Îngropaţi în nisip: terapia chinuitoare pe care o aleg unii bolnavi ca să scape de dureri sau de impotenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care suferă de reumatism, dureri cronice, infertilitate sau impotenţă pot încerca un nou tratament naturist, foarte la modă acum în Egipt: îngroparea în nisip fierbinte.

Ingenioasa terapie are loc în nisipul oazei Siwa din Egipt. Îngroparea până la gât în nisipul fierbinte al deşertului poate trata multe probleme medicale, cred egiptenii. Înainte de tratament, pacienţii se relaxează la umbră şi primesc masaje, iar după tratament se vor putea odihni savurând un ceai, scrie The Guardian.

image

Fotograful Reuters Asmaa Waguih a surprins în imagini aceste şedinţe inedite de terapie, greu de îndurat din cauza căldurii insuportabile din deşert. Chipurile pline de grimase ale pacienţilor îngropaţi în nisipul fierbinte spun totul despre duritatea acestei terapii, care este însă eficient[, susţin aceştia.

După ce sunt îngropaţi până la gât în nisip, faţa şi capul pacienţilor sunt protejate de soare cu ajutorul unui mic cort improvizat deasupra, ca să nu se insoleze. După terapie, bolnavii vor fi duşi într-un cort, unde vor sta ca într-o saună câteva minute.

image

În timpul şedinţei de tratament, unii pacienţi beneficiază şi de un masaj cu picioarele, asigurat de specialiştii care oferă această terapie.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite