Articol publicitar

Amenajează-ţi dormitorul în trei paşi simpli, bucurându-te de reduceri chiar şi de 50% până la 1 mai!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai un dormitor de mobilat şi nu ştii de unde să începi? Ştim, cu tot entuziasmul şi dorul de a-ţi vedea visele puse în practică în dormitorul tău, când e să alegi mobila, pare o misiune imposibilă. Ei, nu e chiar aşa de greu dacă urmezi trei paşi simpli!

Desigur, din revistele de design şi din magazinele cu mobilier şi decoraţiuni ne fac cu ochiul o sumedenie de articole pe care le-am lua acasă. Dar, trebuie să rezistăm tentaţiilor şi să începem cu începutul: primul pas pentru mobilarea dormitorului este să decizi de ce piese ai nevoie în funcţie de spaţiul de care dispui, cantitatea de lumină din cameră şi... utilitatea acestora!

Următorul pas este să căutaţi magazinele în care puteţi găsi ceea ce aveţi nevoie şi, mai mult decât atât, magazine care oferă atât calitate, cât şi preţuri bune! Aici vă aducem o veste bună: până pe 1 mai producătorul român de mobilă Lem’s are reduceri de până la 50% nu doar la dormitoare, ci la toate categoriile de mobilier!

Ei, încheind această paranteză, am ajuns şi la pasul al treilea – facem o cercetare minuţioasă a ofertei Lem’s ca să ne decidem apoi asupra stilului mobilierului: design, culoare, formă etc. Deocamdată, vă arătăm ce ne-a plăcut nouă din gama largă de propuneri, pentru ca apoi să vă invităm chiar pe dumneavoastră să mergeţi în magazinele Lem’s să le şi testaţi!

Pe lângă cele patru game de mobilă pentru dormitor cu care ne-a obişnuit deja, în acest sezon, Lem’s a lansat şi colecţia Box, ideală pentru cei care caută un raport bun calitate-preţ, fronturi lucioase, culori îndrăzneţe şi un stil modern!

Dormitorul Box 2 îmbină armonios fronturile albe lucioase cu nuanţele mate stejar Italia. Culorile deschise se potrivesc excelent interioarelor unde lumina naturală nu este atât de abundentă, dar şi camerelor de dimensiuni mai mici, albul creând senzaţia de mai mult spaţiu (lucru la care ajută şi oglinzile mari incorporate şifonierului).  

Domitorul Box 6 este vine cu o adevărată combinaţie de culori tari, pentru personalităţi puternice! Patul negru tapiţat este propus alături de un şifonier încăpător şi o noptieră, amândouă cu fronturi mate în nuanţa stejar wenge şi fronturi lucioase într-un roşu aprins. Dacă vreţi să daţi o notă de dramatism elegant dormitorului dumneavoastră, optaţi pentru această configuraţie!

image

Trecem mai departe la culori calde, dar mai temperate decât roşul aprins de mai devreme: dormitorul Box 7. Tapiţeria cappuccino a patului Karo este uşor de îmbinat cu aproape orice alte culori, iar fronturile mate stejar Italia temperează puţin din galbenul luminos al suprafeţelor lucioase ale şifonierului şi noptierei. Dacă vreţi o notă de optimism şi aveţi un spirit mai jucăuş, vi se potriveşte de minune această configuraţie de mobilă pentru dormitor!

image

Din nou ajungem la negru, de această dată în combinaţii mai puţin „violente”, dacă facem abstracţie de roşul pe peretele din spatele patului matrimonial. În cazul dormitorului Box 2, negrul lucios în combinaţie cu nuanţa crem a patului, cu fronturile mate stejar italia şi oglinzile mari ale şifonierului nu pot să te ducă cu gândul decât la eleganţă. O eleganţă cuminte şi rafinată care nu se demodează vreodată. Este ideal pentru cei care îşi doresc un dormitor modern şi îndrăzneţ şi fără excese!

image

Să încercăm şi culori un pic mai reci: verdele lămâie al fronturilor lucioase din dormitorul Box 8. Deşi la prima vedere nu ar părea că este aşa, verdele este o culoare foarte potrivită pentru dormitor. Fiind spaţiul dedicat prin excelenţă relaxării, nuanţele de verde sunt cea mai bună alegere pentru această cameră. Conform spuselor psihologilor, verdele este cea mai relaxantă culoare din spectrul cromatic. Deci, mai ales dacă aveţi un loc de muncă foarte solicitant şi doriţi ca dormitorul de acasă să fie locul unde să vă regăsiţi, dormitorul Box 8 este o alegere bună! 

image

Să nu uităm! Proaspăt-lansata gamă de dormitoare Box oferă până pe 1 mai reduceri de 20%. Gamele anterioare, la fel de bogate ca stil şi foarte bine lucrate, oferă în aceeaşi perioadă reduceri de 25 % (Dormitoarele Miracco şi Zeppelin), 30% (Dormitoarele Extend) şi 50 % (Dormitoarele Domino)!

Mai multe despre oferta Lem’s cu reduceri de până la 50% găsiţi pe site-ul Lemet şi în toate magazinele din ţară. Spor la mobilat şi haideţi la testat confortul dormitoarelor Lem’s!

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite