Cum îţi poţi face copilul să stea cuminte la masă

Cum îţi poţi face copilul să stea cuminte la masă

„Dacă vă doriţi ca odraslele dumneavastră să stea cuminţi la masă, tăiaţi-le, în prealabil, mâncarea”, declară Brian Wansink, unul din cercetătorii care au condus studiul. FOTO Daily Mail

Se pare că s-a descoperit o nouă modalitate prin care părinţii îşi pot face copiii să mănânce liniştiţi, fără să se joace şi să deranjeze în timpul mesei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui nou studiu, copiii care muşcă din mâncare cu dinţii din faţă (altfel decât atunci când mănâncă mâncarea deja tăiată mărunt) sunt mai neastâmpăraţi.
 
Studiul, care aparţine Universităţii Cornell şi care a fost publicat în „Eating Behaviors”, a dezvăluit faptul că cei cu vârste cuprinse între 6-10 ani mănâncă, în cele mai multe rânduri, măncăruri pe care trebuie să le mănânce cu dinţii din faţă, precum mere, porumb şi pulpă de pui direct de pe os. În acest caz, copiii sunt de două ori mai agresivi decât atunci când mestecă bucăţi de mâncare tăiate în prealabil.
 
În timpul unei tabere de vară, 12 copii din şcoala elementară au fost observaţi de cercetători pe parcursul a două zile. În prima zi, copiii au fost invitati la un picnic. Jumătate din ei au primit pulpe de pui întregi, care trebuiau mâncate direct de pe os, iar cealaltă jumătate a primit pui deja tăiat în bucăţi mici.
 
 
În a doua zi, condiţiile pentru cele grupuri de copii s-au inversat. În fiecare zi, doi consilieri din tabără au instruit copiii să stea în interiorul unui cerc cu raza de 2.7 metri. Picnicurile din ambele zile au fost înregistrate şi evaluate, apoi, de specialişti care au indicat gradul de agresivitate sau de cooperativitate de care au dat dovadă copiii şi le-au analizat comportamentele neobişnuite, precum săritul, cocoţatul pe mesele de picnic sau ieşitul din cerc. 
 
Observaţiile consilierilor din tabără au coincis cu cele ale cercetătorilor: atunci când au servit pui direct de pe os, copiii au fost de două ori mai agresivi decât atunci când li s-a servit mâncare deja mărunţită în farfurie.
 
„Dacă vă doriţi ca odraslele dumneavastră să stea cuminţi la masă, tăiaţi-le, în prealabil, mâncarea”, declară Brian Wansink, unul din cercetătorii care au condus studiul.


Citeşte şi:

Cât de judecate se simt mamele de către străini atunci când le plâng copiii în locuri publice
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: