La 15 ani avea soarta pecetluită: va fi notar!

FOTO Shutterstock

Parcă s-au smintit părinţii, vremurile astea cred că le-au întunecat minţile. De dimineaţă până noaptea nu fac altceva decât să caute pe Internet, să vorbească unii cu alţii, să se uite pe forumuri, să citească broşuri şi articole, să mă sune pe mine sau să vina la uşă că să îi consiliez, să meargă la alţi câţiva consultanţi că să compare rezultatele.

Se uită la televizor la emisiunile în care vorbesc cei din Top 300 şi îşi iau notiţe. Şi toate acestea că să poată răspunde la o singură întrebare, una singură: „La ce şcoală să-l dau pe ăsta micu’, către ce carieră să-l îndrum? Să-l fac economist sau jurist? Ce se va căuta peste zece ani şi cine va avea salariul mai mare?“

Pentru că, nu-i aşa, ăla micu’ se va duce la facultate doar că să-şi poată găsi un job bun după aia, că altfel la ce bun o asemenea bătaie de cap, cu atâta cheltuială şi cu pierdere de vreme? La televizor şi pe Internet se zice clar: ăluia mic tre’ să-i fie clar care va fi drumul lui în viaţă (a se citi „ce meserie va avea“)! Cu cât mai din vreme, cu atât mai bine pentru el şi pentru fericirea lui posterioară. Şi cum să nu fie aşa când şi profesorii de la ASE şi oficialii de la Ministerul Educaţiei spun asta în emisiuni? I-am auzit şi eu, fără să vreau, înainte să apuc să apăs pe telecomandă ca să închid televizorul.  

Acum câteva zile a venit la mine o familie întreagă că să discutăm despre soartă copilului. Era şi ăla micu’, de cele mai multe ori aşa se întâmplă, vin în formaţie completă. Un copil de 15 ani, plăpând, sfios, politicos, care a stat un ceas nemişcat, cu ochii în pământ, cu mâinile pe genunchii strânşi.

Părinţii, îmbrăcaţi de duminică, abia de puteau să ducă povară însemnătăţii momentului. Nu veniseră să mă întrebe ce meserie va fi mai bănoasă peste zece ani, aşa cum mă aşteptăm, pentru că hotărârea fusese deja luată de consiliul familial lărgit, cu bunicii şi unchii incluşi: copilul acela frumos va fi un respectabil şi bogat notar. Întrebarea adresată mie era doar dacă pentru notărie e mai bună o facultate din România sau una din străinătate. Le-am zis că una din străinătate, fără nicio îndoială, gândindu-mă că dacă îl trimit pe ăla micu’ cât mai departe de bieţii oameni îi fac un bine. Sper să-l înscrie la o universitate din Australia sau măcar din America.

Dacă vreţi să-i faceţi cel mai mare bine lu’ ăla micu, trimiteţi-l într-un loc cu oameni civilizaţi şi încercaţi să-l faceţi să rămână printre oameni educaţi şi civilizaţi şi după şcoală. Adică, după ce termină facultatea, vreau să spun, nu după ore. Cu cât mai mulţi în jurul lui, cu atât îi va fi mai bine.

Chiar dacă poate el nu îşi va da seama niciodată de asta şi se va uită adesea cu jind la ce au „ceilalţi“. Şi încă ceva, că să fie şi mai complicat şi ironia sorţii mai muşcătoare: savanţii au făcut studii foarte temeinice care au arătat clar ce îi face pe oameni mai mulţumiţi cu viaţa lor, mai fericiţi. Ei bine, când aceiaşi oameni (subiecţi) au fost întrebaţi ce şi-ar dori mai mult, ce i-ar face mai mulţumiţi şi mai fericiţi, aproape toţi, civilizaţi şi necivilizaţi deopotrivă, au răspuns altceva. Şi vedeţi aici vreo legătură cu ce se întâmplă când merg oamenii la vot?