Mama copilului a declarat, dezinvoltă ca o garofiţă, că i-a gătit odraslei inclusiv ştir, adică o buruiană pe care o papă porcii (şi asta numai dacă sunt bine dispuşi, că dacă sunt nervoşi, vor cartofi fierţi cu mămăligă, cu garnitură de cârnat).

Toţi cei care s-au născut cu fundul mic şi tupeul mare au senzaţia că graşii sunt nişte nenorociţi care ne fură mâncarea nouă, ăstora normoponderali. Că se îndoapă cu salam şi după aia cer ajutorul statului, să le deconteze pastilele anti-diabet, anti-colesterol, anti-infarct. Nu, dragilor, obezitatea e un ghinion ca oricare altele, e ca şi cum te-ai procopsi cu păduchi, fiincă ai mers cu tramvaiul 41 – exemplu la întâmplare, nu intraţi în panică.

Am avut un coleg la un ziar, pe vremuri, care era campion absolut la mâncat pizza. Şi viteză, şi cantitate. La toate concursurile câştiga detaşat, îi umilea pe nişte bivoli care după competiţie plecau cu guşa-n piept, stârmocind a eşec, şi-i strângeau mâna păpăciosului nostru. Medaliatul înfulecărilor mondene putea devora vreo opt piţe mai repede decât am fi mestecat noi două lame de gumă. Avea 65 de kile, la un metru şaptezeci. Întrebarea mea ştiinţifică ar fi: unde se ducea toată acea turtă plină de cărneturi, ciupercării, măsline, caşcavaluri şi bulioane? De ce nu se îngrăşa niciun miligram? Mânca atât de mult, încât porcii din circumscripţia lui se sinucideau, după umilinţa de a nu-l putea egala.   

Am văzut multe reportaje în care obezii se plângeau că n-au ce mânca, fiindcă au pensia prea mică. După aia, nişte boi de la nu ştiu ce televiziune au făcut aluzii că, pentru nişte muritori de foame, arătau cam durdulii. Băi, deştepţilor, regimul de slăbire e mult mai scump decât regimul de îngrăşare!

Dacă aduci un nutriţionist în studio, o să fonfăie că trebuie să mănânci numai legume, fructe, grătărele, oleaginoase, cereale şi alte căcăţişuri sănătoase, fireşte. Sunt foarte deştepţi, sar neuronii din ei ca puricii din căţel. Dar ia fă un calcul: cât te costă să mănânci sănătos? Mâncarea naturală, ”bio”, hipocalorică, plină de fibre, costă de două ori mai mult decât pastele cu orez şi suc de roşii cu care pensionarii şi sărăcimea acestei ţări traversează luna.

Cum te hrăneşti conform normelor, când după ce plăteşti facturile îţi mai rămân două-trei sute de lei, în cel mai bun caz? Avem obezi fiindcă n-avem mâncare. E cel mai cretin paradox.