A murit cel mai scund om din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chinezul He Pingping, recunoscut de Cartea Recordurilor drept cel mai scund om din lume, a murit sâmbătă, la Roma. Bărbatul avea 21 de ani şi măsura numai 74 de centimetri.

Potrivit reprezentanţilor Cărţii Recordurilor, sfârşitul lui He Pingping a fost grăbit de nişte complicaţii cardiace. Chinezul se afla în Italia pentru a participa la filmările unei emisiuni de televiziune.

În timpul înregistrărilor, He Pingping s-a simţit rău, iar colegii săi de platou l-au dus la un spital din capitala Italiei. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

„Pentru un om atât de mic, chinezul a avut un impact enorm în întreaga lume", a declarat pentru agenţia Reuters reprezentantul la Londra al Cărţii Recordurilor şi cel care l-a măsurat pe Pingping, Craig Glenday.

„Din momentul în care l-am văzut, am ştiut că este o persoană specială: avea un zâmbet larg şi o personalitate minunată, nu puteai să nu-l placi. A fost o inspiraţie pentru toţi cei consideraţi diferiţi, neobişnuiţi", a mai adăugat Glenday.

He Pingping s-a născut în nordul Chinei, la graniţa cu Mongolia, în 1988. Cunoscuţii săi spun că era un mare fumător. Succesorul la titlul de „cel mai scund om din lume" va fi anunţat la o dată ulterioară, au mai precizat reprezentanţii Cărţii Recordurilor. 

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite