În aşteptarea decoratorului potrivit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roxana Iliescu locuieşte într-un apartament foarte spaţios pe care abia aşteaptă să-l reamenajeze după chipul şi asemănarea ei şi a celor două fetiţe.  Locuinţa vedetei de televiziune se află într-o clădire interbelică aflată foarte aproape de Piaţa Unirii, într-o zonă liniştită, unde a şi copilărit.

La 14 ani, Roxana Iliescu a fost „vaccinată brutal" împotriva ataşării de obiecte, odată cu incendiul cumplit care a distrus întregul apartament al mamei sale. A rămas atunci, povesteşte amfitrioana acestei săptămâni, cu o singură pereche de blugi, un pulover, câteva cărţi şi nişte fotografii afumate. „N-am suferit însă după obiecte, ci după căţelul copilăriei mele, care a murit în incendiu. Dar am realizat că obiectele nu ne sunt neapărat necesare, nici mobila şi că, până la urmă, o schimbare de decor face bine oricând", spune vedeta de televiziune.

Locuinţa Roxanei se află la doi paşi de strada Dimineţii colţ cu Popa Soare, pe o arteră foarte liniştită, pe care într-o sâmbătă de vară nu vezi nici ţipenie; doar pisici plictisite.

Pianul este una dintre cele mai vechi piese din locuinţa Roxanei Iliescu



A copilărit în zona bucureşteană Izvorul Rece de când avea câteva luni şi tot aici îşi creşte şi cele două fetiţe, Teresa şi Vanessa. „Mi-a plăcut întotdeauna aici mai ales pentru că, deşi este la doi paşi de centru, este un cartier liniştit. Când mi-am căutat casă, îmi doream foarte tare să găsesc ceva aproape de locuinţa mamei, pentru că deja o aveam pe Teresa, fiica mea cea mare, care stătea mai mult la ea", îşi aminteşte Roxana.

A oscilat ceva vreme între casă şi apartament; nu s-a simţit însă în stare să facă faţă tuturor problemelor de la curte, altele decât cele privind preţul. „Eu sunt de părere că poţi cumpăra o casă pe pământ doar dacă ai suficiente resurse să o întreţii sau multe ajutoare din familie. Eu nu aveam nici una, nici alta, aşa că am ales apartament", adaugă vedeta. L-a găsit printr-o vecină şi a fost „dragoste la prima vedere". Motivul: semăna cu casa copilăriei - clădire interbelică, un singur apartament pe palier, parchet ce scârţie la aproape fiecare pas. L-a iubit din prima, iar până s-a mutat aici nu au mai fost decât câţiva paşi, destul de greoi din cauza sistemului bancar de la noi.

Casa visurilor: mică şi cu mulţi pomi

În apartamentul de 120 de metri pătraţi al Roxanei ai senzaţia de libertate ce lipseşte din cele mai multe locuinţe româneşti, respiri în voie la câteva minute de nebunia din Piaţa Unirii. Camerele mari, înalte, îţi dau senzaţia de pitic pierdut în spaţiu, iar zecile de poze prinse în pereţi sau aşezate în biblioteci sunt o dovadă a ceea ce aveam să aflu mai târziu de la gazdă: fotografiile, care îi aduc aminte în fiecare secundă de câte clipe minunate a avut parte în viaţă, sunt obiectele de decor preferate. Mobila vintage şi pianul din living dau un aer de epocă locuinţei, care ar fi aproape parizian dacă muzica pe care dansează Roxana cu fetele n-ar fi cântată de Tiziano Ferro.

Pianul este una dintre cele mai vechi piese din locuinţa Roxanei Iliescu

Cele mai multe cărţi din biblioteca vedetei sunt de limbi străine şi de gastronomie, două dintre pasiunile sale



„Am călătorit suficient de mult că să mă simt acasă oriunde am alături de mine pe cineva sau ceva drag; oriunde văd un cer înstelat, sunt acasă; oriunde există un zâmbet, sunt acasă; oriunde am timp să-mi trag sufletul, sunt acasă", spune Roxana stând pe canapea, cu fetele în braţe. Pentru ea, însă, acasă nu s-a tradus niciodată prin nume şi etichete de canapele, fotolii sau alte piese de mobilier. „Acasă", pentru vedeta B1 TV, nu are legătură cu decorul, ci cu atmosfera.

Chiar dacă se află într-o zonă foarte bună şi are multe alte avantaje, apartamentul e departe de ceea ce înseamnă pentru Roxana casa ideală. „Casa visurilor mele arată exact ca a bunicilor mei: nu foarte mare, dar extrem de cochetă şi cu multă personalitate, cu ceva gradină de jur-împrejur, plină de legume şi de plante aromatice, câţiva pomi fructiferi (un măr, un păr, un cireş, un vişin, un migdal, un gutui, un piersic şi un cais), un colţ cu nisip şi jucării pentru nepoţi, un balansoar şi o căsuţă pentru câteva găini. Aştept însă să o construiesc alături de cel cu care sper să îmbătrânesc", spune gazda.

image

Camera de zi, imensă, este împărţită în două de o uşă din sticlă



Până la grădina cu pomi fructiferi, vedeta are grijă de cea pe care şi-a făcut-o pe balcon, plină cu roşioare şi plante aromatice. Iar până la o casă mică, întocmai ca a bunicilor, se pregăteşte de redecorarea celei pe care o are acum, cu trei balcoane şi camere mari, înalte. O redecorare şi o regândire a spaţiului de la A la Z, dar pentru care încă aşteaptă designerul potrivit.

Roxana crede în întâmplări, aşa că nu vrea să-şi caute cu lumânarea decoratorul; cel mai potrivit îi va apărea în cale la momentul oportun.

"Am multe colţuri preferate în casa asta, dar cel mai mult îmi place pe covorul din living, unde eu şi fetele stăm cu orele, inventând tot felul de jocuri noi."

"Cred că locuinţa spune enorm despre cine şi cum suntem: mai aiuriţi, mai ordonaţi, mai obsedaţi de perfecţiune, mai grăbiţi."

120 de metri pătraţi este suprafaţa apartamentului în care locuieşte prezentatoarea emisiunii „Săptămâna mondenă".

Actorie şi jurnalistică

Numele: Roxana Ioana Iliescu
Data şi locul naşterii: 31 mai 1976, Bucureşti
Starea civilă: Necăsătorită; doi copii, Teresa (7 ani şi jumătate) şi Ana Vanessa (3 ani)
Studiile şi cariera:
- A absolvit Şcoala Populară de Artă, secţia actorie, şi Şcoala Superioară de Jurnalistică
- Prezintă, alături de Cătălin Oprişan, emisiunea „Săptămâna mondenă" (în fiecare sâmbătă, de la ora 21.00), pe B1 TV
- Locuieşte în: Bucureşti

Camera de zi, imensă, este împărţită în două de o uşă din sticlă
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite