VIDEO Melodii cântate de Adele şi Rihanna, preferate de bebeluşi, în defavoarea cântecelor de leagăn

0
Publicat:
Ultima actualizare:
copil bebelus casti asculta muzica

Bebeluşii preferă melodiile unor artişti precum Adele, Rihanna şi Bruno Mars în defavoarea cântecelor de leagăn, potrivit unui sondaj efectuat pentru compania de jucării B. Toys.

Dintre artiştii ale căror melodii sunt difuzate la radio şi televizor, bebeluşii o preferă pe Adele, alături de Bruno Mars, Rihanna, cu „Umbrella" şi Robie Williams, cu „Angels", potrivit dailymail.co.uk.

Sondajul, efectuat pentru compania de jucării B. Toys, câştigătoare a premiului pentru jucăria anului în Statele Unite ale Americii, cu jocul muzical Simphony in B, a chestionat un număr de 2.000 de părinţi în privinţa preferinţelor muzicale ale bebeluşilor lor.

Cele mai populare cântece printre copii sunt „Someone Like You", interpretat de Adele, şi „Just the Way You Are", al lui Bruno Mars.

Din topul cântecelor moderne îndrăgite de copii mai fac parte piesele „Sweet Child of Mine", a formaţiei Guns 'N' Roses, „I Knew You Were Trouble, cântată de Taylor Swift, şi „Next to Me", a lui Emeli Sande.

Studiul a arătat că 88 % din copii ascultă cu plăcere muzică, iar jumătate dintre ei preferă o melodie pop în locul unui cântecel pentru copii sau de leagăn.

Astfel, 85 % din părinţi au afirmat că, în cea mai mare parte, bebeluşii lor preferă cântece din spectacolele de televiziune pentru copii.

„Este absolut firesc ca părinţii să cânte melodii mai moderne copiilor lor. Suntem înconjuraţi de muzică în fiecare zi, fie la radio, la televizor sau în filme, iar când auzi un cântec de mai multe ori, ajungi să îl fredonezi fără să îţi dai seama", a declarat directorul Jonathan Thorpe, de la compania John Crane Ltd, distribuitoare a jucăriei Symphony in B.

„S-a demonstrat că acei copii care ascultă muzică vor deprinde mai uşor abilităţile lingvistice, iar muzica şi poeziile îi ajută pe copii să se liniştească. Când ascultă muzică, dopamina este eliberată în creier, ceea ce îi ajută să doarmă mai profund, să suporte mai bine durerea şi, în general, să fie mai liniştiţi", a adăugat Jonathan Thorpe.

Muzica modernă nu ajută însă întotdeauna, din moment ce o treime din părinţii care au participat la sondaj au declarat că un cântecel de leagăn tradiţional îi ajută pe copii să doarmă mai bine decât muzica pop.

Citeşte şi:

Cântecele de leagăn ajută la recuperarea copiilor cu probleme de sănătate

Vrei un copil deştept? Atunci nu renunţa la sport

Cinci lucruri de care copiilor le poate fi frică

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite