă.

Fiindcă, odată ancorat definitiv într-o carieră solidă şi previzibilă, încep să vină şi câştigurile, care devin prioritatea celei de-a două etape. Când, până pe la 40 de ani, ar trebui să-ţi asiguri veniturile pentru tine şi pentru toată familia pentru tot restul vieţii şi să elimini aproape orice risc de această natură. Fie că o să câştigi toţi banii de care vei mai avea nevoie în această perioadă, fie că îţi asiguri veniturile pentru tot restul vieţii într-un fel sau în altul.

Dacă ai ajuns suficient de departe în faza de educaţie şi de lansare în carieră, şansele să reuşeşti apoi să ţii într-un echilibru cât mai bun cariera şi jobul, viaţa personală, cea de familie şi toate relaţiile sociale sunt şi cele mai mari. Însă asta cere o investiţie foarte mare în prima etapă, pe care foarte puţini sunt dispuşi să o facă, după cum bine ştie toată lumea.

Iar după 40 de ani, toate fiind asigurate, familia, relaţiile sociale de toate felurile, viaţă şi proiectele personale pot deveni în mod natural centrul vieţii tale până la sfârşitul ei.

Aşadar, acestea ar fi, schematic, concluziile convergente ale celor în care am cea mai mare încredere când vine vorba despre ce ţi-ar aduce cele mai puţine regrete în viaţă, însumându-le pe toate. Statistic vorbind, desigur, şi în civilizaţia creştină şi occidentală din care facem şi noi parte.

Americanii, cu legile şi cu obiceiurile lor, prezentau rezultatele studiului ca fiind egal aplicabile şi bărbaţilor şi femeilor, desigur. De fapt, mai precis spus, nici nu am văzut vreo menţiune, oricât de mică, la factorii şi diferenţele de gen în ce am citit. Însă eu şi prietenul meu psihologul suntem convinşi că aceste concluzii nu mai sunt deloc atât de nete când vine vorba despre vieţile femeilor.

Eu, personal, nu ştiu deloc în acest moment ce parcurs educaţional, profesional şi relaţional ar fi mai bun decât altele pentru o femeie, ca să aibă şi ea cât mai puţine regrete. E posibil să fie o configuraţie asemănătoare cu cea descrisă mai sus sau poate chiar identică, dar cred că numerele sunt puţin diferite. Prietenul meu psihanalist are teoriile lui în această privinţă, însă el îşi scrie singur articolele.

Dar să revin la băiatul briliant al prietenului meu. Sfatul meu profesional a fost să plece în America, chiar şi fără fată după el. Marile companii şi marile universităţi ale lumii îl aşteaptă acolo! Le-am spus-o amândurora, am fost cu ei la masă aseară.

Dar nu cred că o va face. Nu am făcut-o nici eu când eram de vârsta lui, nu o face aproape nimeni la douăzeci şi ceva de ani. Mai ales că, sunt convins, majoritatea celorlalte sfaturi pe care le-a primit deja şi pe care le va primi în continuare îl vor îndemna să-şi asculte inima, nu capul...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite