„Nu am prieteni“

Ca scoica strânsă în jurul durerosului fir de nisip, de câteva zile face şi răsface planuri. Pricina? De ceva vreme, băieţelul ei se plânge că nu are prieteni. Un flecuşteac, ar zice unii. O mare tragedie, ţi-ar spune oricare puşti.

Că a luat o notă proastă, că a fost pedepsit, că şi-a uitat caietele acasă, toate dramele şcolare sunt mărunţele în comparaţie cu drama dramelor: abandonul prietenilor. Pentru orice copil e o adevărată catastrofă atunci când ceilalţi copii nu vor să se mai joace cu el, atunci când este singur-singurel în recreaţie, atunci când în clasă nimeni nu vrea să îl ia în echipa lui. 

„Am să vorbesc cu mama lui Cutărescu, se frământă mămica. E doar prietena şi vecina mea. Ea poate să îl convingă pe copilul ei să se joace cu al meu. Şi cu învăţătoarea am să vorbesc să le ceară copiilor să nu îl mai lase singur pe al meu. Sau, mai bine, organizez acasă o petrecere la care invit cât mai mulţi copii şi îi dau băieţelului meu câteva jucării pe care să le ofere celor cu care vrea să devină prieten.”

Planuri are multe, dar nu e pe deplin convinsă de eficacitatea lor. 

Prima mare problemă e că Prietenia nu este o obligaţie. 

Inima nu are butoane ca să poţi programa din exterior cine intră şi cine iese. Pârdalnica, nici măcar de propriul tău creier nu ascultă.

E total inutil să bagi la înghesuială un mucos sperând că îşi va deschide inima şi îi va oferi în ea vaste latifundii altui mucos doar pentru că aşa ai decis tu, adultul, că e bine. 

Nu poţi să obligi un copil să fie prieten cu un altul şi să se joace împreună. Mai ales atunci când nu au puncte de interes comune, când nu sunt atraşi de aceleaşi jocuri şi mai ales atunci când nu ştiu să comunice între ei şi nu ştiu să colaboreze. 

Discursurile moralizatoare şi chiar pedepsele nu vor determina niciodată un copil să îl placă pe un altul şi să se joace cu el. Chiar şi atunci când nu există alţi copii în preajmă în afară de „enervantul ăla”, decât să se joace cu el mai bine rumegă o mare doză de plictis şi singurătate.

A doua mare problemă este aceea că Prietenia unui copil nu o câştigi cu cadouri. 

Cu toţii aveam prin copilărie o tăntiţă din cele cărora nu aveam chef nici măcar să le dăm bună ziua. Ne scoteau părinţii de sub paturi cu îndemnul: „Ia, hai să vezi ce ţi-a adus ţie tanti”. 

Făceam trocul, bomboana contra trei cuvinte şi apoi „Salutare, tăntiţo!”, cu viteza luminii ne întorceam la jocurile noastre.

Poţi să atragi un copil cu un cadou sau cu dulciuri. Orice copil vine spre tine pentru a obţine o jucărie, o felie de tort, o bomboană, dar pleacă foarte repede dacă nu ai altceva să îi propui. Un adult poţi să îl ţii prin preajmă cu diverse şi variate promisiuni. Copiii, în schimb, nu fac compromisuri atunci când e vorba de prietenie. Timpul jocului e preţios pentru ei şi nu sunt dispuşi să îl sacrifice sistematic pentru a căpăta un dar. Câtă vreme copilul vede în tine doar un dar, de îndată ce nu mai ai nimic să îi oferi se va întoarce la ale lui.

Moşul moşului să vină cu sania săniilor în care a pregătit cadoul cadourilor, dacă vrea să fie iubit are tot interesul să nu zăbovească în camera copilului prea mult. După ce l-a aşteptat cu înfrigurare săptămâni întregi, de îndată ce i-a recitat poezia şi şi-a despachetat cadoul, copilul îl uită pe Moş în fotoliul de lângă brad. Moşul nu e un prieten pentru că relaţia lui cu copilul se rezumă la a-i da un dar. Moşul e un donator. Şi donatorii sunt iubiţi câtă vreme îşi văd de treaba lor, donează şi pleacă. 

Pentru a deveni prietenul unui copil, nu ce dai contează ci ce faceţi împreună, ce jocuri vă ţin alături, ce cărţi citiţi, câte momente plăcute reuşiţi să înşiraţi în salba unor ceasuri. 

Vorbeşte cu dascălul

Atunci când copilul se plânge că nu are prieteni, prima măsură pe care poţi să o iei ca părinte este să vorbeşti cu dascălul. El îţi vede copilul şi în clasă şi în recreaţie. De regulă, reperează foarte rapid cine cu cine se joacă, cine cu cine lucrează în clasă. E foarte important ca părinte să ştii cum se comportă copilul la şcoală. Dacă în recreaţie merge spre alţi copii, dacă se joacă cu ei, dacă stă sau nu retras. Discutând cu dascălul poţi vedea dacă într-adevăr există motive de îngrijorare sau dacă drama e doar o furtună într-un pahar cu apă. 

Invită alţi copii la o activitate care pe termen lung poate deveni un liant 

Un liant foarte puternic între copii sunt pasiunile comune. Observarea naturii într-un parc, excursiile în pădure sau pe malul apei, vizita la bibliotecă, petrecerile structurate în jurul unor jocuri, realizarea unor colecţii, vizita la un muzeu sau o grădină zoologică, confecţionarea unor jucării etc. îi pot ajuta pe copii să se cunoască mai bine şi să îşi descopere pasiuni comune.

Când vreţi să îl ajutaţi pe copil să îşi facă prieteni noi, organizaţi vizite şi petreceri structurate în jurul a ceea ce, pe termen lung, poate poate fi o sursă de activităţi şi jocuri comune. 

Învaţă copilul jocuri noi

Învaţă copilul jocuri simple cu care poate atrage alţi copii în recreaţie. Jocuri pe care doar el le ştie şi care pot fi atractive pentru ceilalţi copii. Săritul coardei într-un mod în care ceilalţi copii încă nu au încercat, şotronul, observarea insectelor din curtea şcolii, jocuri de coordonare şi motricitate, jocuri de cuvinte, ghicitori etc. 

Învaţă-l pe copil să îşi gestioneze emoţiile şi frustrarea

Oricât de interesante sunt jocurile şi activităţile pe care un copil le propune, dacă trişează, dacă nu vrea să dea jucăriile şi celorlalţi, dacă este agresiv sau plânge atunci când pierde, treptat ceilalţi copii se vor îndepărta de el. 

De mici, copiii trebuie să înveţe să facă diferenţa între competiţiile serioase pe care faci tot posibilul să le câştigi şi jocurile pe care le faci cu alţii pentru a te distra pentru a petrece un moment plăcut împreună. 

Învaţă-l pe copil să aibă încredere în sine şi să rămână pozitiv

Copiii care nu au încredere în ei, care se subestimează au tendinţa de a fi mai retraşi. Nu se duc cu uşurinţă spre alţi copii, evită anumite jocuri şi se retrag la primul eşec. 

Un copil care se simte iubit, care are o bună imagine despre sine îşi face mult mai uşor prieteni. Pentru că este mai deschis spre ceilalţi, este mult mai dispus să încerce jocuri noi, continuă un joc chiar şi atunci când a pierdut de nenumărate ori. 

Un copil care se simte iubit şi are încredere în sine nu va dramatiza toate mărunţişurile, permiţând astfel unei relaţii să curgă simplu, firesc, fără obstacole, pedepse şi lungi explicaţii.