Aplicaţia cu care femeile evaluează bărbaţii ca pe restaurante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Site-ul te invită să-ţi verifici viitorul partener după recenziile postate de fostele lui iubite
Site-ul te invită să-ţi verifici viitorul partener după recenziile postate de fostele lui iubite

Alexandra Chong vrea să ajute femeile cu viaţa lor amoroasă, aşa că le pune la dispozţie locul în care pot evalua bărbaţii pe care îi cunosc. Aplicaţia Lulu, creată de ea, permite femeilor să facă o recenzie a bărbaţilor din viaţa lor şi să caute într-o bază de date informaţii despre alţi bărbaţi, străini încă.

„Dacă întâlneşti un tip la o petrecere şi vă înţelegeţi, recunoaşte că o să-l cauţi pe Facebook sau Google cum ajungi acasă. Lulu te va salva, fără să-ţi mai spunem cele mai plicticoase detalii despre el. Lulu îţi va spune exact ce vrei să afli: îţi va frânge inima sau este viitorul tău soţ? Este cea mai bună metodă de a afla dacă are o istorie bună cu femeile”, scrie la descrierea aplicaţiei.

Userii sunt instructaţi să se logheze prin Facebook, atât cât să se verifice că sunt „numai doamne”, dar şi pentru că aşa fetele îşi pot vota prietenii masculini în funcţie de amintirile lor şi performanţele acestora. Reprezentantele sexului frumos pot vedea cum alte utilizatoare le-au votat prietenii din lista proprie. Toate recenziile sunt anonime şi trebuie specificat dacă subiectul, respectiv bărbatul, este un ex, o pasiune, un partener actual, cineva cu care sunt ocazional, prieten sau rudă. 

Aplicaţia invită femeile să evalueze bărbaţii după aspectul fizic, simţul umorului, disponibilitatea lor de a se implica în relaţii, calităţi şi defecte. Răspunsurile nu pot fi completate individual, ci alese dintr-un meniu, aşa că nimeni nu poate deveni prea rău. Răspunsurile variază de la pozitive („plăteşte întotdeauna”, „respectă femeile”, „sună la timp”) la negative („plicticos”, „paharul pe jumătate gol”, „poartă Ed Hardy”).

Chong a declarat pentru BuzzFeed Shift că „este un loc unde poţi vorbi bune şi rele”, iar recenziile negative nu pot fi decât un imbold pentru bărbaţi să se schimbe. „Dacă un bărbat nu se descurcă prea bine la o categorie anume, acum poate să vadă asta şi să-şi schimbe comportamentul”, a spus Chong. Bărbaţii pot vedea recenziile şi se pot şterge din baza de date, de asemenea.

Aplicaţia nu a fost privită cu ochi buni nici măcar de către toate reprezentantele sexului frumos. Katie Heaney de la BuzzFeed FWD este de părere că Lulu se axează pe stereotipuri pentru a categorisi bărbaţii. „Aplicaţia cere femeilor, în mod public, să sexualizeze sau ruşineze bărbaţii din viaţa lor, fără acceptul acestora. Este echivalentul, în scris, a publicarea pe internet a pozelor cu fosta ta iubită goală – nu este greşit pentru că este sexual, ci pentru că este fără consimţământul celuilalt”, a spus Heaney.
 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite