Copilul meu nu este pregătit pentru clasa 0 la şcoală. Are 5 ani, citeşte, adună, scade, are noţiuni de geografie şi istorie, dar toate aceste cunoştinţe nu îl vor face să fie altceva, în toamnă, decât un copil care abia a împlinit 6 ani.

Nu este normal să îi ceri să stea 50 de minute nemişcat într-o bancă, oricum mult prea mare pentru el. Nu este normal să îi pretinzi să nu vorbească neîntrebat. Eşti total iresponsabil dacă nu te gândeşti că elevii mai mari (până la 15 ani) îl pot împinge şi dărâma pe scări şi holuri, îl pot umili şi agresa la toaleta comună.

Mă întreb daca psihologii şi specialiştii în educaţie citaţi atât de des în ultimele zile prin ziare şi la televiziuni au copiii de 5-6 ani. Mulţi dintre ei doar teoretizează, deci, clar, nu au. Dacă ar avea, ar cunoaşte situaţia reală din şcoli, nu ar cita doct din curriculum şi programă. Ar şti că majoritatea şcolilor nu au mobilier corespunzător. Ar şti că nu există jucării sau materiale didactice adaptate învăţării prin joc. Ar şti că, de cele mai multe ori, părinţii suportă toate costurile dotării. Ar şti câţi copii de clasa 0 au fost agresaţi în ultimele luni. Cel puţin, cazurile care au ajuns în presă.

De cele mai multe ori mi se pare că mulţi sunt cei care se manifestă pro sau contra clasei 0 în funcţie de opţiunea politică. Dacă ţin cu Ponta, spun că ar trebui mutată la grădiniţă, dacă ţin cu PDL, că ar trebui lăsată în şcoală.

Eu ţin însă doar cu propriul meu copil. Şi refuz să îl sacrific în lupta politică sau de dragul experimentului educaţional vizibil eşuat.  

Ultimul lucru pe care mi-l doresc ar fi să fie obligat să stea smirnă 50 de minute în bancă, să fie certat atunci când îşi manifestă entuziasmul sau curiozitatea şi vorbeşte neîntrebat, să nu aibă parte de metode de predare specifice vârstei, să îşi piardă încrederea în el pentru că nu poate să scrie caligrafic în caietele speciale făcute rapid în vară, să vină acasă terorizat de colegii mai mari etc.

Îl vreau sănătos, echilibrat, fericit că se joacă cu inocenţa specifică vârstei, încrezător în propriile forţe, păstrându-şi curiozitatea şi dragostea faţă de cărţi.  Şi tocmai de aceea, vă rog, dacă nu îmi oferiţi un sistem în care să îmi las copilul în siguranţă, lăsaţi-mi măcar dreptul să aleg ce este mai bine pentru el.

În locul meu, ce aţi alege? Cum ar fi mai bine? Grupa pregătitoare la şcoală sau la grădiniţă? Să aveţi un copil integrat într-un sistem nepregătit sau un copil echilibrat, care învaţă prin joc? Să îl luaţi acasă frustrat şi terorizat sau vesel şi încrezător?