7 semne ciudate că eşti stresat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stresul are diverse forme de manifestare. FOTO Shutterstock
Stresul are diverse forme de manifestare. FOTO Shutterstock

Încerci să-ţi termini treaba cât mai repede ca să te apuci de următoarea activitate, iar în momentul în care ai liber eşti cu ochii pe ceas şi cu telefonul în mână ca să rezolvi problemele care pot apărea. Stresul ne afectează pe fiecare, iar unele reacţii sunt neobişnuite.

Potrivit dicţionarului de psihologie, stresul reprezintă răspunsul fizic şi psihologic pe care organismul îl dă atunci când trebuie să se adapteze la schimbările din mediul extern, fie că acestea sunt reale ori percepute ca atare, pozitive sau negative. Fiecare persoană este stresată într-o mai mică sau mai mare măsură, manifestările diferă: unii sunt mai agitaţi şi mai energici, iar alţii, sunt mai temperaţi şi mai calculaţi, pentru a putea controla situaţia în care se află.

În cele ce urmează sunt şapte semne ciudate care indică un nivel ridicat de stres.

Visele revin
Din nefericire, stresul cu care trebuie să ne confruntăm în timpul zilei tinde să ne urmărească şi pe timpul nopţii şi să intervină în visele noastre, spune Lauri Loewenberg, autoarea cărţii „Dream On It - Unlock Your Dreams, Change Your Life (Visează, descifrează-ţi visele, schimbă-ţi viaţa - n.r.)”. Poate că nu o să acorzi importanţă scenariului din cadrul visului decât atunci când visul o să reapară şi ţi va arăta că pierzi autobuzul sau că ai casa în incendiu, două dintre cele mai comune scenarii care indică un nivel ridicat de stres.

Muşchi încordaţi
„Vreau un masaj“ este o frază ce nu se traduce doar prin dorinţa de răsfăţ, ci şi printr-o nevoie reală. Din pricina stresului, la nivel muscular se acumulează tensiune, ceea ce poate produce spasme musculare şi dureri. Aşadar, un masaj este un remediu potrivit pentru relaxare şi prin eliberarea energiei.

Probleme dentare
Din cauza stresului, unele persoane simt nevoia să mestece, să ţină un obiect în gură (de exemplu, un pix), ori să-şi încleşteze dinţii. Aceste obiceiuri te pot trimite la medicul stomatolog atunci când dinţii cedează şi apar diverse probleme.  

Schimbări ale ciclului menstrual
Din cauza stresului, menstruaţia poate întârzia ori se poate deregla. Unele femei pot avea chiar amenoree, atunci când ciclul menstrual dispare pentru mai multe luni, iar în alte cazuri, ciclul menstrual poate fi abundent şi dureros, din pricina crampelor.

Căderea părului sau albirea lui
Expresia „îmi scoate peri albi“ are un argument solid: nivelul ridicat de stres predispune la căderea părului. Cercetările au demonstrat că stresul poate determina ca globulele albe din sânge să atace foliculul de păr şi să-i stopeze creşterea ori să-l pună într-o fază de „odihnă“, ceea ce determină căderea părului la pieptănat sau spălat.

Un stomac deranjat
Fluturaşii din stomac nu sunt numai din cauza dragostei, ci şi din cauza stresului care provoacă diverse probleme gastro-intestinale. Cele mai frecvente sunt diareea, dar există şi reacţii adverse, precum constipaţia.

Strănuturi
Stresul scade imunitatea organismului şi sporeşte riscul de a răci. Studiile arată că persoanele stresate sunt de dori ori mai predispuse să contacteze o gripă întrucât cortizolul, hormonul stresului, reduce capacitatea organismului de a răspunde la stimulii inflamatori. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite