5 obiceiuri matinale care te ajută să slăbeşti sănătos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toată lumea spune că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, dar este doar o parte a adevărului. În realitate, există şi alte elemente esenţiale ale rutinei matinale care te ajută să-ţi începi ziua cu dreptul prin îmbunătăţirea stării de spirit şi stimularea metabolismului, care sprijină pierderea în greutate.

Dacă îţi începi ziua în mod corect, nu doar că vei reuşi să elimini kilogramele în plus, ci te vei încărca cu energie naturală. În felul acesta vei fi motivat şi pregătit să depăşeşti orice obstacol îţi apare în cale pe parcursul zile. În acest sens, site-ul TopBuzz propune o listă de cinci obiceiuri de dimineaţă care te vor ajuta să slăbeşti. Este important, însă, de precizat că aceste obiceiuri nu oferă nişte rezultate imediate şi nici nu sunt suficiente pentru a scăpa de 20 de kilograme, însă vor avea efecte vizibile pe termen lung, fiind mult mai eficiente decât metodele în care slăbeşti rapid, după care ajungi din nou la greutatea iniţială. Dă-le o şansă acestor obiceiuri pentru cel puţin 30 de zile pentru a putea observa schimbările benefice pe care le produc în organismul tău.

 

1. Expunerea la soare

Potrivit studiilor, razele soarelui sunt una dintre principalele surse de vitamina D din organism. Vitamina D contribuie la stabilitatea emoţională, funcţionarea normală a organelor, iar căldura transmisă de razele solare îţi îmbunătăţesc starea de spirit. Însă cum te poate ajuta acest lucru la pierderea în greutate? Energia şi starea de bine pe care o acumulezi datorita soarelui te vor ajuta să duci la capăt obiectivele sănătoase pe care ţi le-ai propus pentru ziua respectivă, cum ar fi să mergi la sala de fitness sau să găteşti ceva sănătos. 

Totodată, trezindu-te în fiecare dimineaţă pentru a prinde primele raze ale dimineţii, vei reuşi să stabileşti o rutină care te va ajuta treptat să te trezeşti mult mai uşor dimineaţa devreme şi să iei micul dejun, îmbunătăţindu-ţi astfel metabolismul.

În plus, razele dimineţii conţin şi un nivel ridicat de lumină albastră, care stabilizează ritmul circadian şi te ajută să dormi mult mai bine. Un somn liniştit te face să ai mai multă energie a doua zi. Ai parte de toate aceste beneficii prin simpla expunere la soarele dimineţii pentru 20-30 de minute.

 

2. Consumul ridicat de proteine

Este demonstrat că un aport ridicat de proteine ajută la construirea masel musculare şi îţi potoleşte foame pentru mai mult timp. Dacă micul tău dejun constă doar într-o ceaşcă de cafea, nu faci decât să-i refuzi organismului tău substanţele de care are nevoie pentru a începe ziua. O doză consistentă de proteine la micul dejun îţi permite, în acelaşi timp, să-ţi potoleşti foamea pentru un timp îndelungat, astfel încât să iei decizii înţelepte şi sănătoase pentru masa de prânz.

3. Răsfaţă-te cu o gustare „vinovată“

Dacă ştii că pe parcursul zilei vei simţi nevoia să te înfrupţi dintr-o felie de pizza şi dintr-o prăjitură, cel mai bine este să faci acest lucru de dimineaţă, în loc să permiţi acestor alimente să rămână în stomac peste noapte şi să se transforme în grăsime.  În felul acesta corpul tău va avea suficient timp să proceseze, să digereze şi să extragă substanţele, iar tu ai la dispoziţie întreaga zi să arzi caloriile.

 

4. Duşurile reci

Studiile au arătat că un duş rece de dimineaţă ajută la creşterea nivelului de energie, stimulează metabolismul şi reglează hormonii. Totodată, atunci când corpul devine rece, începi să arzi o cantitate substanţială de calorii, datorită efortului pe care îl face organismul să se încălzească. Duşurile reci sunt şi un mod excelent de a-ţi pregăti corpul pentru un mic dejun consistent, care va regla nivelul de zahăr din sânge. Cu toate acestea, este recomandat ca în primele minute al duşului să pastraţi apa la temperatura preferată de dumneavoastră, după care să începeţi treptat să o aduceţi spre răcire. Pentru un maximul de rezultat, este indicat să rămâneţi sub jetul de apă rece pentru 3-4 minute.

5. Consumul de alimente mai greu de mestecat

Încearcă să consumi atât dimineaţa, cât şi în restul zilei, alimente care îţi iau mai mult timp să le mănânci. Atunci când mănânci alimente integrale, care conţin mai multe fibre, este nevoie de un efort mai mare pentru a le mesteca. Astfel, îi veţi da maxilarului mai mult de lucru decât de obicei şi veţi arde cu 5% mai multe calorii pe parcursul zilei. Alimentele bogate în fibre precum morcovii, merele şi orezul brun au o mulţime de fibre, păstrează intestinele sănătoase şi ajută la reducerea aportului caloric.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite