Cuvinte „urâte” în cărţile pentru copii şi alte nemulţumiri părinteşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Photo by Max Goncharov on Unsplash
Photo by Max Goncharov on Unsplash

Nu demult, făcea deliciul presei şi al internauţilor povestea cărţii „Marele Uriaş Prietenos”, reclamată la Protecţia Consumatorului de un părinte furios. Părintele a cerut amendarea… librăriei de unde cumpărase cartea. Şi pentru că părintele nu era un oarecare, ci un politician proeminent la el în judeţ, instituţia s-a executat.

Jurnaliştii s-au amuzat pe seama acestui război dintre deputatul PSD şi Roald Dahl, creatorul „uriaşului prietenos”, unul dintre monştrii sacri ai literaturii pentru copii. S-au amuzat, dar l-au şi întrebat pe părintele vigilent ce l-a deranjat la carte. Vinile închipuite ale cărţii erau, aşadar, conform acestuia, următoarele: cartea conţine cuvinte „care nu există” şi „greşeli de exprimare”. 

Ceea ce e oarecum, dar numai oarecum adevărat: personajul MUP (Marele Uriaş Prietenos) face greşeli când vorbeşte şi inventează cuvinte, dar asta pentru că el nu a mers niciodată la şcoală şi a învăţat singur să scrie şi să citească. Se aude un clopoţel sunând? Se pare că nu pentru toată lumea. 

Povestea nu este însă singulară decât prin prisma consecinţelor. Pe grupurile de părinţi, anti-recomandările sau recenziile negative de cărţi pentru copii se întâlnesc la tot pasul. 

Limbajul şi temele

Unii părinţi se tem teribil ca cei mici să nu înveţe cuvinte „urâte” din cărţi. „Proastă”, „şarpe nenorocit” (adresată… unui şarpe), „smintit”, „afurisit cu limba veninoasă”, apelative aruncate în mijlocul unor dispute de personajele literare, fac cărţile să fie bune de aruncat la gunoi după unii adulţi. „Trebuie făcută o reclamaţie”, zice câte un părinte, să retragă editura cărţile şi să primească cititorii banii înapoi. Spre amuzamentul altora, al celor mai mulţi părinţi, din fericire. 

Nu zic că nu se publică şi cărţi proaste, sigur că se publică, dar doi dintre „contravenienţii” din exemplele de mai sus erau Cornelia Funke şi Aldous Huxley, iar dacă numele nu ne spun nimic, ar trebui măcar să dăm o căutare pe google înainte să ne indignăm. 

Alături de violenţa verbală, părinţii mai sunt preocupaţi de violenţa fizică şi de orice menţionare a morţii în cărţile pentru copii, inclusiv în poveştile clasice, româneşti sau străine. Creangă, fraţii Grimm şi Charles Perrault sunt între primii suspecţi de uz de violenţă, de la „Scufiţa Roşie” sau „Hansel şi Gretel” la „Capra cu trei iezi”. 

Sunt autorii aceştia expiraţi pentru cititorii de azi? Este reprezentarea literară a violenţei ceva ce trebuie exclus din temele acceptabile astăzi ale literaturii pentru copii? 

Mă îndoiesc. Să ne gândim, de exemplu, la o mare carte pentru copii, „Matilda” a aceluiaşi Roald Dahl, în care copiii sunt chinuiţi în fel şi chip de o directoare de şcoală abuzivă. Tot aici,  personajul adult pozitiv, Miss Honey, poartă trauma abuzului pe termen lung suferit din partea mătuşii în a cărei îngrijire rămăsese după moartea ambilor părinţi. „Matilda” este o carte relativ recentă (a doua jumătate a secolului al XX-lea) cu un succes uriaş de public.

Matilda

Dacă violenţa din cărţi ne pune, deci, o problemă, ar trebui să ne punem noi înşine nişte întrebări, de exemplu:

Ce ratăm?

Primul punct ce trebuie avut în vedere este caracterul literar al cărţilor în discuţie. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au folosit pildele, adică naraţiunile simbolice, pentru a-i face pe alţii să înţeleagă ideile importante fără să-i dădăcească. Lectura literală a cărţilor este de multe ori o cale sigură de a le rata. De exemplu, dacă o carte se intitulează ”Ursuleţul koala care vorbea urât”, poate nu este cazul să credem că ursuleţul le dă copiilor recomandări de exprimare. 

Pentru ce vârstă este cartea? 

Cărţile au de obicei imprimată pe copertă sau pe pagina de gardă recomandarea pentru grupa de vârstă căreia i se adresează. Dacă vreţi să citiţi unui copil de 3 ani o carte adresată copiilor de 7 ani, vina nu este a cărţii şi nici a autorului. 

Ce pot discuta cu copilul meu pornind de la această carte? 

Unii oameni din lumea reală folosesc violenţa verbală pentru a se impune când nu pot altfel. Dar acesta este şi cazul cavalerului din „Dragonul clarului de lună” al Corneliei Funke, un cavaler pitic, care-i vine până la gleznă copilului din poveste şi care se sumeţeşte şi el cum poate, folosind imprecaţii. Oare un adult ar putea avea o conversaţie utilă cu un copil pornind de aici?

Dragonul clarului de luna

Sigur, controversele provocate de limbajul sau temele din literatura pentru copii nu se vor termina pentru că răspundem la aceste întrebări. Scriitoarea americană Judy Blume povesteşte într-un masterclass online de scriere creativă despre cum i-au fost cenzurate cărţile pentru copii/ adolescenţi - într-un rând, pentru că unui personaj, o preadolescentă, îi vine ciclul, în alt rând, pentru că un alt personaj toastează, într-un dialog cu sora lui, „Here’s to my whole fucking family!”. 

Însă discuţiile, ba chiar disputele, sunt fertile, atâta vreme cât se bazează pe cărţi citite.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite