Terapeutică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ortorexia, o dietă exagerată

Uneori, principiile de viaţă şi preferinţele gastronomice depăşesc graniţa firescului. Obsesia de a avea o sănătate de fier îi determină pe unii dintre noi să urmeze diete exagerate, duse la extrem. Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în nutriţie şi fitoterapie, precizează că această categorie de bolnavi se tratează doar prin psihoterapie.

Ortorexia este un astfel de exemplu. Problema aceasta nu este numai de natură psihică. Ortorexicul urmează un regim alimentar restrictiv, iar malnutriţia severă poate culmina cu moartea acestuia prin înfometare. Din păcate, ortorexicul suspectează şi laptele, şi fructele procurate de la producătorii particulari ca fiind impure, convins că acestea au avut tangenţă, într-un fel sau altul, cu substanţe chimice.

Nutriţioniştii consideră că primul pas spre vindecare, în acest caz, începe cu introducerea, treptată, în dietă a alimentelor eliminate din motive subiective. Dar, foarte eficientă, pentru starea de linişte a bolnavului, este pasta de sunătoare cu miere. Aceasta se prepară din 100 g sunătoare, 100 g miere şi 100 ml ulei de măsline. Ingredientele se amestecă bine într-un vas smălţuit şi se păstrează la frigider. Se consumă trei linguriţe pe zi, între mese.

Un tonic al sistemului nervos este Siropul de propolis care se prepară din 50 g de propolis, 200 ml apă şi 50 g miere. Propolisul, bine curăţat, se pune într-un vas smălţuit cu apă şi se fierbe acoperit, la foc moale, până scade la jumătate. Lichidul se strecoară prin tifon şi se pune într-o sticlă, adăugând cantitatea de miere şi amestecând până la omogenizare, cât este călduţ . Se păstrează la rece şi se administrează patru până la şase linguriţe pe zi.

Familia ortorexicului are grijă să-i alcătuiască, zilnic, un meniu bogat în salate din mere, morcovi şi salată verde. Proteinele procurate din peşte slab, brânză degresată sunt şi ele binevenite. După o dietă de acest fel, urmată timp de trei săptămâni, dieta se completează cu alimente pe care bolnavul le-a preferat multă vreme înainte de a se îmbolnăvi.

image
Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite