A murit cel mai scund bărbat din lume, la vârsta de 28 de ani VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Khagendra Thapa Magar FOTO guinnessworldrecords.com
Khagendra Thapa Magar FOTO guinnessworldrecords.com

Khagendra Thapa Magar din Nepal, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai scund bărbat din lume, a decedat la 28 de ani, într-un spital din oraşul Pokhara, a anunţat purtătorul său de cuvânt.

În octombrie 2010, Magar, cu o înălţime de 67,08 centimetri, a fost declarat de Guinness World Records cel mai scund bărbat mobil din lume.

„Doctorii au spus că a murit de pneumonie severă“, a declarat Min Bahadur Rana, preşedintele Fundaţiei Khagendra Thapa Magar, potrivit Agerpres.

El a deţinut, de asemenea, recordul pentru cel mai scund adolescent de sex masculin (65,58 centimetri înălţime la momentul la care a fost măsurat).

Lui Magar îi plăcea să cânte la instrumente muzicale şi să danseze, potrivit lui Rana.

În 2012, titlul pentru cel mai scund bărbat din lume a fost împărţit în două categorii, pentru persoane mobile şi nedeplasabile. Junrey Balawing, un filipinez în vârstă de 27 de ani, care măsoară 59,93 centimetri, deţine recordul pentru cel mai scund bărbat din categoria persoanelor nedeplasabile.

Cea mai scundă persoană din lume a fost un alt nepalez, Chandra Bahadur Dangi, care a măsurat 54,6 centimetri. Dangi a murit în anul 2015.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite