Aşteptându-i pe flămânzi

Era o zi de octombrie a anului 1983. Ploua mărunt. Oamenii se adunaseră la uşa blocului. Cineva a zis că plouă pentru că mortului îi pare rău că pleacă de pe lumea asta, Dumnezeu să-l ierte!

Camionul-platformă cu sicriul acoperit a pornit greu, scoţând un fum cenuşiu. În primul rând, imediat după preotul şi dascălul zgribuliţi sub umbrelă, mergeau foştii colegi de la autobază. Ion Hreban se pensionase de patru ani. Şi nu părea deloc suferind cu inima. Murise în somn, stop cardiac.

Prima dezamăgire a vieţii lui Hreban a fost că fiică-sa cea mare, muncitoare la fabrica de rulmenţi, nu l-a ascultat să înveţe şi să ajungă ingineră. Fata cea mică era cam nătângă, semăna cu mă-sa (a doua dezamăgire). Dar de fata cea mare chiar îi părea rău pentru că se „plafonase“, măritându-se de tânără cu un frezor, cu care avea deja un puşti, poate nepotul va ajunge inginer! Urmau vecinii din bloc şi mulţi oameni din cartier, care nu-l cunoşteau pe fostul şofer, dar n-aveau altceva mai bun de făcut în acea zi din octombrie 1983.

Cineva a propus să se facă un ocol, cortegiul să treacă pe la autobază, ca răposatul să-şi ia rămas bun de la camioane. Nevastă-sa s-a opus. Nu-l iubise pentru că o bătuse, ticălosul!

Ion Hreban nu părea deloc suferind cu inima. Murise în somn, stop cardiac.

După ce a făcut dreapta spre cimitir, chiar în locul numit de localnici „a dat colţul“, camionul s-a oprit în faţa alimentarei. Mai erau vreo două sute de metri până la cimitir. Vestea s-a dus iute: s-a băgat ceva! Cineva a adăugat: s-au băgat conserve chinezeşti! Era o informaţie corectă: conserve chinezeşti de carne, Luncheon Meat, foarte bune, marfă rară, abia se descărcau. Oamenii au fugit în spatele alimentarei, acolo se face coada!, ordonase gestionarul magazinului. Şoferul camionului a fugit şi el să prindă nişte Luncheon Meat. Preotul şi dascălul s-au adăpostit în alimentară (era frig şi acolo), dar conservele pentru sfinţia sa erau puse de-o parte de gestionar.

S-au dat câte două cutii de persoană, să ajungă la toată lumea. Coadă mare, dar a mers repede! Oamenii s-au întors după o oră cu conservele chinezeşti. Nu l-au mai găsit pe Ion Hreban. Parcă intrase în pământ cu camionul. Nevastă-sa, speriată de moarte, s-a dus la cimitir şi a văzut mormântul. Era îngropat şi cu crucea aşezată în regulă. Miliţia a pornit imediat o anchetă. Au fost interogaţi groparii, preotul, şoferul, familia şi mulţi martori. Au fost chemaţi şi anchetatori de la Bucureşti. S-a făcut şi o deshumare şi s-a constatat că, într-adevăr, mortul este Ion Hreban. După aproape un an, într-o noapte senină de septembrie, a apărut şi camionul-platformă în autobază, în stare perfectă de funcţionare, parcă „fusese pus cu mâna“. Nu părea că fusese... „dincolo“. Ancheta a durat doi ani, fără niciun rezultat. Cineva a spus că Securitatea a ordonat închiderea dosarului şi că Ion Hreban a fost îngropat de extratereştrii. Şi oamenii au crezut toate astea.  

Martorii îşi amintesc şi acum de acele conserve chinezeşti, Luncheon Meat, foarte bune! Nepotul lui Ion Hreban, patronul restaurantului ce funcţionează în locul fostei alimentare de la „a dat colţul“, crede că bunicul său a fost un erou, dar nu ştie să explice de ce.