Află de ce unele persoane sunt imune la turbare

Află de ce unele persoane sunt imune la turbare

Descoperirea anticorpilor rezistenți la turbare îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să dezvolte noi tratamente contra bolii

Un studiu efectuat de oamenii de știință în Amazonia demonstrează pentru prima dată faptul că există persoane imune la rabie. Descoperirea acestei rezistenţe naturale i-ar putea ajuta în viitor pe cercetători să dezvolte noi tratamente contra bolii care cauzează peste 55.000 de decese anual.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cercetarea a fost realizată în două comunităţi izolate din Peru, Truenococha şi Santa Marta, unde cazurile de infectare letală, prin muşcătura liliecilor, sunt frecvente. Au fost prelevate probe de sânge de la 63 de persoane, dintre care șase prezentau „anticorpi ce neutralizează virusul care provoacă turbarea".„Într-o majoritate covârşitoare a cazurilor de contaminare, turbarea este mortală", a spus doctorul Amy Gilbert, principala autoare a studiului, publicat în „American Journal of Tropical Medicine and Hygiene". Rezultatele arată că poate exista o rezistenţă naturală sau o reacţie mai puternică a sistemului imunitar în anumite comunităţi, care sunt expuse regulat riscului de a se îmbolnăvi, a mai spus Gilbert. „Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că pot exista modalităţi de a dezvolta tratamente eficiente, pentru a salva vieţi în părţi ale lumii unde turbarea este în continuare o cauză a deceselor", a concluzionat aceasta.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările