INTERVIU Psihologul Alfred Dumitrescu, despre adolescenţă: „O gândire foarte matură şi temeri de copil, care persistă”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Adolescenţii şi tinerii de acum, prelungind adolescenţa, au, totuşi, de 
negociat cu o ruptură masivă – una socială – şi cu o punere în eşec şi o
 dispariţie a autorităţii din partea generaţiilor anterioare” FOTO Lucian Muntean
„Adolescenţii şi tinerii de acum, prelungind adolescenţa, au, totuşi, de negociat cu o ruptură masivă – una socială – şi cu o punere în eşec şi o dispariţie a autorităţii din partea generaţiilor anterioare” FOTO Lucian Muntean

„Sunt adolescenţii de azi diferiţi de generaţiile anterioare?”. La acestă întrebare răspunde Alfred Dumitrescu, psiholog, psihanalist, analist formator şi supervizor al Societăţii Române de Psihanaliză.

A.D - Cred că e foarte important să-i contextualizăm puţin pe adolescenţi. Care adolescenţi? Adolescenţii de oraş, de la ţară, de clasă mijlocie, de clasă mijlocie superioară – căci niciodată n-am fost toţi la fel într-o grupă de vîrstă. Diferenţele sînt mari. Una peste alta, cred că, particularizînd puţin, la noi, adolescenţa durează, cultural, mult mai mult. La noi e o adolescenţă lungă, care duce pînă spre 30 de ani. O tendinţă, de altfel, vizibilă, relativ recent, şi în Occident este dependenţa de părinţi – de toate felurile, nu doar statul acasă la mama şi la tata.

A.S - Deci ruptura de generaţia părinţilor nu vi se pare una reală?

A.D - Asta e foarte greu de văzut întotdeauna în timp real. E nevoie de ecoul a două generaţii ca să-ţi poţi da seama cum stau lucrurile. Dar după cele două mari rupturi ale secolului trecut – una după Primul Război Mondial, alta în jurul anilor ’60, ruptura de acum mi se pare mult mai puţin dramatică. Trecînd la contextul nostru, probabil că sînt nişte lucruri diferite: adolescenţii şi tinerii de acum, prelungind adolescenţa, au, totuşi, de negociat cu o ruptură masivă – una socială – şi cu o punere în eşec şi o dispariţie a autorităţii din partea generaţiilor anterioare… pentru că generaţiile anterioare ce le-au lăsat?

A.S - Asta dacă vorbim, totuşi, de o adolescenţă împinsă pînă spre 30 de ani… pentru că, altfel, părinţii de adolescenţi sînt, totuşi, mai tineri.

A.D - Exact, dar aici, falia e mai mult stabilită pe noua aşezare economică, în care singurul vector de succes a devenit o sumă de bani, eventual obiectivată în vile, maşini etc. Un fel de aplatizare a criteriilor de performanţă şi succes e firească, sociologic vorbind, într-o lume nouă, care încă n-a aplatizat totul şi începe sau ar putea să înceapă să-şi construiască – sau nu – nişte valori.


Alfred Dumitrescu este psiholog, psihanalist, analist formator şi supervizor al Societăţii Române de Psihanaliză, precum şi director de cercetare calitativă al Lighthouse Research & Marketing.

Interviu realizat de Ana Maria Sandu.

Citiţi articolul integral pe dilemaveche.ro.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite