3 ponturi să previi cariile şi îngălbenirea dinţilor
0Prin câteva metode foarte simple îţi asiguri un zâmbet frumos şi o dantură sănătoasă. Stabileşte-ţi aceste reguli şi introdu-le în rutina zilnică. Vei avea numai de câştigat!
Evită să mănânci des între mese
Gustările sunt bune, dacă alegi fructe, brânzeturi, seminţe, nuci, dar nu şi dacă sunt mai mult de 2 pe zi.
Dacă ronţăi adesea, dantura va fi în permanenţă în contact cu alimentele şi rişti să-ţi fie afectat smalţul acestora.
Dinţii sunt supuşi permanent acizilor înainte de a avea timp să se remineralizeze după masa de dinainte. De asemenea, dantura produse mai puţină salivă care să combată acizii.
Atenţie!
Acelaşi efect au şi băuturile dulci, carbogazoase pe care le sorbi între mese. Pe termen lung, te supui riscului de apariţie a cariilor dentare.
Redu consumul de dulciuri
Alimentele care se lipesc cu uşurinţă de dantură, dulciurile mai ales sunt vinovate pentru apariţia cariilor. Acestea provoacă un tip de acid care afectează sănătatea dentară.
Sucurile, chiar şi cele naturale, acadelele, bomboanele, îndeosebi acelea cu caramel şi biscuiţii aderă de suprafaţa dentară şi distrug smalţul dinţilor.
Cu cât întârzii mai mult periajul dentar după consumarea dulciurilor, cu atât mai mult acestea favorizează apariţia afecţiunilor dentare.
Află pe Clicksanatate.ro ce trebuie să faci după fiecare masă pentru a preveni cariile!