Tulburările de comportament ale copiilor, în strânsă legătură cu agresivitatea părinţilor: când creşte riscul dezvoltării tendinţelor violente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tulburările de comportament ale copiilor, puse pe seama
agresivităţii părinţilor. Foto familyinaction.gr
Tulburările de comportament ale copiilor, puse pe seama agresivităţii părinţilor. Foto familyinaction.gr

Când vine vorba despre agresivitatea copiilor, atât psihologii, cât şi sociologii aduc in discutie teoria adaptării sociale. Comportamentele violente pot fi moştenite genetic sau învatate de la cei din jur.

Cea mai mare influenţă asupra vieţii copiilor este produsă de la părinţii lor, inclusiv efectele tulburărilor psihice, potrivit cercetatorilor din Anglia.

Un nou studiu relevă o strânsă legătură între comportamentul violent al copiilor şi tulburările psihologice ale părinţilor lor.

Cercetatorii de la Universitatea din Manchester, Anglia,  şi Universitatea din Aarhus, Danemarca, au constatat că micuţii dezvoltă un risc de creştere a violenţei şi chiar sinucidere pe baza influenţelor mediului în care trăiesc, dar şi din cauza moşteniriloe genetice, scrie upi.com.

Într-o analiză a peste 170 000 de persoane născute în Danemarca, între 1967 şi 1997, cercetatorii au descoperit că riscul de violenţă creşte de până la patru ori în cazul copiilor ai căror părinţi au fost diagnosticaţi cu tulburari de personalitate sau tentative de suicid parental. Tulburările de dispoziţie şi tulburarea bipolară în mod specific, s-au dovedit a avea, de asemenea, o influenţă puternică asupra comportamentelor violente ale copiilor.

Cercetătorii raporteaza că influenţele de comportament ale părinţilor au afectat într-un procent mai mare copiii de sex feminin, deşi riscul tentativei de sinucidere a fost aproximativ acelaşi pentru ambele sexe.

Conform studiilor, s-a observat  o puternică legătură între comportamentele violente ale copiilor şi mediul care există în interiorul familiei lor, dar un factor important este reprezentat şi de genetică, epigenetică, influenţele sociale şi de mediu.

Conform specialiştilor, factorii de risc  includ o similitudine fiziologică între părinte şi copil, inclusiv structura creierului, hormonii, şi nivelul impulsivităţii.

„Totuşi, este nevoie de detalii suplimentare care pot defini mai precis influenţele ce le sunt transmise copiilor de către părinţi. De asemenea, sunt necesare cercetări amănunţite pentru a explica traiectoriile comportamentului violent al fiecărui copil”, reiese din raportul pubilicat de cercetătorii englezi.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite