Părinţii posesivi cresc un copil mai expus depresiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii posesivi nu le fac niciun bine copiilor, mai ales dacă aceştia din urmă au ajuns deja la vârsta maturităţii.

Un studiu citat de revista „Time“ arată că părinţii care sunt prea implicaţi în viaţa copilului, mai ales dacă acesta din urmă a depăşit între timp vârsta majoratului, îi pot face mai mult rău decât bine. Astfel, a interveni în viaţa de student a copilului, de pildă, îi diminuează acestuia capacitatea de a rezolva probleme şi de a se descurca pe cont propriu.

„Părinţii îi transmit copilului, în mod neintenţionat, că este incompetent“, spune Holly Schiffrin, coordonatoarea cercetării şi profesor de psihologie.

 „Când copiii adulţi nu exersează rezolvarea problemelor, nu vor putea să găsească soluţii nici în viitor“, adaugă ea.

Pentru a ajunge la această concluzie, Schiffrin şi colegii ei au chestionat 297 de studenţi cu privire la părinţii lor, întrebând de pildă dacă aceştia sunt implicaţi în alegerea cursurilor, dacă iau legătura periodic cu profesorii sau dacă au intervenit în cadrul unui conflict cu un coleg de clasă.

Studenţii au răspuns şi la întrebări care vizau nivelul de satisfacţie din viaţa lor, dar şi sentimentele de anxietate şi depresie. În urma analizei răspunsurilor s-a constatat că exagerările părinţilor aveau efecte nedorite în cazul copiilor, aceştia ajungând să se simtă incapabili şi deprimaţi.

„Aceşti părinţi au cele mai bune intenţii“, spune Schiffrin. „Se implică pentru a contribui la succesul copilului lor, dar după cum ştim din studii anterioare, acest nivel ridicat de implicare este stresant pentru părinţi şi nu le este de ajutor nici copiilor. De fapt, le face rău“.

Anul trecut, un alt studiu coordonat de aceeaşi autoare a arătat că mamele mult prea grijulii şi care vor totdeauna să deţină controlul ajung să fie nefericite şi să se lupte, la rândul lor, cu depresia. 

„Pentru mine, asta spune măcar că e în regulă să nu fac tot ce fac alţi părinţi, deoarece îmi ajut copilul să se descurce“, spune Schiffrin. „Dacă un anumit lucru nu ne face bine şi nici nu ne ajută copiii, atunci trebuie să ne oprim“, conchide ea.  

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite