2018

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai sunt câteva zile şi, cu voia Domnului, am să te preiau în custodia mea. De Revelion, preţ de câteva secunde, ai să te gândeşti la mine, să fiu mai bun, mai bogat – gânduri de om cherchelit.

Ţi-am văzut analizele medicale, pe care le-ai făcut în timpul vecinului meu, şi pot spune că sunt corespunzătoare vârstei tale. Te preiau aşa cum eşti. Dar să nu-ţi imaginezi că, în timpul meu, vor fi mai bune. Vine o vârstă când analizele nu mai pot fi mai bune. Doar nu mai ai 28 sau 35 de ani! Atâta timp cât mă vei străbate, să fii mulţumit cu aceste rezultate. Nu pot să te ajut cu analize mai bune. Eu sunt o convenţie.

Te-ai gândit vreodată că ai să ajungi la mine? Niciodată. Ai fost indiferent cu anii tăi, mai ales când aveai 28 sau 35 de ani. Înţeleg, atunci îţi trăiai viaţa, puţin îţi păsa. Cu mine îţi pasă mai mult de viaţa ta. Dar să nu te întristez!

Din capul locul trebuie să-ţi spun: nu voi fi mai bun, mai prosper, mai norocos, mai liniştit, mai senin decât vecinul meu. Nu vreau să te amăgesc ori să te manipulez. Sunt destui pe lumea asta care te amăgesc, care te manipulează. Important este să nu ajungi ca, la sfârşitul meu, când vei fi preluat de 2019, să zici despre mine că ai trăit degeaba, că te-am chinuit, că n-ai realizat nimic. Te asigur că n-am nicio implicare în reuşitele şi căderile tale. Îţi amintesc: sunt o convenţie.

Te avertizez că marele pericol care te paşte de-acum încolo este lenea. Lenea de a gândi.   

Totuşi, m-aş bucura să aflu dacă tu ai ceva planuri. Măcar un plan. Să faci ceva deosebit. Pentru tine. Dar nu vreau să te crispez, nu-i nevoie să-ţi strigi planul în gura mare, ţine-l secret, dacă-l ai. Dacă nu ai, nicio dramă, poţi să trăieşti şi fără plan. De asemenea, nu vei fi cu mine, An Nou, un om nou. Nu mai poţi să fii un alt om, resemnează-te! Acum trebuie să-ţi tragi mai departe gândurile, rutina, obiceiurile (bune şi proaste), inspiraţia, frustrările şi tot bagajul emoţional, de la un an la altul. E greu? E uşor? Numai tu poţi să cântăreşti.

Totuşi, vreau să-ţi atrag atenţia că, la fel ca în anii trecuţi, trebuie să ai grijă de-ai tăi. Au rămas câţiva, n-ai ce face, ceilalţi n-au mai avut ani, ei ţi-au mai rămas, să ai grijă să trăiască lângă tine aşa cum îşi doresc. Să nu-i dezamăgeşti!

Mai mult, te avertizez că marele pericol care te paşte de-acum încolo este lenea. Lenea de a gândi. Am să fiu extrem de furios dacă ai să leneveşti, sub pretextul că ai făcut totul, că ştii totul, că ai trecut prin multe, că ai acumulat experienţă şi înţelepciune. Pe dracu’! Acumularea anilor nu te face mai deştept. Din lenea asta orgolioasă se naşte prostia. Şi n-aş vrea ca tocmai eu să rămân în amintirea ta drept un an prost. Sfatul meu este că cauţi cu mintea trează. Să-ţi pui cât mai multe întrebări şi să răspunzi cu succes la cât mai puţine.

În final, vreau să înţelegi: eu nu pot să-ţi promit nici viaţă, nici fericire, nici o funcţie înaltă, nici bani, nici dragoste, nici sănătate, nimic! Eu sunt o convenţie, care se bucură că viaţa ta intră în Noul An. La Mulţi Ani, 2018!

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite