Dragi părinţi şi profesori din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Pexels.com
Foto Pexels.com

Tot ce îmi doresc azi şi în săptămânile care urmează e să văd părinţi care se bucură mai mult de ceea ce au, fără gândul la ce mai au de cumpărat, profesori care se bucură că au o meserie care le poate aduce atâta împlinire pentru că asistă la dezvoltarea fiinţelor umane.

Avem atât de multe, de la copiii de acasă şi din clase, care au în ei daruri magice, acoperiş deasupra capului, până la masa caldă din fiecare zi şi oamenii din jurul nostru. AVEM. Haideţi să facem câte o pauză din fuga spre mai mult şi să simţim recunoştinţă. Să o exprimăm sub formă de aprecieri. Asta o să ne ajute pe toţi, tot anul, nu doar de Crăciun.

Dacă eşti părinte, cât de important e pentru tine să ai copii generoşi şi recunoscători pentru ce au şi pentru eforturile tale de a fi cel mai potrivit părinte? Pentru foarte mulţi părinţi, cuvintele "Mulţumesc, mama, apreciez că ai făcut asta pentru mine, te iubesc" sunt foarte aşteptate.

Dacă eşti profesor, cât de important e pentru tine ca părinţii elevilor să fie recunoscători că le eşti profesor? Mulţi profesori nu se aşteaptă la aprecieri, însă au nevoie de asta. Ani de zile exemplele negative din educaţie au fost prezentate, dar uităm că încă avem în clase oameni buni, care se trezesc dimineaţa cu gândul la un elev sau altul, la o clasă sau alta. Chiar şi când sunt cu copiii lor, seara, se gândesc la cum să ajute, cum să facă mai bine. 

Aşa că în luna decembrie nu strângeţi bani pentru cadouri, fie pentru copii sau pentru profesori! 

Mă întreb cum ar arăta clasele şi familiile noastre când toţi părinţii ar face aceste cadouri de Crăciun şi tot anul:

  • Le-ar arăta copiilor lor că îi iubesc aşa cum sunt, necondiţionat.
  • Ar petrece timp special cu fiecare copil, fără tehnologie şi cumpărături, zilnic sau cu predictibilitate.
  • I-ar ajuta zilnic să fie recunoscători pentru ce au.
  • I-ar ajuta să îşi exprime aprecierea faţă de părinţi, faţă de fraţii şi prietenii lor sau pentru oamenii din şcoală, printr-un desen, o îmbrăţişare, un email.
  • Le-ar pune limite sănătoase legate de tehnologie (social media, jocuri, etc), somn, alimentaţie, prieteni (să depună efort ca fiecare copil să aibă cel puţin un prieten din clasa lor).

Şi mă mai întreb cum ar arăta clasele şi familiile noastre când toţi adulţii (părinţi şi profesori) şi-ar face singuri aceste cadouri de Crăciun şi tot anul:

  • Să arate bunătate faţă de greşeli şi acceptarea tuturor emoţiilor.
  • Să aibă grijă de ei zilnic. (somn minimum 7,5 ore, meditaţie, sport, masaj, citit, etc)
  • Să simtă şi să aibă o practică de recunoştinţă zilnică.
  • Să aleagă să îşi arate aprecierea faţă de oamenii cu care interacţionează zilnic. Inclusiv faţă de profesorii copiilor lor sau de părinţii copiilor din clasă.
  • Să aibă conversaţii dificile în relaţii.

Vă invit să faceţi altfel de cadouri pentru voi, profesori şi copii, atât de Moş Nicolae, cât şi de Crăciun, 8 martie, Paşte şi orice alte sărbători.

Cu încredere,

Ruxandra.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite