Homosexualitate şi normalitate (III): Copiii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Două cărţi americane pentru copii în care sunt prezentate familii cu doi taţi sau cu două mame“ FOTO picturebookpalette.wordpress.com
„Două cărţi americane pentru copii în care sunt prezentate familii cu doi taţi sau cu două mame“ FOTO picturebookpalette.wordpress.com

Cupluri gay stabile au existat dintotdeauna, chiar şi în lipsa legiferării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Iar unele dintre aceste cupluri au crescut împreună copii. Ca urmare, nu e nevoie să aşteptăm încă 20 de ani pentru a vedea ce s-a întâmplat cu acei copii.

Explicaţie

Acesta este cel de-al treilea material dintr-o serie de şase articole pe tema homosexualităţii şi a locului său în societate. Primele două articole v-au prezentat poveştile de viaţă a trei cupluri homosexuale (două cupluri de femei şi un cuplu de bărbaţi, fiecare cu cel puţin câte un copil). Cel de-al patrulea material se va baza pe un interviu cu un psiholog care lucrează de ani întregi cu copii crescuţi în familii gay, cel de-al cincilea material va pune în discuţie predarea literaturii gay în şcoli, iar ultimul material vă va prezenta câţiva pastori creştini americani care nu consideră homosexualitatea a fi un păcat.

Intervievaţii

Joshua Wolfsun are 19 ani şi a fost crescut în Amherst, Massachusetts, de către un cuplu de lesbiene despre care am scris în primul articol din această serie. Se identifică drept “cât se poate de heterosexual”.

Alannah Driscoll-Sbar are 21 de ani şi a terminat nu de mult facultatea. Se identifică ca negresă (deşi spune că, din punct de vedere cultural, este o albă) şi ca lesbiană. A fost adoptată ca nou-născută de către o femeie albă, iar un pic mai târziu a fost adoptată şi de către partenera de viaţă a acesteia.

Joshua Wolfsun

Aici unde am crescut, familia mea nu era chiar atât de diferită de familiile prietenilor mei. Prietena mea din copilărie avea şi ea două mame. Cunoşteam şi o mulţime de familii heterosexuale. […] Familia mea era normală. În grădiniţă, unul dintre prietenii mei, care avea părinţi heterosexuali, credea că lumea este împărţită jumi-juma între homosexuali şi heterosexuali.

Am vorbit mult [în familie] despre chestiunile LGBT când eram mic. M-au dus la marşurile Gay Pride din Northampton [un oraş din apropierea Amherstului cunoscut ca fiind o Mecca a mişcării pentru drepturile gay – n.red.]. Mi s-a explicat întotdeauna că unii oameni iubesc persoane de acelaşi sex iar alţii iubesc persoane de sex opus lor.

Nu mă plimb pe stradă anunţând “Am două mame”. Dar nici [nu ascund asta]. E interesant să vezi uneori reacţiile oamenilor [când află]. Cei mai deschişi, buni la inimă şi plini de empatie […] nu sunt dezgustaţi dar îi vezi că se gândesc dintr-odată “Aoleu, l-oi fi insultat la moment dat cu ceva ce am zis?” Alţii zic doar “Ah, ok”. Dar să vă spun drept şi eu trec prin astfel de momente când aflu despre orientarea sexuală a oamenilor. În general încerc să nu fac nicio presupunere în această privinţă. […] Câteodată sunt surprins când aflu că cineva se identifică ca fiind LGBT. […] Dar, în general, când port o conversaţie cu cineva iar acea persoană nu mi-a spus care este identitatea pe care şi-o revendică, încerc să nu folosesc un limbaj care să-l definească forţat. Asta necesită să ai grijă tot timpul [cum vorbeşti]. Dar nu ştiu dacă poţi vreodată evita să faci presupuneri. Poţi să încerci.

Au existat momente în copilărie când câte vreun prieten mi-a spus “Două femei n-ar trebui să fie împreună”. Mă supăram foarte tare. Când era la grădiniţă se mai întâmpla ca unii copiii să nu vrea să se joace cu mine pentru că eram mai mic ca ei sau mai ştiu eu de ce. Veneam acasă plângând şi părinţii îmi spuneau “Când unii oameni îi exclud pe alţii din cauza unor caracteristici personale se numeşte discriminare”. Deci de mic fiind am ştiut că lumea e plină de nedreptate. Discriminarea există şi trebuie să lupţi împotriva ei. Nu sunt în general şocat când întâlnesc persoane homofobe şi încerc să nu le iau [părerile] la modul personal. La urma urmei, e problema lor. Dacă nu reuşesc s-o rezolve, ei vor trebui să trăiască cu ea. Eu nu pot s-o duc cu mine tot timpul ca pe o piatră de moară.

Acum trei ani, luam lecţii de condus maşina. Eu conduceam şi mai erau doi adolescenţi pe bancheta din spate. Nu ştiu cum am ajuns să vorbim despre chestii LGBT. Zice instructorul “Eu n-am nicio problemă cu oamenii ăştia sau cu cultura or, treaba lor, dar dacă începem să-i lăsăm să se căsătorească, ce-i va opri de la a se căsători cu animale sau cu mai ştiu eu ce?” Şi tot aşa. Şi până la urmă i-am spus “Eu am două mame”. [A urmat un moment de tăcere] şi apoi [instructorul] a îngăimat “Îhî…” Şi cea care stătea în spatele meu zice “Unchiul meu e gay”. Şi cea de lângă ea zice şi ea “Eu sunt gay”. [Tipul] a început atunci să dea înapoi. Aşa că unde-s mulţi puterea creşte. Am aflat mai târziu că fata care a zis că este gay nu era cu-adevărat gay. […] Nu ştiu dacă poţi întotdeauna folosi argumente logice cu persoanele [cu convingeri homofobe]. Poţi să le împărtăşeşti nişte experienţe personale. Poţi să-i ajuţi să cunoască persoane LGBT. […] În 2004 când căsătoriile gay s-au legalizat în Massachusetts, s-a făcut mult tam-tam şi mulţi oameni au fost supăraţi. Şi le-a trecut.

Am avut prezenţe masculine influente în viaţa mea. Am avut mentori bărbaţi. Am avut [şi] doi părinţi incredibili care m-au sprijinit în tot ceea ce-am făcut, m-au învăţat tot ce ştiu şi m-au ajutat să fiu omul care sunt acum.

Din câte ştiu eu, nu există nicio dovadă [cum că cei crescuţi de către părinţi gay vor avea tulburări psihologice]. Asociaţia Psihologilor din America şi multe alte surse respectabile au spus că [această afirmaţie] este o prostie. Toţi copiii crescuţi de către părinţi LGBT pe care îi ştiu o duc la fel de bine sau mai bine decât colegii lor. Tind să cred că asta se datorează faptului că e mult mai greu pentru cuplurile lesbiene say gay să facă copii. Nu poţi fi un accident. […] După părerea mea – complet neştiinţifică – părinţii gay sunt mai buni decât părinţii heterosexuali, pentru că ei trebuie să depună mult mai mult efort [pentru a-şi întemeia o familie şi pentru a avea copii].

Sunt cât se poate de heterosexual. Iubesc femeile. […] Părinţii gay nu cresc copii gay. Nu aşa funcţionează treaba. Pu şi simplu nu e aşa. Iubesc femeile mult prea mult. […] În general, fiecare trece la moment dat printr-o fază în care îşi pune întrebări [despre orientarea sa sexuală]. Te întrebi “Ce-ar fi dacă…?” Şi răspunsul [meu a fost] “Nu. Îmi place cum sunt acuma”.

Cuplurile gay se iubesc la fel de mult şi au aceeaşi legitimate ca cele heterosexuale şi nu există absolut nicio dovadă în sensul contrar. [Părinţii gay] cresc copii buni la suflet şi cu empatie. […] Când aud ce-mi povestesc alţii despre familiile lor, mă gândesc “Uau! Eu n-a trebuit să trec prin multe dintre lucrurile prin care a trebuit să treacă ei şi ei n-au beneficiat de multe lucruri [de care am beneficiat eu]”. Părinţii mei sunt extraordinari şi asta n-are nimic de-a face cu orientarea lor sexuală. Au fost dintotdeauna oameni extraordinari. Binenţeles, adversităţile pe care a trebuit să le înfrunte din cauza orientării lor sexuale au avut şi ele efectul lor. […] Dar a fi atras de o persoană sau de alta n-ar nimic de-a face cu cine eşti tu, ca om, sau cu caracterul tău.

Alannah Driscoll-Sbar  

Am fost adoptată când aveam doar câteva zile. Pe-atunci mama era singură. Ea e albă. Voia să adopte un copil şi nu-i păsa de ce rasă va fi acesta. Mama mea biologică era foarte tânără [când m-a născut] şi avea deja alţi trei copii. Avea 22 de ani. Este afro-americană ca şi tatăl meu biologic. Mamele mele [adoptive] sunt împreună de când aveam vreo 5 sau 6 ani. Mama mi-a spus că voia să adopte o fată. I-au spus că au un băiat afro-american care poate fi adoptat, dar ea a spus că vrea o fată, indiferent de rasa acesteia.

Eu am crescut în vestul Massachusetts-ului şi majoritatea prietenilor noştri de familie sunt cupluri de acelaşi sex sau care au adoptat copii de culoare. Aşa că am crescut cu ideea că [astfel de familii] sunt normale. Erau peste tot.

Cealaltă mamă a mea m-a adoptat când aveam 14 sau 15 ani ca să poată avea şi ea drepturi parentale. Şi ea a născut-o pe sora mea care a fost apoi adoptată şi ea de către cealaltă mamă. […] Sora mea este şi ea birasială. Donatorul de spermă [care a contribuit la conceperea surorii – n.red.] era afro-american. [A fost un lucru intenţionat]. Mama mi-a spus că nu voia ca eu să mă simt aşa de diferită de restul familiei. Dar mie nu mi-ar fi păsat nici dacă donatorul ar fi fost alb sau hispanic.

În ultimii doi ani am luat legătura cu familia mea biologică. Acum, după ce i-am întâlnit, lucrurile îmi sunt mai clare. Nu cred că rasa părinţilor mei m-a afectat prea mult. Sunt conţtientă doar că beneficiez de mult mai multe resurse şi oportunităţi decât acei prieteni ai mei care provin din familii şi comunităţii negre. Sunt conştientă că sunt privilegiată. Dar sunt conştientă şi de faptul că lumea mă vede ca pe o negresă. Şi eu mă identific ca o negresă. Deşi din punct de vedere cultural mă simt albă.

Mă plimbam [la moment dat] pe-o stradă în New York şi cineva m-a oprit şi m-a întrebat dacă sunt adoptată. I-am spus că da şi am întrebat de ce. Cică îi păream familiară. Până la urmă, s-a dovedit că persoana aceea n-avea nicio legătură nici cu familia mea [adoptivă], nici cu cea biologică. Dar [acea întâmplare] m-a cam şocat. Aşa că m-am dus la părinţii mei adoptivi şi i-am întrebat dacă au informaţii despre familia mea biologică. […] M-am uitat la documentele [de adopţie] şi am găsit numele fraţilor mei biologici. I-am căutat pe Facebook şi i-am găsit.

Mama mea biologică ştia [că fusesem adoptată de către o familie de albi]. Mi-a zis că a primit multe reproşuri pe tema asta. […] Celor din comunitatea [în care trăia] nu le-a plăcut că-şi dă pur şi simplu copilul altcuiva. Şi când au aflat că mai e şi vorba de o [mama adoptivă] albă au întrebat-o cum poate să facă aşa ceva. Cum să-ţi dai copilul unei familii de albi? Dar ea a spus că a ştiut că acea decizie a fost una bună. N-a regretat-o niciodată.

Sunt câteodată întrebată dacă sunt gay pentru că părinţii mei sunt gay. [Eu îi întreb pe ei] “Dar voi sunteţi heterosexuali pentru că părinţii voştri sunt heterosexuali?” […] Nu cred că sexualitatea părinţilor tăi are vreo influenţă asupra sexualităţii tale. La urma urmei, de ce-ar alege cineva să fie gay?! E o mare bătaie de cap. Trebuie să te lupţi cu toţi… Nimeni n-ar alege aşa ceva.

Copiii au nevoie de doi părinţi. Nu e vorba de “feminitate” şi “masculinitate”. Copiii au nevoie s[ fie sprijiniţi de către doi părinţi pentru că e foarte greu pentru o mama sau un tată să crească singuri un copil.

Notă jurnalistică: Aceste interviuri au fost scurtate pentru a păstra articolul în limite rezonabile.

Resurse suplimentare:

În octombrie 2011, Zach Wahls, un tânăr de 19 ani care fusese crescut de către un cuplu de lesbiene, a vorbit despre familia sa în faţa Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor din statul Iowa. De atunci şi până acum, discursul său a fost vizionat pe YouTube de mai bine de 18 milioane de ori. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite