Îngrijirea pielii bebeluşului, pas cu pas

Copiii mici au pielea sensibilă şi delicată, de aceea trebuie să acorzi o atenţie specială îngrijirii acesteia. Respectând câteva reguli, vei reuşi să previi neplăceri precum iritaţiile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pielea bebeluşului este de până la cinci ori mai sensibilă decât cea a unui adult, ceea ce înseamnă că este mai vulnerabilă la acţiunea factorilor de agresiune externi. Pe lângă factorii fizici (soare, vânt), sunt dăunători mai ales „agresorii" chimici (detergenţii, ingredientele sintetice din produsele de îngrijire).

Pielea micuţului are un strat cornos mai redus şi este mai puţin rezistentă la bacterii şi la alte substanţe dăunătoare din mediu. Tendinţa de uscare a pielii este mai mare la copil, deoarece pelicula hidrolipidică nu este aproape deloc dezvoltată.

Datorită acestor particularităţi, la copilul mic absorbţia transcutanată este crescută, de aceea este important să alegi produse cât mai naturale, fără conservanţi şi fără parfum, care pot da iritaţii.

Baia, un ritual zilnic

Până la „căderea buricului", lucru care se întâmplă la cel mult două săptămâni de la naştere, igiena copilului se reduce la spălarea locală, cu accent pe porţiunile care se murdăresc cel mai mult: faţă, mâini,
gât, subsuori şi zona scutecului.

După căderea bontului ombilical, băiţa trebuie făcută zilnic. Foloseşte săpunuri delicate, special create pentru nevoile pielii bebeluşului, careau şi efect de calmare a iritaţiilor.

Poţi alege săpunul vegetal cu gălbenele de la Weleda (1), preţ: 21,2 lei, sau săpunul Sebamed pentru copii (2), preţ: 20 lei. Pentru copiii de peste un an, se pot folosi şi geluri de duş, precum cele de la Dulgon (Plitsch Platsch) (3), preţ: 18,02 lei, cu arome de zmeură, care
conţin substanţe amare, ce îl vor împiedica pe cel mic să le înghită.

Cât de des îl speli pe cap?

La fel ca şi restul pielii corpului, scalpul este sensibil şi necesită îngrijire specială. În cazul nou-născutului, este suficientă spălarea cu apă călduţă de două ori pe săptămână. Este foarte probabil ca pielea capului să prezinte o crustă asemănătoare cu mătreaţa, însă acesta este un fenomen natural, spun medicii.

Şi pentru păr trebuie ales un şampon blând, fără parabeni, hipoalergenic, cu un pH neutru. Poţi folosi loţiunea de curăţare şi şamponul cu gălbenele de la Weleda (4), preţ: 39,5 lei, care curăţă delicat şi îngrijeşte pielea şi părul copilului, sau şamponul Sebamed (5), care este bine tolerat şi adaptat nevoilor scalpului bebeluşului, preţ: 33,5 lei. Crustele seboreice mai pot fi îndepărtate şi cu ajutorul uleiului de măsline, aplicat cu 30 de minute înainte de baie.

Hidratarea, după fiecare spălare

Pielea copilului se poate deshidrata şi usca mai uşor, de aceea, după baia zilnică, trebuie aplicate creme care să menţină echilibrul cutanat. Poţi folosi crema de corp Dulgon Kids Glitze Glimmer (6), preţ: 10 lei, caresuplineşte nevoile speciale ale pielii micuţului, uleiul cu gălbenele (7), preţ: 57,52 lei, sau crema de corp hidratantă (8), preţ: 31,9 lei, ambele de la Weleda, uleiul de masaj de la Sebamed (9), preţ: 39,32 lei sau Atoderm Lait de la Bioderma (10), preţ: 52 lei.

Iritaţiile de scutec, frecvente

Igiena neadecvată, îngrijirea incorectă a pielii şi neschimbarea la timp a scutecelor sunt câteva dintre cauzele iritaţiilor sau dermatitei de scutec, probleme frecvente la bebeluşi.

Pentru tratarea acestora se vor folosi numai produse speciale, care se aplică la nivelul pliurilor şi al feselor, pe pielea bine uscată. Poţi alege crema cu gălbenele pentru zona scutecului de la Weleda (11), preţ: 31,9 lei sau crema Sebamed antiiritaţii (12), preţ: 39,6 lei. Pentru tratarea iritaţiilor de scutec, evită folosirea pudrelor, precum talcul, deoarece există un foarte mare risc ca acestea să fie inhalate de copil.

Specialistul nostru
Prof dr. Anca Zbranca

medic specialist dermatolog

Pielea bebeluşului trebuie în primul rând spălată în fiecare seară cu apă călduţă, fără săpun, sau folosind un săpun cu pH-ul egal cu cel al pielii. De asemenea, se poate folosi sindet, un produs care spumează fără săpun. Se folosesc şampoane speciale pentru copilul mic, care nu duc la lăcrimarea ochilor.

Trebuie să fie dat cu o cremă hidratantă, după fiecare baie. Este indicat să se evite folosirea produselor parfumate, a săpunurilor abrazive sau a infuziilor din plante, pentru că există riscul de alergii. Se recomandă să se schimbe scutecul întotdeauna dacă este umed sau murdar, iar înainte de a pune un nou scutec trebuie să se aplice cremă cu zinc, după ce în prealabil s-a spălat pielea. 

Soluţie

Uleiul de măsline fiert şi răcit poate vindeca iritaţiile de scutec.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările