Lui D., 5 ani, toată tărăşenia asta îi dă mari bătăi de cap. De când se născuse, trona ca prinţ peste toate inimile familiei. Jucăriile erau toate doar ale lui. Cadourile toate erau doar ale lui. Dulciurile toate erau doar ale lui. Şi mama era toată ziulica doar a lui. Ceasul casei era setat pe toate nevoile lui.
I-au spus că barza îi va aduce o surioară. I-au spus că va avea cu cine se juca. I-au spus multe, toate frumoase şi el a fost vesel şi nerăbdător ca atunci când aştepţi să vină moşul. 

Povestea cea frumoasă s-a sfârşit brusc, când a văzut că surioara e un uzurpator. Cu trei scâncete şi o râgâială l-a detronat din toate inimile familiei. Mai mult, nici măcar nu se poate juca cu ea. Ce să faci cu un bibelou care doarme, plânge şi mănâncă? Pătuţul ei tronează lângă patul părinţilor, scâncetele ei sunt noul metronom al casei. Nimic nu mai e cum a fost. 

Gesturile lui D. şi-au pierdut blândeţea, iar nopţile lui sunt ritmate de coşmaruri. Ar vrea să elimine intrusa şi să restabilească ordinea de odinioară. Face şi desface strategii. Caută nechemata aia de barză să vină să-şi pachetul înapoi. Se smiorcăie ca un bebeluş, se loveşte, atacă, revendică, basculează tot mai des spre agresivitate ori tristeţe. 
 
D. nu e un caz unic. Dimpotrivă. Foarte mulţi sunt copiii care au reacţii negative la sosirea în casă a unui frăţior sau a unei surioare. Şi asta pentru că orice le-am spune, oricum le-am prezenta lucrurile, venirea unui nou copil schimbă rutina casei şi acaparează o parte din iubirea şi atenţia părinţilor. 
Pentru ca tranzitul spre noua viaţă să fie cât mai uşor, cât mai scurt şi cât mai lipsit de hopuri dureroase, copilul are nevoie de ajutorul părinţilor.  
 
Pregăteşte-l pentru venirea unui frăţior sau a unei surioare

Un copil bine pregătit va face faţă mai uşor schimbărilor radicale pe care le implică venirea unui nou frăţior. Are timp „să digere” la rece ceea ce îl aşteaptă. 

Dar pregătirea nu se rezumă la povestea aceea idilică în care o fermecată barză aduce un extraordinar frăţior. Din unghiul din care priveşte copilul „nechemata barză” a adus în clonţ uzurpatorul de inimi. Din unghiul din care privesc părinţii, bunul Dumnezeu le-a mai dăruit un îngeraş. Nu-i trânti copilului bucuria ta de părinte, pentru că acest eveniment nu vă afectează la fel. Încearcă mai întâi să îl înţelegi. Pune-te în locul lui, şi din acel loc vorbeşte-i. Priveşte schimbarea prin ochii lui şi explică-i ce implică această schimbare. E important să ştie că atunci când va ajunge, noul frăţior nu e băieţelul cu care el va bate mingea în parc, iar surioara nu e fetiţa cu care va face melci din plastilină, ci un bebeluş fragil care are nevoie de multă grijă. Un bebeluş pe care nu are voie să îl bruscheze nici să îl lovească.  Explică-i din timp că mama şi tata vor trebui să fie la început zi şi noapte cu bebeluşul. Dar că acesta va creşte şi treptat nu va mai avea nevoie de atât de multă atenţie. 

Explică-i din timp că oricât ar fi el de drăguţ cu bebeluşul, acesta poate îl va trage de păr sau îl va zgâria pe faţă, dar asta e din cauză că nu ştie încă să îşi utilizeze degeţelele. Că poate va plânge mult, pentru că neştiind să vorbească, plânsul e unicul lui mod de a comunica. Dar că toate acestea sunt LIMITATE ÎN TIMP. Toţi bebeluşii, devin copii. Şi când devin copii nu mai au atâta nevoie de atenţie şi grijă. Explică-i că bebeluşul vostru va creşte, va învăţa să meargă, să vorbească şi va deveni frăţiorul sau surioara cu care se va putea juca, care îl va iubi, care îl va face să râdă. 
 
Este important să-i vorbeşti copilului, dar la fel de important este să nu rămâi în sfera abstractului. Pentru a înţelege, copilul are nevoie de lucruri tangibile: cărţi cu şi despre bebeluşi, poveşti cu şi despre bebeluşi, vizite la prieteni care au bebeluşi, jocuri cu păpuşi. 
 
Redă-i încrederea 
Odată cu venirea unui frăţior sau a unei surioare, copilul observă că părinţii nu îi mai acordă toată atenţia, că nu mai este destinatarul unic al pupicilor şi îmbrăţişărilor lor. Observă şi se teme că nu mai este iubit. 

E important să îi explici că iubirea părinţilor e infinită şi că e loc suficient pentru toţi copiii. Că iubire va primi şi de la frăţiorul sau surioara lui. Că iubirea nu se traduce doar prin multă atenţie, îmbrăţişări şi pupici. Iubire este şi atunci când facem ceva împreună, atunci când ne gândim unii la alţii, atunci când pregătim masa, atunci când ordonăm prin casă, atunci când ne facem surprize plăcute, atunci când ne ajutăm unii pe alţii. 

Nu e suficient să-i spui copilului din când în când că îl iubeşti. Trebuie să îi arăţi zilnic, punctual, prin gesturi şi atitudine că îl iubeşti. Pentru că zilnic te vede cu bebeluşul şi zilnic inimioara lui se strânge de teamă că nu îl mai iubeşti. 

Acordă-i în fiecare zi un timp special doar al lui, în care faceţi împreună ceva ce lui îi face mare plăcere. 
Ai răbdare cu el. Arată-i că-i înţelegi tristeţea, frustrarea sau nervozitatea chiar şi atunci când îl pedepseşti pentru un anumit comportament. Arată-i cum să îşi canalizeze emoţiile într-un mod pozitiv. 
Arată-i cum reacţionează frăţiorul sau surioara când îi aude vocea, când îl mângâie, când îl pupă, când îi cântă un cântecel. Ajută-l pe copil să decripteze modul de comunicare al bebeluşului şi să observe toate semnele iubirii pe care acesta i le arată. 

Dă-i mici responsabilităţi, acelea pe care copilul le face cu plăcere. Responsabilităţile pot să îl ajute să recâştige încrederea în el, îi dau posibilitatea de a fi alături de părinţi. Responsabilităţile nu trebuie în niciun caz să fie prea multe sau să devină o corvoadă. 
 
Nicio schimbare nu e uşoară. Ea cere încredere, timp şi răbdare. Ai încredere în familia ta şi în copiii tăi, în capacitatea voastră de a citi diferit cartea iubirii şi de a regăsi treptat o nouă rutină veselă.