Alimentaţia, mai sănătoasă cu 16 secole în urmă, când românii nu erau „poftitori de carne”

În ciuda lipsurilor şi a pericolelor specifice secolului al V-lea, alimentaţia strămoşilor noştri era mult mai sănătoasă decât cea din zilele noastre, atrag atenţia specialişti în nutriţie şi în antropologie, care prezintă, totodată, influenţa benefică a năvălirilor romane şi barbare asupra dietei românilor de altădată.

În urmă cu aproximativ 16 veacuri, alimentaţia strămoşilor noştri era „austeră, dar naturală”, după cum o descrie profesorul universitar Gheorghiţă Geană, doctor în antropologie. Chiar şi în pofida relativei monotonii din dieta zilnică, locuitorii din împrejurimile munţilor Carpaţi mâncau mai sănătos decât o facem noi, astăzi.

O retrospectivă asupra stilului de viaţă dezvăluie, totodată, că precedesorii noştri au avut parte de una dintre cele mai sănătoase alimentaţii în anii 400-500. 

Influenţa năvălirilor romane şi barbare

Unul dintre factorii care au favorizat existenţa unei alimentaţii sănătoase în secolele V-VI a fost năvălirea romanilor şi, ulterior, a populaţiilor migratoare în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Practic, străbunii nostri au fost nevoiţi să părăsească zonele de câmpie unde trăiau şi să-şi găsească un alt adăpost.

„Strămoşii noştri au fost constrânşi să se retragă zonele submontane pentru a nu fi subjugaţi de năvălitori, motiv pentru care au fost nevoiţi să-şi schimbe şi alimentaţia. De la grâul lui Burebista, am trecut la un alt sistem nutriţional”, adăugă prof. univ. dr. Iulian Mincu, fondatorul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Paulescu”.

Temelia hranei strămoşeşti 

Dacii veniţi de la câmpie s-au adaptat climatului zonelor păduroase unde nu puteau creşte grâu. Forţaţi de împrejurări să găsească o alternativă, s-au axat pe cultivarea unei alte cereale care rezista în regiunile situate la altitudini mai mari: meiul. Acesta era completat, în regimul alimentar, cu ce produceau animalele.

„Nevoia de migraţiune a turmelor, nevoia de la locui pe văi, pe dealuri şi în munţi din cauza situaţiei nesigure din perioada migraţiei barbare fac ca agricultura să fie rudimentară, impunând cultura de cereale cu vegetaţie scurtă, limitată la lunile mai, iunie şi iulie. Aceste condiţii le îndeplinesc cerealele nepanificabile, în special meiul şi orzul”, adaugă profesorul Mincu, în volumul „Universalitatea alimentaţiei. Istoria şi particularităţile alimentaţiei la români”.

Dimitrie Cantemir (1673-1723) a făcut referire, în opera „Descriptio Moldaviae”, la cerealele cultivate de predecesorii noştri, evidenţiind însă productivitatea fiecăreia: „grâul dă de 24 de ori semănătura, orzul de 60 de ori, iar meiul de 300 de ori”.

Pentru cei adăpostiţi în zonele carpatice şi subcarpatice, meiul s-a dovedit a fi cea mai bună alegere. Profesorul Mincu, fost ministru al Sănătăţii în perioada 1992-1996, atrage atenţia că „meiul pare să fi fost temelia hranei locuitorilor din Ţările Române până în timpurile moderne”.

Mâncau sănătos fără să ştie

Până în secolul al XVI-lea, când exploratorii Americii au adus pe Bătrânul Continent porumbul şi cartoful, meiul – completat de secară şi orz - constituia materia primă de bază în alimentaţia populaţiei din zona Carpaţilor şi a Dunării, potrivit antropologului Gheorghiţă Geană (foto dreapta).

De altfel, încă din Antichitate, meiul a fost cultivat din abundenţă în ţinuturile noastre. Constrânşi de cultura cerealelor nepanificabile care creşteau în zone montane şi submontane, strămoşii noştri au rămas multă vreme adepţii fierturilor, ai mămăligii şi ai mălaiului din mei, având - fără să ştie - o alimentaţie mult mai sănătoasă şi mai bogată nutriţional.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi explică: „Să luăm în considerare contextul de atunci! Mediul nu era poluat ca în zilele noastre, nu se foloseau îngrăşăminte chimice, pesticide şi nu existau plante modificate genetic. Nu exista tehnologia morii cu valţuri, ci doar cea cu pietre. Cei care nu aveau moară, măcinau cerealele chiar pe pietre”. Această metodă primitivă permitea conservarea tuturor substanţelor nutritive existente în mei.

Antropologul Gheorghiţă Geană aminteşte şi de ustensilele străvechi folosite în prepararea meiul. „Boabele se măcinau în râşniţe folosite chiar şi astăzi în unele sate româneşti pentru obţinerea unui mălai zgrunţuros – mălai arhetipal, aş zice - din care se prepară, la Moşi, păsatul ritualic”. 

După obţinerea mălaiului de mei, strămoşii noştri preparau „terci, păsat, sau turte, acestea din urmă coapte ulterior în spuza din vatră”.

„Mâncătorii de lapte” din zona carpatică

Această cereală considerată temelia alimentaţiei românilor de altădată era completată, în „bucătăria” autohtonă, de lapte, dar, spre deosebire de mei, „poziţia laptelui în meniu a fost întotdeauna una de bază şi se poate spune că a rămas şi astăzi”, adaugă antropologul. El aminteşte chiar de autorul roman Lucius Columella care i-a descris pe geţi ca fiind „mâncători de lapte”. 

„Laptele nu le-a lipsit oamenilor locului niciodată. Chiar şi atunci când se retrăgeau în păduri, ei luau cu ei câteva oi şi una-două vaci”, precizează profesorul Geană.

Nu erau „poftitori de carne”

Comparativ cu preferinţele actuale ale populaţiei, „românii n-au fost, în vechime, poftitori de carne”, deşi erau mari crescători de animale. Ei îngrijeau vite mari şi oi pentru produsele considerate astăzi auxiliare: lapte, lână, piei.

Antropologul Gheorghiţă Geană aduce în discuţie şi influenţa trecerii la religia creştină asupra alimentaţiei: „Adoptând repede creştinismul, străbunii noştri erau mai degrabă postitori, înfruptându-se din carne îndeosebi la praznicele de Crăciun, când sacrificau porcul, şi de Paşti, când consumau, ritualic, mielul”.

Şi pădurile le ofereau hrană

Nici fructele nu lipseau din sistemul nutriţional al românilor de altădată. Ei erau buni cunoscători ai plantelor şi chiar descoperiseră mici taine ale pomiculturii, care îi ajutau să găsească variaţii fructifere şi în timpul sezonului rece. 

Geană explică: „Pentru iarnă, erau căutate speciile de mere care rezistă la frig, dar şi nucile şi prunele. Pe acestea le despicau şi le uscau la soare sau erau afumate întregi în «lozniţă» - procedeu tehnic arhaic, simplu şi ingenios. Prunele puteau fi consumate peste iarnă fie ca atare, fie ca ingrediente în compoturi şi în supe. Fiindcă am vorbit de păduri, în vremuri de bejenie, dar nu numai, aveau căutare ciupercile şi jirul – fructul consistent, dar uitat al pădurilor de fag”. 

Apa de izvor care stăvilea foamea

Apa era un dar al pământului preţuit de străbuni, după cum povesteşte profesorul Geană: „Despre câte un izvor se spunea că are apa aşa de bună, că ţine şi de foame”. Părăsind anii 400-500, antropologul îşi aminteşte cu plăcere: „La munte, chiar şi apa de râu era atât de curată, încât îmi duc aminte că bunica mea din Vrancea o folosea la fiert fasolea, în oală de lut”. 

„Primăvara, copiii crestau coaja câte unui mesteacăn şi sorbeau «mustăreaţă», seva proaspătă şi dulceagă a acelui soi de arbore. Din mierea de albine lichidă, fiartă cu apă şi fermentată, adulţii scoteau o băutură îmbietoare: miedul.”

„Despre vin, numai de bine!”

În zilele noastre, vinul şi-a pierdut din sacralitate în viziunea mulţimii, dar, în vremurile de demult, atât culesul strugurilor, cât şi prepararea vinului erau săvârşite sub „semnul crucii”.

„Despre vin, numai de bine! Procedeul cel mai spectaculos de stoarcere a strugurilor era călcatul lor cu picioarele, dar nu înainte ca părţile membrelor inferioare ce acţionau direct asupra zemoaselor boabe, strivindu-le, să fie înnobilate prin spălare atentă, ungere cu unt sau ulei, apoi binecuvântate cu semnul crucii: căci doar din frământarea lor se obţinea sângele Domnului!” povesteşte profesorul antropolog Gheorghiţă Geană. 

DESPRE BOGĂŢIA NUTRITIVĂ A MEIULUI

Revenind la mei, temelia hranei românului de altădată, nutriţionistul Gheorghe Mencinicopschi (foto dreapta) prezintă de ce este acesta superior altor cereale.

Meiul este uşor de digerat şi conţine puţine grăsimi. Mai mult de atât, nu conţine gluten, motiv pentru care erau şanse minime ca strămoşii noştri să dezvolte intoleraţă la gluten, problemă medicală foarte răspândită în zilele noastre când alimentaţia omului conţine mult grâu şi porumb.

Rivalizează cu peştele şi pasărea

Totodată, meiul are un conţinut ridicat de proteine – aproximativ 13-14%, cantitate apropiată celei existente în cărnurile slabe, precum peştele şi pasărea. Meiul este şi net superior porumbului care conţine doar 9% proteine.

Cereala preferată de strămoşii noştri conţine destul de mulţi carbohidraţi, dar acest lucru nu reprezintă neapărat un aspect negativ. Fiind măcinat integral, fără a i se distruge amidonul şi fără a fi separate tegumentele aşa cum se întâmplă în zilele noastre cu majoritatea cerealelor procesate industrial, meiul are o încărcătură glicemică mică. Astfel, spre deosebire de pâinea albă, terciul din mei nu creşte rapid nivelul glucozei din sânge, iar pancreasul nu este suprasolicitat brusc pentru secreţia de insulină care echilibrează glicemia. 

Face minuni asupra colesterolului

Totodată, este bogat în fibre alimentare care ajută atât la digestie, cât şi la menţinerea unui nivel bun al glucozei şi al colesterolului în sânge. Practic, nu permite absorbţia colesterolului din alimente şi creşterea nivelului său în corp. 

Meiul este bogat şi în vitamine, mai ales în A, dar şi în minerale dacă îl comparăm cu grâul. Conţine şi multă lecitină care ajută la menţinerea sănătăţii sistemului nervos, dar şi pentru menţinerea colesterolului la un nivel fiziologic.

„Iată de ce pe vremea respectivă nu existau obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, aterosleroza pe fondul hipercolesterolemiei, toate boli ale omului modern!” atrage atenţia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Un îndemn la sănătate

Cu părere de rău, specialistul în nutriţie afirmă că meiul este un aliment uitat şi neagreat de agricultura intensivă nefiind atât de productiv pe cât sunt grâul şi porumbul. 

„Meiul ar trebui să facă din nou parte, cu mare cinste, dintr-o dietă diversificată şi echilibrată. Este un aliment sănătos ce a ajutat omul, timp de milenii, să supravieţuiască şi să se perpetueze”, adaugă Mencinicopschi.

Luând în calcul aceste considerente, „putem afirma că alimentaţia românului din anii 400-500 era mai sănătoasă. Ce-i drept, regimul era mai monoton, dar alimentele acelea erau categoric mai sănătoase decât ceea ce găsim astăzi pe rafturile magazinelor. Totodată, oamenii nu erau sedentari ca în zilele noastre. Trebuiau să se zbată pentru hrana de zi cu zi. Dacă astăzi nu mai vânăm şi nu mai muncim pământul, măcar să facem sport!” precizează specialistul în nutriţie.

„De fapt, mâncarea sănătoasă este mâncare muncită!” conchide profesorul Gheorghe Mencinicopschi. 

Citeşte şi:

VIDEO Cât de naturale sunt, de fapt, produsele bio de pe piaţa românească

Profesorul nutriţionist Gheorghe Mencinicopschi, preşedintele Asociaţiei Bio România, Avraham Marian Cioceanu, şi Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor, au discutat la Adevărul Live despre ce înseamnă cu adevărat produsele bio. Se justifică sau nu preţurile ridicate ale acestor produse? Cât de sănătoase sunt?

Iulian Mincu, medic diabetolog, promotorul „alimentaţiei raţionale“ în comunism: „Ar fi fost o onoare să fiu medicul preşedintelui Ceauşescu“

La cei 86 de ani ai săi abia împliniţi, doctorul docent în ştiinţe medicale Iulian Mincu doreşte să-şi „spele“ imaginea, să lămurească un număr de controverse care gravitează astăzi în jurul numelui său.

VIDEO Anamaria Iulian, nutriţionist: „Românul spune că dacă nu consumă carne nu se satură, atunci are tendinţa să mănânce mai mult“

Dieta de post, dar şi alimentaţia normală pe care mulţi dintre noi o au în această perioadă ne îngraşă aproximativ două kilograme în sezonul rece. Cum putem evita acest lucru ne-a spus, la Adevărul Live, medicul nutriţionist comportamental Anamaria Iulian.

Prof. dr. Nicolae Hâncu, nutriţionist: „«Slăbire garantată şi rapidă» este cel mai antimedical anunţ!“

Preşedintele Federaţiei Române de Diabet, prof. dr. Nicolae Hâncu, consideră că nutriţioniştii cei mai buni putem fi noi înşine, dacă asimilăm informaţiile corecte.