Artă cu anturaj de diamante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bijuteriile au adus strălucire în licitaţiile din această vară, dar pictura a fost cea care le-a dat volum şi greutate.

Primele două licitaţii specializate de bijuterie organizate în România au oferit piese spectaculoase, cu evaluări impresionante. Rata de adjudecare a fost una modestă, semnificativ mai mică decât în cazul picturii româneşti, însă la un nivel totuşi comparabil cu licitaţiile internaţionale. Piesele vândute au dat un prim calibru pieţei şi au stabilit primele jaloane ale acesteia: 16.000 de euro prima licitaţie, 79.000 de euro cea de a doua.

Licitaţiile lunii iulie

Cursul euro, devenit „cursaeuro" după devalorizarea accelerată a leului în această lună, a influenţat ultimele licitaţii din vară şi a făcut ca valoarea estimată a duplexului Mamaia - Monte Carlo să crească de la data anunţării licitaţiei până la data desfăşurării ei cu 150.000 de lei. Influenţa resimţită a fost favorizarea segmentelor cu lichiditate certă în dauna celor cu potenţial de creştere.

Tradiţional, luna august aduce vacanţa în casele de licitaţii, iar următoarele sesiuni de artă plastică vor avea loc în septembrie. Concediile vor fi întrerupte de două licitaţii de vinuri şi una de maşini de colecţie.

Pentru ultimele licitaţii din iulie, casele de licitaţii din România au avut abordări diferite şi strategii separate prin care au reacţionat la instabilitatea economică şi financiară a pieţei.

Au avut de câştigat cei care au pariat pe pictura tradiţionalistă, segment cu o lichiditate certă şi cu un număr sigur de cumpărători. Arta plastică a revenit în iulie printre elementele de tezaurizare şi valorile de refugiu, după o perioadă oscilantă datorată creşterii economice din primul trimestru. Tendinţa de tezaurizare a favorizat şi primele licitaţii de bijuterii, organizate de Artmark pe 8 şi pe 22 iulie, cea de a doua fiind parte (alături de o licitaţie de artă plastică) a unui duplex internaţional Mamaia - Monte Carlo.

Pietre de temelie în colecţiile de pietre

Cele mai valoroase loturi ale celor două licitaţii de bijuterii au rămas neadjudecate. Un colier cu aproape o mie de diamante, evaluat la 105.000 de euro - în licitaţia de pe 8 - şi o brăţară cu 500 de diamante, evaluată la 140.000 de euro - pe 22 - nu şi-au găsit cumpărători.

Bijuteriile de colecţie, deşi nu sunt inedite în licitaţii, se află încă la început de drum în România. Ele au făcut obiectul unor secţiuni de bijuterie şi artă decorativă în licitaţiile de la Alis şi de la Goldart, iar un diamant de mari dimensiuni a beneficiat în 2011 de o licitaţie extraordinară, organizată de casa de licitaţii orădeană Căluşari. Cântărind 18,51carate şi având o claritate remarcabilă, briliantul de la Oradea a fost vândut cu 2,1 milioane de euro, dar impactul său asupra licitaţiilor din România a fost minim, licitaţia desfăşurându-se în Elveţia, iar cumpărător fiind un om de afaceri est-european.

Primele sesiuni speciale de bijuterie au fost cele organizate de Artmark. Vânzările licitaţiei de pe 8 au totalizat 118.090  de euro, fiind adjudecate 73 din cele 98 de loturi oferite. Licitaţia din weekendul trecut, cuplată cu una de artă impresionistă şi modernă, a realizat 185.750 de euro pentru bijuterii, cu 22 de loturi adjudecate din cele 50 oferite. 

Cele mai importante piese tranzacţionate în cele două licitaţii au fost un inel de aur alb cu diamant Leo Cut, vândut cu 79.000 de euro, un inel din platină cu diamant Emerald Cut, 47.000 de euro, şi un set de cercei decoraţi cu suită de diamante, 17.500 de euro.

Pe plaje de preţ, au fost realizate 41 de vânzări sub 1.000 de euro, 47 pe segmentul 1.000 - 5.000 şi 7 peste 5.000 de euro.

303.840 de euro a fost cifra de afaceri a licitaţiilor de bijuterii din această lună,
la Artmark.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite