Before&after: un apartament de 65 metri pătraţi banal şi întunecos a devenit cozy şi luminos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
lovedeco

Transformarea unui apartament banal şi întunecos într-o locuinţă caldă şi plină de lumină nu este un proiect tocmai uşor nici pentru designeri cu experienţă, cu atât mai puţin pentru cineva aflat la început de drum. Însă de undeva trebuie să începi şi asta a făcut şi Camelia Raciu, o tânără care, după zece ani de lucru într-o multinaţională, a decis să urmeze un curs de design interior şi să îşi pună pasiunea în practică.

lovedeco

Paleta de culori deschide spaţiul şi îl face mult mai luminos.

Cu puţină susţinere din partea prietenelor s-a întâlnit cu primul ei proiect, amenajarea apartamentului cu două camere al unui cuplu tânăr, ce se mutase în vechiul apartament al părinţilor şi îşi doreau să îl transforme într-o casă mai luminoasă şi cozy, potrivită vârstei şi stilului lor.

lovedeco

 Spaţiul era foarte întunecos şi neatrăgător înainte.

Apartamentul deja suferise modificări la structura iniţială, pereţii ce compartimentau bucătăria fiind eliminaţi cu câţiva ani în urmă, însă, chiar şi aşa, din cauza mobilierului şi finisajelor, spaţiul părea întunecos şi înghesuit. Aşa că treaba Cameliei de la Lagom home a fost să lumineze lucrurile, mai cu seamă din finisaje şi decor. A avut la dispoziţie un buget de 10.000 de euro pentru a face asta, care pe parcurs a suferit modificări şi a ajuns la circa 12.000.

Parchetul clasic dă o notă de eleganţă şi continuitate spaţiului

Probabil cea mai importantă schimbare a fost la nivelul pardoselii. Spaţiul deschis din hol şi bucătărie era placat anterior cu gresie, într-o combinaţie de culori nu tocmai inspirată. Cum însă în living şi în dormitor exista un parchet model clasic, soluţia propusă de Camelia a fost crearea unui spaţiu unitar şi fluid prin folosirea aceluiaşi tip de parchet şi în restul casei.

lovedeco

 Parchetul a înlocuit vechea gresia în întreaga locuinţă, mai puţin în baie.

„Nu a fost uşor să găsim fix modelul căutat, pentru că îmbinarea în şah este una specială, iar lamele sunt de o mărime mai atipică. În plus, am avut parte de provocări şi după ce l-am găsit. Când ne-a fost livrat, am constatat că este mai mult rustic decât clasa A, deci o calitate mai proastă, aşa că a trebuit ales lamelă cu lamelă. Toţi cei 24 metri pătraţi. Însă a meritat rezultatul.”

Continuarea articolului, aici. 

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite