A venit Postul, acoperă-mi porcul cu ceva

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când începe Postul Paştelui, se deşteaptă brusc o categorie de credincioşi care nu sunt preocupaţi atât de abstinenţa lor, cât de păcătoşenia altora. O dată pe an, se scarpină-n cap şi îşi aduc ei aminte că Bunul Dumnezeu nu dă cu parul, ci cu falimentul sau cu puşcăria, deci trebuie demarată procedura de închinăciune în regim de urgenţă.

Muşuroiul discreţiei crapă, iar în jurul meu apar tot felul de personaje care scot ostentativ din sufertaş borcanul cu zacuscă. Aşteaptă să-i întrebi tu de ce au acelaşi meniu ca asceţii tibetani. Dar cum nu catadicseşti să-i întrerupi din ritual, vorbesc neîntrebaţi: „Io ţin post, tu de ce nu ţii?”. Te simţi dintr-o dată ca un păduche incapabil să-şi reprime instinctele primare – l-ai scăpat în chică, acolo stă, e lacom, feroce şi prost. Evident, nu te pui cu credinciosul, deci îi răspunzi politicos că nu poţi posti, deoarece ai stomacul strecurătoare şi se ştie că Domnul nu pretinde smerenie de la bătrâni, gravide şi ulceroşi.

Eu sunt credincioasă, ortodoxă şi convinsă că Dumnezeu e mult mai bun cu mine decât aş merita. Nu că aş fi datoare cu o declaraţie publică în acest sens. Dar simt nevoia să precizez asta fiindcă se vor găsi destui care mă vor acuza că ironizez pioşenia trântorilor pe care îi păleşte hărnicia numai de frică să nu-i trăsnească din cer. De câteva ori în viaţă, am respectat posturile lungi şi importante. Şi abia atunci am înţeles că a fi un bun creştin nu înseamnă a te îndopa cu varză călită şi a strâmba din nas când colegul tău de birou îşi cumpără şaorma cu de toate.

Stomacul meu a ţinut ceva posturi, dar sufletul n-a prea fost în stare. Oricât mi-am cernut toanele şi mofturile, în cele şapte săptămâni în care ar fi trebuit să-mi curăţ gândurile de neghină m-am trezit ironizând, atacând sau invidiind, asta în timp ce-mi preparam tacticoasă o porţie de năut cu ridichi.

Nu mă mai prefac de mult că nu mi-e poftă de cele păcătoase, de la friptură la orgolii, de la dragoste la cozonac, de la bârfă la tort Doboş. Dar n-am reuşit să-i ignor pe cei care încearcă să-mi demonstreze că sunt o ingrată. Asta pentru că, în timp ce eu mă încordez din toată vinovăţia ca să-mi elimin zaţul de gânduri nefaste, alţii urlă îngroziţi atunci când bobul lor de fasolică s-a atins din greşeală de o chiftea şi s-a spurcat.

Aş vrea mai mult post sincer şi mai puţine vitrine cu postitori. Dojana împroşcată de gura lor vitregită de atâtea măsline îmi tulbură apele. Aştept să cunosc mai mulţi oameni care mânâncă jambon în Postul Paştelui, dar care nu te-ar invidia şi nu te-ar urî niciodată fiindcă tu îţi permiţi asigurare Casco şi ei nu

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite