Mi-ar fi plăcut să fi fost băgat de tata acolo fără concurs. Şi dacă ar fi fost nişte concurenţi, tatăl meu să fi fost mai puternic decât taţii celor cu care aş fi concurat. Ei să se retragă discret, recunoscându-se învinşi. În fine, concursul n-ar fi fost o problemă la care să mă gândesc. Problema ar fi fost tata. Tare mi-aş fi dorit să am un tată care să mă bage! Aş fi fost un om realizat şi împlinit. Da, un om împlinit! În aceste vremuri. Să se ştie în biroul sau în cancelaria în care m-a băgat tata că eu sunt al lui tata. Ca să nu fiu persecutat la locul de muncă, să nu fiu marginalizat şi scos de pe lista de premiere. Să fiu respectat pentru că am spate: tata. Şi tata rezistă la orice schimbare de guvern sau de partid. Să fiu trimis cu proiecte speciale în străinătate, la simpozioane, la reuniuni şi, la întoarcere, să scriu rapoarte despre ce-am făcut, ce-am realizat, oricum nu le va citi nimeni, tata m-a evaluat definitiv, favorabil, irevocabil.

Mi-ar fi plăcut să am şi eu un tată care să mă bage pe undeva: într-un departament, într-un birou, într-o cancelarie.  

Şi, pe măsură ce aş fi munci în departament sau în cancelarie, aş fi ajuns la fel de tare ca tata. Pentru că va veni o vreme când şi eu îmi voi băga copilul într-un birou sau într-o cancelarie. Să ajung mai tare ca tata, de ce nu? Toată munca mea ar fi fost depusă în favoarea lui tata. Că doar tata nu m-a băgat degeaba la minister sau la cancelarie. Aş fi fost gata să-i satisfac interesele lui şi ale celor cu care el ar fi fost în conexiune. (Ce frumos cuvânt: conexiune!) Astfel, i-aş fi răsplătit toată grija lui de părinte. De mic, de la grădiniţă, tata ar fi aranjat programul cu educatoarea, apoi cu învăţătoarea, notele mari cu diriginta, cu antipaticul profesor de matematică, tot tata m-ar fi băgat şi ţinut la facultate... S-ar fi putut spune că aş fi fost un copil asistat. Şi ce, este o ruşine să fii asistat în România? Nici măcar nu se fac bancuri pe seama asistaţilor! Sunt oameni normali. Dar eu n-aş fi fost un asistat dacă aş fi muncit în departament sau în cancelarie. Aş fi muncit pentru cetăţeni, pentru popor. Asta este de-ajuns! Îl doare pe popor că tata m-a băgat pe mine în agenţie sau în cancelarie? Nu-l doare. Poporul are alte treburi.

Desigur, moartea lui tata mi-ar fi dat de gândit. Moştenirea lui ar fi fost faptul că m-a băgat. În acea situaţie, ar fi fost absurd să-mi găsesc un alt tată care să mă bage mai sus, mult mai sus, într-un alt departament sau cancelarie. Tata e unul singur, indivizibil şi irepetabil. Nu cred în sintagma folosită pentru un străin: „îmi este ca un tată”. Atunci, aş fi făcut în aşa fel încât să nu se afle că am rămas fără tată. Dar ăsta e doar un scenariu... „greu de ucis” în România.

Mi-ar fi plăcut să am şi eu un tată care să mă bage pe undeva. Sau măcar un unchi din partea mamei, care să mă bage într-o primărie, într-o direcţie judeţeană, într-o cancelarie mai mică...