De ce nu-i urăsc pe cei de la Secom

Campania "Urăşte" lansată de Secom

Firma Secom a lansat în luna octombrie o campanie de promovare a unui supliment alimentar prin care ne îndemna pe noi, mamele de copii cu autism, prin sloganul machetelor campaniei „să ne urâm băieţelul, să îi urâm autismul”.

Firma Secom a lansat în luna octombrie o campanie de promovare a unui supliment alimentar prin care ne îndemna pe noi,  mamele de copii cu autism, prin sloganul machetelor campaniei „să ne urâm băieţelul, să îi urâm autismul”, apoi în textul de pe site să ne mobilizăm, să începem terapia, să îi oferim multă iubire şi suplimentul respectiv, desigur, şi să ne aducem înapoi băiatul pe care ni l-am dorit dintotdeauna.  Au avut aceeaşi abordare de comunicare pentru copiii bolnavilor de Alzeihmer sau pentru femeile extenuate (ele beneficiau de sloganul: “Urăşte-te pe tine! Urăşte-ţi epuizarea!”)

Multe comunităţi de părinţi de copii cu autism, de familii ale bolnavilor de Alzheimer, de psihiatri, de bloggeri s-au revoltat, iar două organizaţii (una pe care o reprezint) au făcut plângere la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării - CNCD, respectiv plângere penală la parchet.

Zilele acelea, am fost invitată la TVR, ca reprezentant FEDRA – Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist,  alături de psihiatrul Vlad Stroescu şi de reprezentantul de la firma de publicitate creatoare a...cum să îi spun?! “campaniei”. Domnul publicitar de la Armada Advertising, după transmisia în direct (am vorbit de fapt mai mult unii cu alţii în afara live-ului) m-a întrebat de ce nu recunosc că din când în când că îmi urăsc copilul, aşa cum a văzut el că scriu unii părinţi pe forumuri.

Zilele trecute, când pe coridoarele CNCD, noi, cele două părţi – FEDRA şi SECOM, ne aşteptam rândul în faţa Consiliului Director la prima înfăţişare, domnii de la Secom, zâmbind, m-au abordat cu afirmaţia: “Bună ziua, doamna  Sorescu. Ştim că ne urâţi.”

***

Am tot stat în perioada asta să mă gândesc ce este ura şi dacă prin absurd, mi-am urât vreodată copilul. Pe cel special sau pe cel tipic. Nu! Dar cu ce ar fi greşit pe lumea asta!? Şi apoi m-am gândit dacă am urât vreodată pe cineva. Şi nu mi-a venit nimeni în minte. Mi-au venit în minte furia, enervarea, supărarea, mânia. Şi ar mai fi multe. Dar nu ura. Oare este atât de ciudat pentru unii că nu ai această emoţie? Până la urmă sunt sute de emoţii umane. Sute. Pozitive şi negative. Şi mai sunt şi specialişti în domeniu care spun că, de fapt, neurologic vorbind suntem creaţi să facem bine şi că răul apare cumva ca o deviere.

Şi m-am mai gândit şi la cea mai grea perioadă din viaţa mea, care a durat mai bine de un an, perioada când am avut o depresie puternică. Şi mi-am adus aminte că uneori ajunsesem să  mă urăsc, mai ales pentru că simţeam multă vină şi nu mai avem niciun strop de speranţă (de la a coordona tot ce însemna terapia acasă pentru copilul meu, până la a face chestiuni banale, ca de exemplu a mă da jos din pat). Dar mi-am amintit că niciodată nu mi-am urât copilul, ci uram spre exemplu faptul că nu mai puteam să fiu utilă pentru el şi pentru ceilalţi. Şi îmi mai amintesc totodată că de fapt cel mai mult timp eram pur şi simplu inertă, lipsită de orice emoţie, negativă sau pozitivă, nu aveam nici măcar emoţia de a fi interesată de ceva. Cred că mă interesa de fapt un singur lucru: să dorm şi eventual să nu fiu nevoită să mă mai trezesc  vreodată. Semne tipice de depresie.

Am învăţat atunci, prin şedinţele de terapie pe care le-am făcut, căci singură nu am mai putut ieşi din gaura neagră în care simţeam la propriu că mă afundasem, că motivul căderii mele era prea lunga perioadă în care îmi negasem emoţiile neplăcute şi suferinţa de după diagnosticul băiatului meu. Adică da, depresia este şi efectul faptului „că ai fost puternic prea mult timp”. Da, a fi părinte de copil cu autism înseamnă şi multe multe momente în care simţi că nu mai poţi sau simţi frică, furie, ruşine, vină. Şi ai dreptul să ai aceste emoţii, alături de cele pozitive, care sunt la fel de multe.

Dar, chiar dacă mi-aş căuta la rece emoţia, sentimentul de ură pentru propriul copil cu handicap, nu l-aş găsi nici în cele mai negre zile ale mele. Şi dacă l-aş fi găsit acolo (căci cărările unui psihic bolnav sunt extrem de imprevizibile), nu are nimeni niciun drept, niciun motiv, nicio justificare să folosească aceste momente vulnerabile ca să descrie o persoană. Decât doar dacă el însuşi este drumeag pe cărările piezişe ale unui psihic bolnav.

De aceea da, domnilor de la Secom, răspunsul la întrebarea dumneavoastră  este la fel ca cel pe care vi l-am dat pe coridoarele CNCD: “Nu, cum să vă urăsc?! Sunt furioasă, indignată, revoltată, uimită şi mulţi părinţi simt la fel, de aceea ne-am mobilizat, de aceea ne-am revoltat public şi am acţionat, pentru că ne-am simţit discriminaţi.” De aceea am cerut şi aşteptăm acum decizia CNCD unde am depus plângerea oficială.

Ura ar trebui să fie antonimul iubirii, adică un sentiment de durată, care să ne caracterizeze în totalitate o relaţie. Pentru că, de exemplu, iubirea de mamă este acea trăire de durată, de ataşament, care, indiferent de emoţiile de furie, de dezamăgire, de supărare, epuizare pe care le-ai avea în relaţia cu copilul tău, iubirea transcende, durează şi este hrănită permanent de bucuria, mândria, recunoştinţa, entuziasmul, energia, încântarea şi multe altele pe care le simţim datorită relaţiei cu copilul nostru.

Domnilor de la Secom, vă rog, nu mai folosiţi ura ca să mă definiţi. Ştiu că aţi vrut să aveţi o campanie de impact, care să arate şi latura mai puţin  plăcută a vieţii de părinte de copil cu autism, dar aţi fi avut atât de mult opţiuni, atât de multe emoţii de impact şi de suferinţă prin care noi, părinţii trecem în fiecare zi, încât nu aveţi nicio scuză pentru jignirea pe care ne-aţi adus-o intenţionat sau nu.

Iată un exemplu de material video realizat de Autism Speaks. Autism Every Day  sau şapte minute din viaţa noastră de zi cu zi, care este cam aceeaşi în fiecare ţară. Din păcate însă, nu există niciun supliment alimentar care să ne aducă băiatul înapoi (o altă gravă dezinfomare a campaniei Secom). Există însă alte „suplimente” care ne ajută în fiecare zi: răbdare, terapie, toleranţă, educaţie şi multă multă iubire.