Cum poate fi dezvoltat psihicul copiilor, în funcţie de nevoile fiecărei vârste

Cum poate fi
dezvoltat psihicul copiilor, în funcţie de nevoile fiecărei vârste

Deşi te consideri un părinte grijuliu, opreşte-te pentru o clipă şi gândeşte-te ce emoţii îi transmiţi copilului tău şi cum îi poţi afecta acestuia procesul de dezvoltare a personalităţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

42% dintre părinţi sunt nemulţumiţi de modul în care îşi îndeplinesc rolul în creşterea copiilor, reiese dintr-un studiu recent. Cercetătorii îţi doresc astfel să atragă atenţia asupra importanţei calităţii orelor petrecut cu cei mici, subliniind că timpul poate fi considerat pierdut, dacă nu este folosit conform nevoilor specifice fiecărei vărste.  Părinţii care sunt implicaţi mai mult în educaţia copiilor lor, desfăşurând activităţi extracurriculare, le dezvoltă acestora inteligenţa şi personalitatea.

„Conectarea părinte-copil rămâne prioritatea numărul unul”, este de părere psihoterapeutul Gaspar Gyorgy. Specialistul prezintă cele mai importante etape din viaţa unui copil, nevoile acestuia în funcţie de vârstă, şi modul în care părinţii pot contrintribui la o mai bună dezvoltare psihică a micuţilor.

Ataşamentul

Primii 2 ani din viaţa celui mic reprezintă, potrivit mai multor experţi în psihologia developmentală, cea mai importantă perioadă a relaţiei părinte-copil. În această etapă de viaţă se pun bazele sistemului relaţional şi creierul copilaşului are posibilitatea de-a evolua într-o manieră mai mult sau mai puţin organizată. Ce are de făcut părintele în aceşti ani este să-l ajute pe copil în dobândirea sentimentului de siguranţă şi încredere relaţională. Aceste nevoi psihologice sunt asigurate printr-o atenţie sporită acordată solicitărilor non-verbale care vin din partea celui mic. Aceştia sunt anii în care noţiunea de “prea multă iubire” nu îşi găseşte sensul. Disconfortul emoţional al copilaşului este gestionat prin suportul veni din partea părintelui, dar şi valoarea personală este dobândită tot în urma interacţiunii cu adultul. Îmbrăţişările, oglindirea privirii, gesturile de blândeţe şi bucurie, cântecele de liniştire, utilizarea unui ton cald şi cititul se numără printre activităţile de mare valoare psihologică şi relaţională.

Explorarea

De la vârsta de 2 la 3 anişori copilul se întâlneşte pentru prima data cu mare dorinţă de explorare a lumii exterioare. După dobândirea sentimentului de conectare sigură la părinte, copilul începe să creeze primul tipare de relaţionare din dansul apropierii şi distanţării. Acesta se îndepărtează fizic, dar bucuria descoperiri vrea să o împărtăşească cu părintele. Jocurile care implică mişcarea corpului sau folosirea braţelor şi picioarelor sunt extrem de bine venite. În această perioadă se bun bazele creativităţii umane, una dintre cele mai importante resurse pentru o viaţă trăită din plin.

Identitatea

Între trei şi patru ani apare pentru prima dată întrebarea: Cine sunt eu? Copilul are nevoie să fie oglindit de părinte sau îngrijitorii săi. Cel mic îşi caută formele identităţii şi este dornic să descopere ţinuturile interesante ale universului interioar. Jocurile de rol, identificarea şi etichetarea emoţiilor, citirea poveştilor, mişcarea fizică şi desenatul sau interacţiunea cu difierite jucării sunt la mare căutare. Majoritatea copiilor vor fi dornici să încerce haitele părinţilor, să folosească obiectele acestora şi probabil să-i imită pe adulţi, proces firesc dacă ne reamintim că cei mici îşi descoperă caracteristicile individuale şi corpul psihologic.

Competenţa şi puterea

Consolidarea legăturii interumane, bucuria libertăţii de explorare şi prima descoperire a sinelui sunt urmate de dorinţa gustului de putere personală. Între vârsta de patru şi şase ani copilul trăieşte cu nevoia descoperirii impactului pe care poate să-l aibă asupra celorlalţi. Vrea să fie apreciat, văzut, simţit şi oglindit cu cele mai nobile calităţi umane. Este perioada de viaţă în care este important ca cel mic să câştige, pentru a-şi cultiva sentimentul de competenţă personală. Vizitele la muzee, la diferite piese de teatru destinate copiiilor, asumarea primelor responsabilităţi, dobândirea cunoştinţelor despre utilizarea banilor şi informaţiile cu privire la funcţionarea relaţiilor interumante sunt bine venite dacă nevoia de joacă şi conectare la părinte au fost satisfăcute. Teoretic este ultima perioadă în care copilul îşi priveşte părinţii ca pe nişte supereroi, de aceea este indicat ca adulţii să se comporte ca atare. Să modele viziunea copilului cu privire la armonia dintre vulnerabilitate şi putere, balansul dintre gândire şi simţire, dar şi joacă, muncă şi odihnă.

Grija faţă de alţii

Suntem în etapa în care copilul se apropie de preadolescenţă. Între 6 şi 12 ani copiii manifestă un interes tot mai crescut faţă de semenii lor şi curiozitatea personală este îndreptată spre funcţionarea lumii exterioare. Copiii descoperă primele diferenţe dintre familia personală şi a prietenilor, cum diferă părinţii între ei, dar gustă şi din tortul relaţiilor interumane. Cel mai sănătos lucru pe care părinţii îl pot face este să înceapă cultivarea relaţiilor de prietenie în rândul copiilor, să încurajeze vizitele şi contextele de socializare. Conectarea părinte-copil rămâne importantă, dar este esenţial şi ca gradul de apropiere şi distanţare să fie stabilit de comun acord, şi nu impus de adult. Copilul are nevoie de tot mai mult spaţiu pe care îşi doreşte să-l umple cu descoperiri personale, iar adultul să intervină atunci când este solicitat, când observă zbaterile copilului sau atunci când cel mic este depăşit de provocări. Flexibilitatea este cheia unei relaţii sănătoase în această perioadă. Esenţial este să eliminăm şi să evităm orice formă de critică, dispreţ sau comparaţie socială. Fiecare dintre noi este unic şi special, imperfect şi plin de resurse. Fiecare om are propriul ritm şi dreptul ca călătoria numită viaţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: