Femeile se gândesc la cumpărături, bărbaţii la sex

De ce apare în preajma sărbătorilor „nebunia cumpărăturilor? Psihologii încearcă să descifreze mecanismele care îi determină pe oameni să cumpere de multe ori fără motiv.

Trei din patru femei se gândesc la cumpărături aproape la fel de des pe cât bărbaţii se gândesc la sex, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de ediţia britanică a revistei Cosmopolitan, preluat de dailymail.co.uk şi Mediafax. Femeile se gândesc la fiecare 60 de secunde la achiziţionarea unei noi rochii sau a unei perechi de pantofi, potrivit rezultatelor sondajului. Presupunând că femeile dorm, în medie, opt ore pe zi, acest lucru înseamnă că gândul la cumpărături le trece femeilor prin minte de 960 de ori pe zi (de 6.720 de ori pe săptămână).

Mai multe studii anterioare au ajuns la concluzia că bărbaţii nu au decât un singur lucru în minte - sexul. Femeile, în schimb, nu au numai cumpărăturile în minte, dar se gândesc constant la acest lucru.

Sondajul, la care au participat 778 de femei, cu vârste între 19 şi 45 de ani, a scos la iveală faptul că 74% dintre reprezentantele sexului frumos se gândesc la cumpărături în fiecare minut. 40% dintre ele se descriu drept “dependente” de pantofi şi poşete, în timp ce peste 10% dintre femei se concentrează asupra accesoriilor sau produselor de machiaj.­ Nici măcar ameninţarea unei depăşiri de credit nu stă în calea unei şedinţe de cumpărături: 62% dintre femei spun că fac datorii, iar 8% spun că sunt pregătite chiar să-şi folosească economiile rezervate pentru alte scopuri, precum ipoteca sau chiria.

Aproape un sfert dintre respondente nu se gândesc decât la modul în care ar putea cheltui o sumă mare de bani pe un obiect mult dorit, iar 33% dintre ele spun că-şi cumpără acelaşi obiect în două sau trei culori. Participantele la sondaj au indicat că, anual, cheltuie, în medie, 30% din salariu pe haine.

Un lucru îngrijorător pentru bărbaţi ar fi că 50% dintre participantele la studiu preferă să meargă la cumpărături în loc să-şi petreacă timpul cu partenerul şi tot aproape 50% au spus că nu mărturisesc partenerului suma reală pe care au cheltuit-o. De altfel, când este vorba de cheltuit bani, majoritatea femeilor preferă să o facă singure, şi nu cu partenerul.

Sondajul a mai scos la iveală faptul că femeile fac cumpărături nu neapărat de nevoie, ci pentru sentimentul de încântare oferit de ocupaţie. Aproape 50% dintre ele nu poartă tot ceea ce şi-au cumpărat, iar 10% spun că, în general, se plictisesc de noul obiect după două săptămâni.

Cumpărătorul de tip „Don Juan”

„Dorinţa de a cumpăra este mult mai puternică decât mine”, mărturisesc multe femei. Tentaţia este irezistibilă. Doar pentru că e „frumos”, pentru că era „o ocazie nemaipomenită” sau doar pentru că „ ar putea folosi vreodată”, oamenii cumpără diverse obiecte din magazine.

În societatea modernă, plăcerea de a cheltui banii este uneori bolnăvicioasă, spun psihologii, indiferent că este vorba de articole de modă, HI-Fi, IT, electronică sau de maşini. Cel ce cumpără este ca un Don Juan care îşi doreşte fiecare femeie pe care o întâlneşte, dar pe care o abandonează de îndată ce aceasta i-a cedat.

Anumiţi oameni, mai ales femeile, se refugiază într-un soi de terapie a cumpărăturilor după o decepţie în amor sau în perioadele dificile din viaţă. Tensiunea produsă de alegerea obiectului ce va fi cumpărat acţionează ca un euforizant. Însă efectul este de foarte scurtă durată şi este nevoie din nou de o şedinţă de shopping. În fapt, spun psihologii, este ca un soi de bulimie care nu poate fi astâmpărată niciodată.

De unde provin însă aceste obsesii care nu mai pot fi stăpânite? Ideea de a-şi oferi „o nebunie”, de a-şi face o plăcere vine din anumite frustrări trăite pe parcursul vieţii. Fie în copilărie, când părinţii au refuzat copilului anumite dorinţe, fie din viaţa de cuplu, când partenerul a exercitat un control exagerat al bugetului comun. Dorinţa de a cheltui apare ca un soi de revanşă faţă de astfel de frustrări din trecut.

O investiţie numită Moş Crăciun

Chiar şi în cazul copiilor, o problemă care apare din ce în ce mai frecvent este preţul din ce în ce mai mare al jucăriilor dorite. În ultimii ani, pentru părinţi, un cadou este o investiţie din ce în ce mai mare şi de aceea, riscul unei alegeri greşite trebuie eliminat. Pentru siguranţa investiţiei, cei mai mulţi­ părinţi se duc cu copiii să vadă împreună jucăria mult dorită. Apar astfel între părinţi şi copii negocierile de genul: “Sigur îţi place jucăria asta? O să te joci cu ea sau după câteva zile iar o să te plictiseşti de ea şi o să o arunci ca pe celelalte?”. În final, după mai multe runde de negocieri, se ajunge la o listă finală, acceptată ambele părţi. Abia după această înţelegere finală, începe împărţirea sarcinilor în familie.

În general, mama copilului este cea care poartă răspunderea. “Ea este cea care joacă rolul dirijorului, asigură transmiterea dorinţelor celui mic către ceilalţi, ierarhizează şi distribuie pe fiecare membru al familiei în rolul potrivit”, explică autoarea franceză. O altă funcţie a jucăriei este aceea de a arăta copilului ierarhia familială, explică Sandrine Vincent.

Faptul că cea mai frumoasă, mai dorită, cea mai scumpă jucărie este de obicei oferită de cei care îi sunt şi cel mai aproape copilului: părinţii. Urmează ceilalţi componenţi din familie, bunici, unchi, mătuşi. Uneori, aceştia sunt însărcinaţi de „regizorul principal” să ofere acele jucării pe care mama nu le agreează mai mult şi anume jucăriile considerate banale, comerciale (păpuşi Barbie, jocuri video etc).

Pasând cadourile mai puţin agreate în sarcina altora, părinţii rezolvă două probleme: pe de o parte îşi păstrează conduita adoptată în raport cu educaţia copilului, iar pe de altă parte îndeplinesc toate dorinţele celui mic.

Tot acest comportament se înscrie în logica unei societăţi moderne în care copilul devinde din ce în ce mai precoce, arată Gilles Brougere, profesor în ştiinţa educaţiei la Universitatea Paris XII, autorul unei lucrări intitulate “Jucării şi companie”. Brougere susţine că alegerea de către copil a jucăriei – indiferent dacă aceasta este sau nu pe placul părinţilor – nu este deloc un lucru nociv, deoarece, în cele din urmă el este “beneficiarul” acesteia. “Jucăria este considerată astăzi un spaţiu al plăcerii infantile”, consideră Brougere.

 “Este simbolul autonomiei sale, chiar dacă anumiţi părinţi au dorinţa de a-l influenţa. Faptul că cel mic îşi alege jucăriile nu este un lucru absurd, de vreme ce el este cel care se joacă cu ele”, conchide autorul francez. “Ritualul oferirii de cadouri copiilor are şi o altă funcţie”, explică Brougere.

“Crăciunul devine astfel o excepţie care le permite părinţilor să menţină controlul dorinţelor celor mici pe parcursul anului”. Pe de altă parte, cadoul, chiar dacă este ambalat în straie de Moş Crăciun, este puternic personalizat (i se spune copilului: “A venit Moşul pe la mamaia” sau “Este cadoul pe care Moşul l-a lăsat  unchiului, pentru tine”), ceea ce îl determină pe copil să păstreze amintirea membrilor familiei şi să dea importanţă mai mare cadoului primit. Acesta poartă astfel şi o mare încărcătură emoţională.

Sfaturile psihologilor

Mergeţi la cumpărături împreună cu prietenii şi limitaţi-vă reciproc tendinţele de a cheltui exagerat. Încercaţi să găsiţi şi părţile negative ale obiectelor pe care intenţionaţi să le cumpăraţi, pentru a temepera dorinţa năvalnică de a-l poseda. La fiecare „şedinţă de shopping”, încercaţi să reduceţi la jumătate suma maximă pe care vă propuneţi să o cheltuiţi sau să vă fixaţi un buget din ce în ce mai mic.