S-a mutat din dormitor în sufragerie, apoi în bucătărie, după care iar în dormitor. S-a uitat din nou pe geam. Urmărea să vadă dacă scade sau creşte coada de la intrarea în magazin. Erau la fel de mulţi oameni acolo, toţi sperau să facă parte din următorul grup de 50 de cumpărători. Şi-a zis că o să încerce mai târziu. Oricum, nu avea de gând să stea la coadă, printre toţi potenţialii tuşitori şi strănutători.
 
Tocmai când se pregătea să tragă perdeaua la loc, a văzut peste drum o femeie cu două plase, refugiată printre maşini. De fiecare dată când cineva trecea pe străduţă, în funcţie de distanţa dintre trecător şi ea, femeia şi schimba poziţia, cu tot cu plase. De fiecare dată când îşi găsea o zonă sigură, apărea altcineva care o făcea să se tot mute. Apoi femeia a ridicat privirea şi l-a văzut cum se holbează de la geam. El s-a speriat şi s-a dat în spate, dar apoi a continuat să o spioneze o vreme din spatele perdelei.
 
După-amiază a încercat să doarmă, dar în casă era prea multă lumină. Nu mai ieşise pe străzi de cinci zile. Păreau cinci luni. Începuseră să îl doară încheieturile. De fiecare dată când se ridica brusc, musculatura refuza să fie la fel de agilă şi îl lăsa să se descurce fără ajutorul ei. Într-un caz a fost la un pas să se prăbuşească.
 
Când şi-a dat seama că nu va putea dormi, s-a dus iar la geam. Oamenii încă mişunau pe străzi. Ce-i cu voi?, şi-a spus şi s-a trezit că-şi smulgea părul din cap. Oamenii stăteau unii lângă alţii la semafor, fără să le pese. Ce-i cu voi?! S-a decis că la adăpostul întunericului urma să facă o plimbare. Între timp, pentru că nu mai găsise nimic folositor la farmacia din cartier, şi-a pregătit pe masă o pereche de mănuşi tricotate şi un fular. În jumătate de oră, când s-a întunecat, şi-a înfăşurat fularul în jurul feţei, şi-a pus mănuşile şi a pornit la drum.
 
În holul blocului mirosea a clor, iar acesta i s-a părut un semn minunat. Cu altă ocazie s-ar fi enervat, dar acum a adulmecat cu plăcere clorul, pe care, din nou, el nu-l mai găsise la magazin. Apoi a ieşit. Afară adia un vânt slab, de final de iarnă, deşi asta numai iarnă nu fusese. A pornit într-o direcţie oarecare şi după câţiva paşi i s-a părut că vede pe cineva venind din sens opus. S-a blocat. A calculat lăţimea trotuarului. S-a întors din drum, a revenit în faţa blocului, apoi a privit iar în urma sa. Nimeni. I se păruse? Era cineva care intrase în blocul de lângă? Afară se întunecase de tot şi trebuia să se decidă dacă voia să-şi continue sau nu plimbarea. A mai făcut câţiva paşi în faţa blocului, apoi s-a răzgândit. Era mult prea periculos. Făcuse destulă mişcare pentru o zi. Era OK.
 
A împins uşa blocului cu cotul, a urcat orbecăind, pentru că nu a vrut să atingă întrerupătorul, apoi, la etaj, a descuiat cu mâna tremurândă, a intrat şi s-a încuiat de trei ori. Era lac de sudoare. Şi-a aruncat mănuşile şi fularul în maşina de spălat, s-a dezinfectat şi şi-a schimbat hainele, după care s-a dus la geam. De acolo i s-a părut că vede mişcare peste drum. Becul stradal nu se mai aprinsese, iar în semiîntuneric a zărit-o din nou pe femeia de mai devreme, cu plasele ei, privindu-l. 

A tras perdeaua şi draperia, a verificat uşa, butoanele de la aragaz, unu, doi, trei, patru, cinci, apoi s-a băgat în pat şi a tremurat până în miez de noapte, lovit de febră.