Povestea e aceeaşi în fiecare an: mult aşteptata fericire vine cam pe la începutul petrecerii, stă câteva ceasuri şi apoi te lasă singur, în vârful patului, cu o stropşitoare migrenă şi o usturătoare durere în buget. 
 
Ne vom lamenta iar că fericirea asta e înşelătoare şi nu poţi pune mare bază pe ea. Vine rar şi stă puţin, dar nimeni nu-i cere socoteală. Tristeţile le întoarcem pe toate feţele, le analizăm şi le combatem. Fericirea o trăim şi, când se lasă prea mult aşteptată, o hăituim cu ofrande, o zgândărim cu surprize, o ademenim cu paranteze regulate în frazele timpului.
 

Fiecare cu reţeta lui

 
La unii, fericirea trece prin stomac. Cască gura şi hop fericirea în foi de varză şi cremă de ciocolată coboară gogâlţ-gogâlţ la vale. 
 
La alţii, şi-a făcut grădină pe o circumvoluţiune de creier şi cultivă sâmburi de cunoaştere. Deschid o carte şi hop fericirea sare pe ei cu o ghirlandă întreagă de cuvinte. 
 
Alţii au alungat fericirea la graniţele puterilor lor, pe un vârf de munte sau în detaliul acela pe care nu au reuşit până acum să-l şlefuiască. Un simplu hop nu mai e suficient să dai de fericire. Trebuie să depui mult efort, să laşi în urmă tot ceea ce eşti pentru că, ieşit ca fluturele din omidă, să poţi gusta nectarul fericirii. 
 
La alţii, fericirea e coroniţa cu zâmbetele pe care le culeg de pe feţele celor cărora le-au făcut un bine. N-au nimic pe masă, n-au nimic prin casă. Dar, hop, cineva undeva strigă după ajutor. Şi, hop, fără să stea pe gânduri întind un deget, dau toată mâna şi ultima cămaşă. Salvatul e nemulţumit că năsturelul lui de diamant se clatină. Hop îi dau şi ultimul capăt de aţă ca să-şi coasă dumnealui năsturelul. Şi iată-i despuiaţi, cu coroniţa lor de zâmbete pe creştet, fericiţi nevoie mare.
 
Alchimiştii moderni ne vântură promisiunea unei domesticiri totale a fericirii. După spusele lor, nu e mare lucru de făcut. Iei de-a valma tot ce îţi aduce viaţa, trânteşti ingredientele indicate de ei, îndeşi totul în oala pozitivismului şi laşi câteva ceasuri bune la cuptor. Când e gata, convoci familionul şi prietenii. Ai grijă să scoţi din organigramă toxicii şi soacra-limbă-ascuţită. Tai felii fericirea şi o împarţi echitabil la toţi. Care rezistă şi nu înghite, îl treci frumuşel în batalionul de toxici şi îl scoţi cu totul din aria de acoperire. Şi, hop, cu soarele pozitivismului în ochi, fără mâzga cleioasă a toxicilor pe ghete, poţi zburda toată ziulica cu fericirea de mână. 
Exemplele ar putea continua, căci de când e lumea lume oamenii avansează prin viaţă urmărind obiective şi hrănindu-se cu cioburi de fericire.  
 
Cine are dreptate şi cât sunt de fericiţi cei săraci cu duhul sau cei care au vise dospite ori situate la ani-lumină de capacităţile lor?  Şantierul filozofic e abia la început. 
 
Felia de fericire a copiilor
 
La copii, definiţia fericirii e în construcţie. Cărămizile ei sunt evenimentele cu puternică încărcătură emoţională, zâmbetele şi bucuriile părinţilor şi adulţilor importanţi în viaţa lor, darurile ce le primesc, aprecierile, momentele de seninătate deplină. De sărbători, copiii observă atenţi spectacolul vieţii şi prin tot ceea ce facem, spunem şi dăruim transmitem implicit copiilor o anumită reţetă a fericirii. 
 
Câte cadouri şi zâmbete, atâtea cărămizi noi în definiţia copilului. De aceea e bine ca darurile să fie diverse şi să NU se rezume doar la OBIECTE, iar zâmbetele să vină simplu, nestăvilite. 
 
E bine ca orice copil să primească daruri, căci darurile sunt un mod de a-i arăta iubire. Dar, înainte de a dărui obiecte foarte scumpe, întreabă-te dacă e bine să-ţi înveţi copilul că fericirea costă mult. Înainte de a-l sufoca cu obiecte, întreabă-te dacă e bine să-ţi înveţi copilul că fericirea este în ceea ce posedăm. Înainte de a-l proţăpi în capul mesei ca pe rege şi a-l îndopa cu ce ai mai bun, întreabă-te dacă e bine să îl înveţi că fericirea e undeva prin stomac şi că nu ai nimic altceva de făcut pentru a o atinge decât să caşti maaaaare gura.  
 
Printre cadouri ai pus şi câteva cărticele? Copilul va învăţa că sunt bucurii pe care le întâlneşti citind. Printre cadouri ai pus şi jocuri de construcţie sau ştiinţifice la care el nu s-a gândit? Jucându-le cu tine, copilul va constata că sunt bucurii care vin învăţând. 
 
Orice pachet i-ai pune în braţe copilului nu uita că cel mai frumos dar este pentru el zâmbetul tău, dar şi momentele pe care le va petrece alături de tine. Vei cânta colinde şi vei mulţumi Domnului la ceas de sărbătoare? Copilul va învăţa cu tine că  fericirea poate veni de undeva de sus şi că în momentele de fericire ne ridicăm ochii spre cer şi mulţumim.  
 
Îi vei cere copilului să îl ajute pe Moş şi să dea altor copii toate jucăriile de care nu are nevoie? Copilul va învăţa cu tine că fericirea vine şi din ceea ce dăruieşti nu doar din ceea ce primeşti. 
 
Îi vei cere ajutorul la împachetat cadouri, la pregătirea bunătăţilor sau îl vei ajuta să facă desene sau mici obiecte de artizanat? Copilul va învăţa că fericirea vine şi din ceea ce el poate să facă. Pentru un copil nu e cadou mai minunat decât acela pe care, făcându-l cu mânuţele şi ştiinţa lui, realizează că chiar şi o gămălie de om fiind, este atât de bun, de harnic şi de creativ încât vestitul MOŞ îl face mesagerul lui. 
 
Ambalată în hârtie lucioasă, fericirea moţăie încă sub bradMai ai încă timp să verifici dacă ea corespunde exact cu ceea ce doreşti să transmiţi copilului. Mai ai timp să adaugi ce lipseşte, să îndepărtezi ceea ce sufocă şi, mai ales, mai ai timp să-i dăruieşti copilului oportunităţi. Oportunitatea de a-şi ridica ochii spre cer, oportunitatea de a dărui, oportunitatea de a face ceva bun şi frumos, oportunitatea de a deveni o verigă în lanţul generozităţii. 
 
Sărbători luminate tuturor!