Alcoolicii au dat iama în gelul antibacterian din spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alcoolicii internaţi pentru tratament într-un spital din Marea Britanie au găsit o metodă inedită pentru a-şi satisface „setea" de alcool.

Astfel, reprezentanţii unităţii medicale, situată în localitatea Kent, au declarat că atât pacienţii, cât şi cei care veneau în vizită au înghiţit gel dezinfectant  pentru mâini, care se găsea în recipiente pe holurile spitalului. Acesta avea un conţinut de alcool de 78%. Majoritatea gelurilor antibacteriene sunt destul de puternice. Acestea pot distruge 99% din germeni în numai 30 de secunde. Pe lângă alcool, mai conţin parfum, apă şi o substanţă emolientă.

La spitalul respectiv au fost înregistrate şapte cazuri de pacienţi care au recurs la această metodă pentru a-şi potoli dorinţa de a consuma alcool, arată datele oficiale. Organizaţiile privind Sănătatea din Marea Britanie au afirmat că au mai înregistrat trei incidente şi în alte spitale, în două dintre cazuri cei implicaţi spunând că gelul le-a ţâşnit în faţă. În cel de-al treilea caz, pacientul a înghiţit gelul dezinfectant de deasupra patului său.

Reprezentanţii spitalului spun că au luat măsuri pentru a nu se mai înregistra astfel de cazuri, deşi gelul antibacterian va exista în continuare la marginea patului pacienţilor. Un purtător de cuvânt al spitalului a declarat că gelul dezinfectant nu va mai fi disponibil la intrarea în spital, decât în prezenţa personalului medical. Acest caz vine după ce un alt pacient a primit o pedeapsă de 50 de ore de muncă în folosul comunităţii după ce a consumat patru sticle de gel la un spital vecin, iar apoi a distrus cutia de donaţii din capela unităţii medicale.  

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite