Amânarea lui „Da” are consecinţe grave

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile şi bărbaţii nu se grăbesc să ajungă la altar, dar nici celibatul nu-i face mai fericiţi
Femeile şi bărbaţii nu se grăbesc să ajungă la altar, dar nici celibatul nu-i face mai fericiţi

Bărbaţii şi femeile ajung să spună mult mai târziu „Da”, faţă de acum câteva decenii, dar noi studii arată că acest fapt îi costă pe viitor.

Într-un raport lansat vineri de către Universitatea din Virginia, Proiectul Naţional al Căsătoriei a descoperit că vârsta medie la care oamenii se căsătoresc a ajuns la cel mai înalt punct. Femeile se mărită, în medie, la 26,5 ani, în timp ce bărbaţii fac pasul cel mare la 28,7 ani. Cu toate acestea, tinerii necăsătoriţi cu vârste de până la 30 de ani sunt mai depresivi şi mai înclinaţi către excesul de alcool decât persoanele de vârsta lor căsătorite.

Potrivit studiului, tinerii văd căsătoria astăzi drept un pas pe care trebuie să-l facă abia după ce şi-au aranjat treburile în viaţa, în loc să o privească ca pe un punct de început în viaţa adultă. 91% dintre tinerii intervievaţi consideră că independenţa financiară trebuie să preceadă căsătoriei. Amânarea căsătoriei poate avea beneficii pentru unii, cum ar fi proaspeţii absolvenţi de colegiu, din cauza ofertei slabe de locuri bune de muncă pentru cei mai puţin educaţi.

„Pentru o treime din populaţia americană care a terminat doar colegiul, amânarea căsătoriei a fost un succes. Pentru restul, nu prea”, a spus Kay Hymowitz, co-autor al studiului.
Un studiu din 2012 atribuia amânarea căsătoriei sumelor mari de bani pe care tinerii le datorează facultăţilor pe care le-au absolvit. Un alt studiu, din 2011, realizat de Universitatea Cornell, a sugerat că teama de divorţ ar putea să fie de vină pentru acest fenomen. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite