Treci cu degetul mare peste „Boarding Time: 2015“, să verifici ca nu cumva ora asta înscrisă pe bilet să se şteargă şi să uiţi ora îmbarcării. Ciuleşti urechile. Niciun zgomot. Parcă aştepţi într-o biserică. Tabela electronică de pe perete este ca o icoană. N-o scapi din ochi. Mai e o oră până la îmbarcare. Să nu te apuce somnul, avionul să decoleze şi, într-un târziu, să te trezeşti ca fraierul aici. Într-o linişte de biserică. Stai în al treilea rând al sălii. Întorci capul. N-a mai venit niciun om. Dacă ai greşit poarta? Dar scrie clar pe tabelă: Gate A21. Dacă făceau o schimbare anunţau la difuzor. Dacă s-a dat alarmă de evacuare, atac terorist? Dar şi vocile din difuzor sunt atât de suave, parcă îţi urează „noapte bună“. Să nu adormi! Întorci privirea la geamurile înalte prin care zăreşti o bucată de pistă şi nişte vehicule. Uite că se înserează şi la ăştia! Liniştea grăbeşte înserarea. N-ai semnal la telefon, nici internet ca să te bagi în ştirile din ţară. Aeroportul ăsta este o bucată de lume. Te-au copleşit imensitatea şi liniştea. Ai cumpărat un pachet de ţigări, ce preţuri, frate!, şi te-ai băgat în acvariul Camel şi ai sudat trei ţigări. Ca să-ţi treacă tremurul mâinilor, să prinzi curaj şi să trăieşti câteva ore pe bucata asta de lume. Prea multă ordine, prea multă linişte. Ai fumat cu ciudă. Ciudă pe tine, o maimuţă speriată din Est. Apoi, ai stat cu ochii pe o altă tabelă, în picioare, la trei paşi de tabelă, să se facă ora, ca să vezi la ce poartă bagă trenul... Avionul tău! La şapte şi-un sfert au scris că vor anunţa poarta, la şapte şi-un sfert au anunţat-o: Gate A21! Ai mai tras două ţigări, acre ţigări, şi doar te-ai lăsat de-un an!, te-ai uitat la oamenii care treceau aşa, ca în plimbare prin Cişmigiu, ai aruncat pachetul, dracu’ să-l ia! Eşti acum la A21. Cum să-ţi limpezeşti mintea? Ai adus cu tine toate zgomotele din lumea ta: motoare, sirene, bormaşini, pârţuri, strigăte, claxoane, pocnete, înjurături, eşti zdrobit, îţi vine să te întinzi pe trei scaune şi să respiri adânc, v-am pupat şi vă iubesc!, eu nu mai plec, să vină poliţia şi ambasada, eu rămân aici, lăsaţi-mă să mă rog! Acum e momentul, roagă-te! Pentru că până acum ai fost hăituit de zgomote, de deadline-uri, de frustrări, de urgenţe. Roagă-te! Întinde-te cum ţi-e mai bine, pe trei scaune, dar te văd ăştia pe camere. Nu-i frumos, te faci de râs, faci ţara ta de râs.

Îţi vine să te întinzi pe trei scaune şi să respiri adânc, v-am pupat şi vă iubesc, lăsaţi-mă să mă rog!

Te uiţi pe bilet. Parcă „Boarding Time: 2015“ s-a micşorat. S-au micşorat literele şi cifrele. Şi tabela electronică pare o tabletă din ce în ce mai mică. Vezi întreaga sală de aşteptare. Doamne, pierzi avionul!... Nu mai ai nevoie de avion pentru că te-ai înălţat. Liniştea grăbeşte înălţarea. Hai, zboară! Zboară cu sufletul în liniştea de biserică, înălţat de ardoarea rugăciunii, zboară în liniştea ta!