Avram Iancu, contele Dracula şi ardelenii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Nimeni nu va alerga maghiarii prin aeroport cu puşca Iancului aşa cum sunt convins că extrem de puţini turişti străini din Budapesta ar şti cu adevărat cine este Avram Iancu”
„Nimeni nu va alerga maghiarii prin aeroport cu puşca Iancului aşa cum sunt convins că extrem de puţini turişti străini din Budapesta ar şti cu adevărat cine este Avram Iancu”

Avram Iancu, Emil Racoviţă (fondatorul biospeologiei) sau Hermann Oberth (unul dintre părinţii fondatori ai astronauticii) sunt trei personalităţi istorice care s-au „luptat” să-şi ofere numele, unui obiectiv economic important pentru Transilvania, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.

De ce este potrivită denumirea „Avram Iancu” ?

Am citit cu interes argumentaţia dlui. Traian Almăşan, despre cele trei variante, cu implicaţiile istorice, naţionaliste, de bun-simţ şi respect reciproc între comunităţiile din Ardeal, cât şi consideraţiile sociologului Vasile Dâncu, care a agreat ideea organizării unei dezbateri publice şi a unui nou studiu în care să opineze diferiţi clujeni, cu diferite propuneri.

Din start trebuie să vă spun că din perspectiva cultural-istorică, denumirea de Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” nu este o idee rea. Nu cred că trebuie să fim timizi şi să ne ascundem istoria, aşa cum sunt convins că germanii nu-şi vor schimba prea curând imnul, „Deutschland über alles”, iar francezii celebra „La Marseillaise” două cântece războinice care nu fac rabat la însângerările adversarului.

Nimeni nu va alerga maghiarii prin aeroport cu puşca Iancului aşa cum sunt convins că extrem de puţini turişti străini din Budapesta ar şti cu adevărat cine este Avram Iancu. Sigur că pentru o elită intelectuală ungară, precum şi pentru comunitatea maghiară din Ardeal, această alegere nu este tocmai îmbucurătoare.

Susţinerea unei astfel de denumiri se datorează, în primul rând stării culturale şi sociale a locuitorilor din nordul Transilvaniei, care au un profund ataşament faţă de tradiţie, cu toate faţetele ei, Avram Iancu reprezentând simbolul românismului.

Celor ce au opinat despre cultura ardeleană, care în loc să se claustreze într-un provincialism sterilizant, ar putea să ia în considerare şi alte căi de cunoaştere, cu alte scări de valori decât ale sale, le aduc aminte că simbolul, mitul, şi imaginea ţin de substanţa vieţii spirituale, că le putem camufla, mutila, degrada, însă niciodată extirpa.

Cert este că în momentul de faţă cei mai mulţi ardeleni ar susţine această denumire pentru un aeroport care totuşi, doreşte să-şi consolideze locul în loja internaţională.

Istoria nu este o opţiune obligatorie...

Manfred von Richthofen, supranumit de germani „Baronul roşu”, pilot de elită german şi tactician briliant al luptelor aeriene din primul război mondial, un adevărat as al duelurilor aviatice, „un erou prusac invincibil”, care a doborât în timpul războiului cele mai multe avioane de vânătoare inamice şi care a fost înmormântat cu onoruri, de duşmanii francezi, nu „a prins” lozul fericit pentru a da numele vreunui mare aeroport prusac...

Chiar şi aşa Germania şi-a îmbunătăţit reţeaua aeroportuară în ultimii ani, crescând exponenţial şi numărul de turişti, fără să folosească numele unui erou legendar în scop comercial.

Denumirea unor obiective economice strategice nu trebuie se se cramponze neapărat în trecutul mai mult sau puţin îndepărtat al României, cu ajutorul numelui trebuind realizat întregul concept, „toată imaginea interioară şi exterioară, de comunicare” (Brânzaş).

Aeroportul Internaţional Dracula

Într-o altă paradigmă socială, denumirea Dracula ar fi prins cel puţin la fel de bine ca cea de Avram Iancu. Gândiţi-vă pentru un străin cât de interesant ar suna să aterizeze pe Dracula Airport, fix în ţara contelui!

„Dincolo de cocoaşele colinelor înverzite ale ”Mittel-Landului” se profilau alte povârnişuri împădurite, în spatele cărora se înălţau trufaşi înşişi Carpaţii abrupţi. Se înălţau la dreapta şi la stânga noastră, străluminaţi de soarele de după-amiază, în tonuri splendide de azur şi purpură pe creste, de verde şi brun acolo unde iarba şi stâncile se amestecau; o nefirească privelişte de stânci colţuroase şi de vârfuri ascuţite se pierdeau în depărtare, unde se iveau colţi uriaşi înzăpeziţi”, descrie ţara Contelui Dracula, în jurnalul său, Jonathan Harker.

Nu vi se pare că sună a brand internaţional?

Şi fiindcă poate mulţi dintre dumneavoastră ar spune imediat că din clişee nu se poate obţine cu adevărat o dezvoltare durabilă, le-aş sugera să studieze brandingul Dracula pentru industria cinematografiei americane şi apoi să mozolească cu nămol, din faşă, o ideea uşor excentrică pentru clasica seriozitate transilvăneană.

Ar fi fost un moment de început pentru crearea unei industrii pe orizontală, care să capaciteze în regiunea Clujului două mărci româneşti extrem de cunoscute în occident: Transilvania şi contele Dracula.

Chiar dacă mi-ar fi plăcut să dăm frâu liber imaginaţiei şi să deschidem o perspectivă comercială unui obiectiv economic, tradiţia este un competitor care porneşte mereu fără nici un handicap.

Avram Iancu, contele Dracula, Emil Racoviţă sau Hermann Oberth sunt imagini, simboluri şi mituri nu creaţii arbitrare ale psihicului. Ele răspund unei necesităţi şi îndeplinesc o funcţie: dezvăluirea celor mai secrete modalităţi ale fiinţei. Ca urmare, alegerea lor ne îngăduie să cunoaştem mai bine omul, „omul pur şi simplu”

Iar omul, „omul pur şi simplu” vrea Avram Iancu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite