10.000 de ore de practică te transformă într-un profesionist? Omul care testează teoria potrivit căreia toţi putem fi experţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O teorie lansată acum 20 de ani şi propagată de mai mulţi specialişti susţine că 10.000 de ore de practică într-un domeniu te pot transforma într-un expert. Oricine poate deveni violonist de mare anvergură, campion la şah sau la golf dacă munceşte pe măsură, fără să fie nevoie de talent înnăscut. Este oare adevărat?

Dan McLaughlin (34 de ani) a hotărât, acum patru ani, să pună în practică această teorie. De meserie fotograf, acesta şi-a dat demisia pentru a deveni jucător de golf profesionist. 

„Ideea mi-a venit în 2009, când am jucat o partidă de golf cu fratele meu, pe un teren cu nouă găuri. A fost oribil, nu m-am descurcat deloc”, povesteşte acesta pentru BBC. 

Departe să fie descurajat de eşecul său şi de aparenta lipsă de talent înnăscut pentru golf, Dan şi fratele său au început să cocheteze cu ideea de a deveni jucători profesionişti. 

„Când am anunţat că îmi dau demisia, colegii au început să-mi aducă tot felul de cărţi motivaţionale, printre care şi cele scrise de Malcolm Gladwell, Geoff Colvin şi Daniel Coyle. Toate acestea susţineau ideea potrivit căreia talentul este responsabil pentru foarte puţin din succesul obţinut. Esenţialul era acesta: 10.000 de ore de muncă pentru ţelul tău”, explică el. 

Conceptul datează din 1993, când Anders Ericsson, profesor la Universitatea din Colorado, a evidenţiat munca unor psihologi din Berlin, care urmăriseră parcursul celor care au studiat viara în copilărie, adolescenţă şi la maturitate. 

Toţi începuseră să înveţe instrumentul în jurul vârstei de 5 ani. Trei ani mai târziu, practica lor a început să fie diversificată, iar până la 20 de ani, soliştii de elită aveau deja 10.000 de practică la activ. În acest timp, cei care nu au reuşit să se impună în acest domeniu, nu reuşiseră să acumuleze mai mult de 4.000 de ore de muncă. 

Psihologii nu au văzut niciunul dintre soliştii înzestraţi ridicându-se la aşteptările celor din jur, fapt care i-a surprins. Dacă talentul înnăscut ar fi contat, atunci nu era nicio surpriză dacă vreunul dintre cei înzestraţi ar fi reuşit să se lanseze după doar 5.000 de ore de practică. 

Anders Ericsson a ajuns la concluzia că „multe caracteristici, odată atribuite talentului, sunt rezultatul unei repetiţii intensive, întinse pe o perioadă de cel puţin 10 ani”. 

Malcolm Gladwell (foto) a fost cel care a dus mai departe ideea, în cartea sa „Outliers”, într-un capitol numit „Regula celor 10.000 de ore”, dedicat maselor. 

image

Ericsson nu a fost deloc mulţumit. „Regula celor 10.000 de ore a fost inventată de Malcolm Gladwell, care susţine că cercetătorii au descoperit cifra magică pentru dexteritatea finală”, spunea Ericsson.

Acesta a subliniat că 10.000 de ore este media şi că mulţi dintre cei mai buni muzicieni din studiul său au avut parte de „mult mai puţine ore de practică”. Ce este cu adevărat important este calitatea repetiţiilor, nu cantitatea. 

„În contrast cu ceea ce susţine Gladwell, care nici nu menţionează conceptul de practică deliberată”, scrie Ericsson. 

Una dintre greutăţile întâmpinate în cercetarea acestei teme, dacă performanţa poate fi obţinută graţie muncii asidue sau se bazează în mare parte pe talent, este faptul că cele mai multe studii se realizează după ce subiectul a ajuns deja la nivelul de perfomanţă. 

Calea directă ar fi studierea şi urmărirea progresului a cuiva care o ia de la început şi care nu prezintă niciun talent anume pentru vreo disciplină. Un om care alege să investească 10.000 de ore de practică pentru a intra în rând cu cei mai buni. 

Acesta poate fi viitorul, sau nu, jucător profesionist de golf, Dan McLaughlin.

„Am început să joc în aprilie 2010 şi am început, practic, de la 0, iar de acolo am început să mă mişc”, spune acesta. 

„Se fac patru ani de când am început şi sunt la jumătatea drumului. Mai am 5.000 de ore. Handicapul meu curent este 4.1, iar ţelul meu este să ajung sub zero, unde mi-aş permite să concurez într-un turneu legitim şi profesionist”, explică Dan. 

image

David Epstein speră ca McLaughlin să reuşească şi să-şi atingă ţelul, dar are nişte dubii. În lumea sportivă, talentul înnăscut este obligatoriu, spune el. 

Un studiu recent realizat asupra jucătorilor de baseball, jucătorul mediu avea o viziune de 20/13, faţă de cea normală de 20/20. Adică aceştia pot vedea la 20 de picioare (şase metri) ceea ce o persoană obişnuită ar putea vedea doar de la aproape 13 picioare distanţă (patru metri). Acest lucru oferă un avantaj în jocul de baseball. 

Folosindu-se de o analogie cu computere, Epstein spune că hardware-ul este acuitatea vizuală, pe care nu o pot schimba, în timp ce software-ul este setul de abilităţi care se pot învăţa cu multe, multe ore de practică. 

„Indiferent de cât de bună este viziunea, este ca un laptop fără hardware, fără programe, nu poate rula, este inutil. Dar odată ce au descărcat software-ul, odată ce au învăţat abilităţile specifice, maşinăria începe să funcţioneze”, explică acesta. 

Există şi o versiune mai simplistă de atât? Poate că oamenii talentaţi exersează mai mult şi încearcă mai mult la un lucru la care sunt buni deja, iar asta pentru că le place?

„Închipuie-ţi că te duci la ora de matematică, pentru prima dată, iar profesoara îţi scrie pe tablă o ecuaţie. Te uiţi la ea şi te gândeşti că este cel mai frumos lucru pe care l-ai văzut vreodată. Unii oameni gândesc aşa”, spune Gladwell.

„Pentru ei, să meargă acasă pentru a petrece ore bune împreună cu ecuaţiile este ceva incredibil, în timp ce pentru noi, restul, este un coşmar”, adaugă el. 

Dan McLaughlin speră că acolo unde lipseşte talentul, munca grea poate compensa, mai ales dacă investeşte în mod voit 10.000 de ore. Dacă îi va ieşi, atunci ar trebui să-l vedem în 2018 alături de Tiger Woods sau Rory McIlroy. Altfel, va fi doar un jucător bun de golf.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite