A murit cea mai bătrână femeie din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giuseppina Robucci a murit
Giuseppina Robucci a murit

O italiancă în vârstă de 116 ani, Giuseppina Robucci, desemnată cea mai vârstnică locuitoare din Europa şi a doua cea mai bătrână persoană din lume, a murit marţi, informează agenţia italiană de presă ANSA.

Bunica Peppa, aşa cum era cunoscută, a decedat în oraşul italian Poggio Imperiale, acolo unde s-a născut pe 20 martie 1903. A avut cinci copii, nouă nepoţi şi 16 strănepoţi, iar timp de mulţi ani, a condus o cafenea împreună cu soţul său.

„Suntem trişti, dar în acelaşi timp ne simţim onoraţi că s-a numărat printre cetăţenii noştri'“, a declarat Alfonso D'Aloiso, primarul localităţii.

Giuseppina Robucci era a doua cea mai vârstnică persoană din lume, cu doar două luni mai mică decât japoneza Kane Tanaka, născută la 2 ianuarie 1903. Pe lista celor mai longevivi oameni care au trăit vreodată bunica Peppa se află pe locul 17. 

Robucci a fost cea mai vârstnică persoană din Europa, secondată de Lucile Randon, din Franţa, de 115 ani.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite