6 lucruri pe care ar trebui să le ştii despre implanturile mamare, dezvăluite de femei care au făcut operaţie de mărire a sânilor

6 lucruri pe care ar trebui să le ştii despre implanturile mamare, dezvăluite de femei care au făcut operaţie de mărire a sânilor

Mai multe femei care şi-au făcut operaţie de mărire a sânilor au împărtăşit din propriile experienţe mai mult sau mai puţin plăcute FOTO Shutterstock

În Statele Unite ale Americii, peste 290.000 de femei au apelat la operaţia de mărire a sânilor în 2016, înregistrându-se creşteri de 4% an după an şi cu 37% din 2000 până în prezent, potrivit Societăţii Americane de Chirurgie Plastică. Dacă te gândeşti să apelezi la o astfel de intervenţie, iată şase lucruri pe care trebuie să le ştii despre implanturi de la femei care au apelat la operaţie.

1. Nu toţi doctorii sunt la fel

 
Davi Laidley (33 de ani) şi-a mărit sânii la vârsta de 24 de ani şi a optat pentru cea mai ieftină opţiune existentă, pentru că nu şi-a putut permite un chirurg cu reputaţie bună şi spune că a apucat pe mâna unui nepriceput care a făcut-o să regrete decizia. „Mi s-a deschis operaţia şi doctorul mi-a spus că se va vindeca. M-am gândit că nu e răspunsl corect şi am rămas cu cicatrici urâte“, a mărturisit femeia, potrivit Women's Health. Şase ani mai târziu, în 2013, când a strâns suficienţi bani, a găsit un nou chirurg care a operat-o pentru îndepărtarea cicatricilor.
 

2. Durerea e reală

 
Două zile după operaţia din iunie 2014, Lauren (36 de ani) a fost îngrijită de către mama sa pentru recuperare. „Uneori părţile laterale ale sânilor mă dureau atât de rău încât simţeam că nu mai suport. Simţeam arsuri sau ca şi cum cineva mă înjunghia sub axilă, mai ales când ridicam mâinile. Mă făcea să vomit“, a povestit Lauren. Durerea a fost îngrozitoare în primele trei zile, apoi s-a ameliorat, însă femeia nu a putut să ridice o cană cu lapte timp de o săptămână.
 

3. Implanturile tale trebuie să se „aşeze“

 
La început, Lauren a avut un „uşor gol“ între implanturi şi piept. Din cauza poziţionării, ea putea simţi implanturile din părţile laterale ale sânilor. „Nu am avut destul ţesut mamar, aşa că era vizibil. În primele câteva luni, nu ştiam dacă aşa ar trebui să arăte“, a spus Lauren. În aproximativ şase luni, implanturile s-au lăsat în cavitatea toracică şi s-au aşezat la loc, ceea ce, aşa cum i-a explicat chirurgul, era o parte din proces. 
 

4. S-ar putea să ai nevoie de o garderobă nouă

 
Noii sâni pot schimba felul în care haine se aşează pe tine, deoarece pot schimba întreaga siluetă. „A trebuit să reînvăţ abilitatea înnăscută pe care toţi o avem în a ne îmbrăca“, a spus Jessica (33 de ani), care s-a operat în martie 2014, trecând de la cupa 34A, la 34 C. „Am un stil diferit acum, deoarece hainele care se potrivesc formei corpului meu – chiar şi fuste sau pantaloni scurţi – s-au schimbat dramatic. Râmân o grămadă de sutiene vechi şi bluze pe care să le donezi prietenilor“. Cu toate acestea, anumite Brookelyn spune că majotitatea tricourilor, bluzelor şi rochiilor încă o încap în ciuda faptului că a trecut de la cupa AA, la DD.
 

5. Îndoielile sunt normale

 
„La început simţeam că implanturile mele erau imense şi că arătau artificial. Mi-era teamă că păr supraponderală atunci când purtam haine largi din cauza sânilor mei“, a spus Jessica. Chiar dacă operaţia aproape că s-a vindecat în trei luni, ea spune că nu s-a simţit normală decât un an mai târziu.
„Este o mare tranziţie de imagine corporală şi a fost copleşitor. Am fost puţin ipohondrică în primul an, dar acum m-am adaptat şi mă simt foarte confortabilă cu ei“, a mai spus Jessica.
 
Lauren spune că după ce s-a intors acasă în urma intervenţiei chirurgicale, a plâns puţin. „Cred că a fost şi din cauza medicamentelor, dar o parte din minte nu era sigură că am făcut alegerea potrivită“. Acum, în schimb, îşi iubeşte sânii: „Îmi plac foarte mult. Eram atât de conştientă de pieptul meu. Acum nu mă mai gândesc de două ori la asta. Arăt normal, nu de parcă am implanturi. Sunt măsura perfectă pentru forma corpului meu şi înălţime. Îmi doresc să fi făcut asta mai devreme“, a mau spus Lauren.
 

6. S-ar putea să vrei să renunţi la ele

 
La zece ani după operaţie, Devi îşi micşorează sânii de la mărimea DDD, la DD sau D, în luna iulie a acestui an. Odată ce corpul ei s-a schimbat cu timpul, asta s-a întâmplat şi cu sânii ei şi în timp ce dimensiunea era iniţial perfectă, acum implanturile sunt puţin cam mari pentru forma ei de acum. „De-a lungul anilor şi după ce m-am apucat de bodybuilding, a devenit enervant să încerc să găsesc lucruri care să se potrivească, în special sutiene de sport“, a spus Devi.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: