Cum devii un părinte mai răbdător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar şi cei mai iubitori şi bine intenţionaţi părinţi se pierd uneori cu firea. Pe lângă practicile obişnuite, precum respiraţiile adânci, relaxarea muşchilor sau gândurile pozitive, există căi prin care aceştia se pot calma şi îşi pot educa totodată copilul.

Jeffrey Bernstein, specialist în parenting cu o experienţă de 25 de ani în observarea psihologiei familiei, este de părere că cea mai bună abordare pentru reducerea comportamentelor sfidătoare şi îmbunătăţirea relaţiei părinte-copil este cea calmă, fermă şi în care înţelegerea celui mic este mai importantă decât manifestarea furiei. De fapt, în toamna anului 2013, în revista Child Development (nr. Dezvoltarea copilului) a publicat o serie de studii care atestă faptul că manifestarea furiei printr-un ton ridicat le poate provoca celor mici la fel de multe probleme la nivel emoţional şi comportamental precum bătaia. Acest subiect a fost amplu dezbătut de specialişti, printre care şi Bernstein, care a descris, prin intermediul cărţii sale „10 Days to a Less Defiant Child” (nr. Un copil mai puţin sfidător ]n 10 zile), trei modalităţi puternice prin care părinţii pot învăţa să fie mai răbdători cu copiii lor:

1. Ascultă activ

Dacă tu şi copilul tău ajungeţi la ceartă, încearcă să discuţi cu el şi să afli ce simte cu adevărat. Evită să îl judeci prea mult, pentru că acest lucru îl va determina să adopte o atitudine defensivă. „ «Ajută-mă să înţeleg de ce eşti supărat», i-a spus Ken, unul din clienţii mei, fiului său Troy în vârstă de 12 ani. Chiar dacă băiatul nu i-a dat un răspuns imediat, Ken a conşitientizat că punând această întrebare a deschisă o uşă pentru Troy, care va şti că poate să discute cu tatăl său atunci când are nevoie fără a fi judecat”, a declarat Bernstein.

2. Fii înţelegător

După ascultare, următorul pas este să înveţi să-ţi înţelegi copilul. Înţelegerea, combinată cu răbdarea, este probabil cel mai bun antidot contra reacţiilor de furie. Analizează-i comportamentul copilului tău şi stabileşte care sunt lucrurile pe care ai vrea să le schimbi, explicându-i-le raţional. 

3. Nu lua totul personal

În cartea sa, „The Four Agreements” ( nr. Cele patru tratate), Miguel Ruiz spunea: „Nu lua nimic personal. Nimic din ce fac ceilalţi nu este din cauza ta”. Această lecţia este una valoroasă, în opinia lui Bernstein. „De multe ori ajungem să ţipăm la cei mici pentru că luăm comportamentul lor foarte personal. Dacă un copil încearcă să te provoace, se comportă în acest fel din cauza frământărilor lui. Dacă o sa ţineţi minte asta vă va fi mai uşor să vă calmaţi şi să vă controlaţi ieşirile nervoase”, potrivit specialistului.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite