VIDEO Cum ne sunt inoculate vinovăţia şi ruşinea, dar mai ales ce putem face pentru a le diminua efectele negative în viaţa de zi cu zi

Cum ne sunt inoculate vinovăţia şi ruşinea, dar mai ales ce putem face pentru a le diminua efectele negative în viaţa de zi cu zi 

Ruşinea şi vinovăţia ne sunt inoculate începând din momentul în care ne naştem, iar părinţii sunt primii care cultivă aceste emoţii induse la nivel social. Gaspar Gyorgy, psiholog clinician, şi Otilia Mantelers, expert în parenting, au explicat la Adevărul Live modul în care vina şi ruşinea ne afectează relaţia cu copiii sau relaţia de cuplu, dar şi cum ne putem vindeca prin traversarea procesului de vulnerabilitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

În contextul în care perfecţionismul este, în zilele noastre, foarte apreciat şi orice formă de vulnerabilitate este pedepsită, criticată, judecată sau respinsă, este extrem de dificil pentru orice persoană să rămână echilibrată. Mai mult, orice semn de frică, ezitare, greşeală sau neputinţă este aspru sancţionat de cei din jur. S-a ajuns astfel ca, la nivel mondial, 4 din 15 persoane adulte să sufere de anxietate sau orice forma de depresie, în timp ce peste 760.000 de copii români, din aproximativ 3,8 milioane, au o tulburare de sănătate mintală.
 
Pe baza acestei realităţi, Otilia Mantelers, expert în parenting, şi Gaspar Gyorgy, psiholog clinician, au venit în studioul Adevărul Live pentru a vorbi despre modul în care sentimentul de vină ne afectează relaţiile cu copiii, de cuplu sau de prietenie, dar şi despre măsura în care vina se poate dovedi benefică. 
 
Cei doi specialişti prezenţi în studio au explicat şi modul în care putem încerca să ne vindecăm de vină, prin traversarea procesului de vulnerabilitate. De altfel, cuplul de psihoterapeuţi organizează şi o conferinţă pe această temă, în luna octombrie, intitulată "Puterea relaţiilor".
 
"Filosofia noastră este aceea de a porni de la propria persoană atunci când ne este greu şi a descoperi rănile care s-au activat în noi înşine. Această perspectivă este valabilă şi dacă apar probleme în relaţia de cuplu sau relaţia parentală. Este timpul să îndrăznim să fim vulnerabili să ne acceptăm limitările, durerea, traumele, momentele de imaturitate şi să alegem să ne cultivăm lumea interioară prin tehnicile vindecării sufleteşti", este de părere Gaspar Gyorgy, preşedintele Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie.
 
„Important despre ruşine şi vină este să ştim că sunt emoţii care se dezvoltă social, de la vârsta de doi-trei anişori, când educatoarele, profesoarele, ne dau de înţeles că ceva din ce facem nu este ok. Principala diferenţa este că vina se referă la un comportament pe care l-am făcut, trecător, pe când ruşinea este mult, mult mai toxică şi se referă la mine ca şi persoană: dacă eu am făcut ceva, înseamna că sunt defect. Când vine vorba de ruşine, avem o serie de emoţii, care ne dau o teamă de deconectare. Ne este teamă că ceilalţi vor rupe legătura cu noi. În cazul copiilor, pentru a ajuta cu aceasta conectare, trebuie să fim foarte atenţi la emoţiile copilului”, este de părere Gaspar Gyorgy.
 
Ce facem dacă copilul începe să se simtă vinovat sau ruşinat?
 
„Am văzut că într-adevăr noi avem tendinţa să dăm ruşinea şi vina mai departe copiilor noştri. Am observat că avem nişte fraze sau nişte reacţii standard. Uneori este suficient să îţi vada faţa. Şi fraza aparent inocenta «m-am supărat pe tine» este o pedeapsă supremă, care înseamnă deconectare”, a declarat Otilia.
 
Cu ce înlocuim acest comportament?
 
„Eu am observat că nu neapărat cuvintele contează. Contează fioarte mult expresia şi felul în care te duci către el. Dacă răstorni scaunul ăla, s-ar putea să se spargă şi n este bine. Trebuie să ne ducem aşa neîncărcaţi la copil”, răspunde experta în parenting.
 
„Din punctul meu de vedere, primul pas înainte de a încerca să facem ceva cu copilul este să facem ceva cu noi. Dacă în copilărie nu mi s-a permis să greşesc, anumite probleme creierul le percepe drept periculoase. Mai întâi trebuie să îmi analizez eu comportamentul. Aici e o foarte mare capcană, pentru că micuţul meu are nevoie să experimenteze. Dacă nu îl laşi să iasă din tiparul perfecţiunii, nu îi permiţi să se dezvolte. Trebuie să mă întreb mai întâi de ce îmi este mie ruşine. Copilul învaţă să facă faţa sentimentului de vină, de frică, de ruşine, în funcţie de ceea ce vede”, precizeaza Gaspar Gyorgy.
 
Otilia Mantelers, expert în parenting, şi Gaspar Gyorgy, psiholog clinician. FOTO Eduard Enea
 
„Noi ne punem piedici pentru că nu ne permitem să fim vulnerabili. În societatea noastră, vulnerabilitatea înseamna slăbiciune, când de fapt ne face umani. Trăirile pot fi gestionate dacă vorbim despre ele. Ruşinea are trei capcane: secretul, tăcerea şi judecata critică. Trebuie să ne permitem să facem greşeli, să fim umani”, adaugă psihologul.
 
Presiunea constantă pusă de părinte are efecte adverse. Copiii devin adulţi care nu îşi asumă riscuri. Părinţii au de multe ori reacţii exagerate când vine vorba de sexualitate. De ce copilul meu este interesat de organele genitale ale altcuiva? De multe ori, părintele, în loc să explice, induce sentimentul de vinovăţie. Ce se întâmplă atunci când ai aceste reacţii?
 
„Probabil că micuţul va prelua acest comportament de la părinte şi e posibil să apară nişte probleme, nişte disfuncţii sexuale. Dar mai întâi, noi, părinţii, trebuie să ne întrebăm ce se întâmplă cu noi.  Următorul pas este să împărtăşim aceste lucruri cu o persoană de încredere. În momentul în care fac asta evit capcanele ruşinii. După ce eu mi-am pus în ordine gândurile, merg să vorbesc cu copilul. Explicându-i copilului, cresc intimitatea dintre noi şi îl fac să înţeleagă  că şi mama şi tata pot greşi şi că şi el poate greşi”, sfătuieşte psihologul Gaspar Gyorgy. „Trebuie să le povestim copiilor despre organele genitale, despre sexualitate, adaptat vârstei lor”, adaugă Otilia Mantelers.
 
Informaţia sexuală este astăzi foarte vastă, dar se face confuzie între volumul de informaţie sexuală şi adevărata educaţie sexuală.
 
„Pentru că nu există informaţie concretă, copiii devin foarte confuzi. Părinţii au tendinţa de a-i pedepsi pe copii că se masturbează, când de fapt este un obicei normal şi foarte sănătos. Ştiu un caz în care unui copil i s-a spus că dacă se masturbează nu va putea avea copii niciodată. Acest comportament îi crează multe probleme pe viitor, de la disfuncţii erectile, la probleme în relaţia de cuplu. Apare teama de respingere, teama de comunicare. Noi ne putem conecta la cineva dacă suntem vulnerabili. Dacă toţi vom înţelege asta, vom schimba societatea în care trăim. Când îmi împărtăşesc vulnerabilităţile, ruşinea îşi pierde influenţa asupra mea”, precizează psihologul.
 
citeste totul despre: