Cum să creşti copii optimişti, potrivit specialiştilor

Părinţii au nevoie de răbdare şi trebuie să fie sinceri şi realişti în relaţii cu micuţii lor FOTO flickr.ro

Copiii care pot vedea şi partea pozitivă indiferent de situaţie se descurcă mai bine în viaţă, fac faţă mai uşor provocărilor şi sunt mai fericiţi, susţin experţii. Vă oferim şase sfaturi pentru a vă ajuta să-i învăţaţi pe cei mici să dezvolte o perspectivă optimistă asupra vieţii.

Sunt multe motive pentru care este indicat să încurajaţi optimismul în rândul copiilor, inclusiv efecte pozitive de lungă durată asupra bunăstării lor fizice şi mentale. De exemplu, ştiaţi că studiile au demonstrat că persoanele optimiste au şanse mai mari să atingă vârsta de 100 de ani? Dar dezvoltarea unei perspective optimiste la cei mici nu este tocmai o misiune uşoară. Iată câteva sfaturi de la psihologi pe care dacă le veţi pune în practică veţi vedea rezultatele în scurt timp, potrivit parents.com.

Nu vă mai plângeţi

Un pesimist clasic este acea persoană care se concentrează pe gândurile negative şi frustrări şi, în loc să ia atitudine şi să încerce să găsească o soluţie, alege să-şi plângă de milă. Cu cât vă plângeţi mai mult despre problemele financiare sau cu privire la o zi grea de muncă în prezenţa copiilor, cu atât aceştia vor deprinde această atitudine. În schimb, puteţi încerca să discutaţi în prezenţa celor mici despre lucrurile care merg bine. De exemplu, la masa de seară aţi putea juca „trandafiri şi spini“, în care fiecare membru al familiei să dezvăluie cel mai bun şi cel mai rău lucru care i s-a întâmplat în ziua respectivă. Ar trebui să zăboviţi mai mult pe întâmplările frumoase, iar în ceea ce le priveşte pe cele mai puţin plăcute este indicat să găsiţi împreună o soluţie şi să subliniaţi partea pozitivă. Cu siguranţă există şi o parte bună.

Aveţi aşteptări mari

Copiii nu vor dezvolta o atitudine optimistă decât dacă au posibilitatea de a-şi demonstra valoarea. „Încrederea pe care le-o acordaţi copiilor în îndeplinirea anumitor sarcini îi face să se simtă capabili“, explică Tamar Chansky, psiholog pentru copii. Sarcinile pe care le încredinţaţi celor mici trebuie să fie potrivite vârstei lor, deoarece principalul scop este ca micuţii să reuşească să le ducă la bun sfârşit. Un copil de doi ani îşi poate strânge singur jucăriile, un copil de trei ani îşi poate pune hainele murdare în coşul de rufe, iar un copil de patru ani poate duce farfuria murdară la chiuvetă.

Încurajaţi riscurile rezonabile

Toţi părinţii luptă pentru a-şi proteja cât mai bine copiii. Dar descurajarea lor în a face o activitate doar pentru că s-ar putea să nu fie la fel de priceput ca ceilalţi copii le subminează încrederea şi încurajează apariţia pesimismului. Uneori este indicat să renunţaţi la a fi hiperprotectivi cu cei mici, sfătuieşte consilierul parental Michael Thompson. Permite-i copilului tău să se joace singur în curtea din spatele casei sau să meargă într-o excursie cu şcoala fără tine. „Nu cred că un părinte îşi doreşte ca micuţului să-i fie teamă să încerce lucruri noi, cred că mai degrabă vrea să audă: «Mamă, tată, am reuşit!»“, subliniază specialistul.

Aşteptaţi înainte să reacţionaţi

Un medic pediatru povesteşte cum în momentul în care fiica ei s-a plâns că o altă colegă a numit-o „grasă“ a vrut să pună mâna pe telefon şi să-i sune pe părinţii fetei pentru a le reproşa acest gest. Totuşi, specialista s-a oprit şi şi-a dat seama că nu e cea mai bună idee. „Am vrut să o învăţ pe fiica mea să fie propriul ei avocat“, spune specialista, precizând că împreună cu fata ei au pus la cale un răspuns pe măsură pentru următoarea dată când se va lovi de o astfel de situaţie. Când acest lucru s-a întâmplat, copilul a replicat: „În primul rând, nu sunt grasă. În al doilea rând, nu este deloc frumos din partea ta să-i spui asemenea lucruri unui prieten.“ Colega şi-a cerut scuze, iar fetiţa s-a întors fericită acasă. Morala este că în momentul în care copilul tău încearcă să înveţe un nou cuvânt sau să rezolve un puzzle, cea mai uşoară cale e să intervii şi să-l ajuţi. „Dar lăsând copilul să rezolve lucrurile fără ajutorul tău îi va creşte sentimentul de mulţumire şi îl va face să fie mult mai optimist gânindu-se că va putea să se descurce în orice situaţie viitoare“, spune medicul pediatru.

Aveţi răbdare şi îmbrăţişaţi luptele

Când copilul se plânge că nu se pricepe la matematică, că nu e deştept, nu e bun la fotbal sau nu poate să deseneze, cel mai indicat e să încerci să-i schimbi perspectiva, potrivit psihologului Andrew Shatte. Pentru a-l face pe copil să privească lucrurile într-o lumină mai pozitivă, aţi putea să-i răspundeţi: „Un sport nou este greu de învăţat la început“ sau „Ştiu că deocamdată simţi că nu poţi face faţă, dar vei reuşi“. De asemenea, este foarte important ca micuţul să conştientizeze că nu este singurul care se confruntă cu astfel de probleme: „Mulţi colegi de-ai tăi se simt la fel de frustraţi ca tine“ sau „Şi mie mi-a luat ceva timp până am învăţat să fac adunări“. Ajută-ţi copilul să rămână plin de speranţă aducând în discuţie o altă abilitate pe care o are, spre exemplu „adu-ţi aminte când nu ştiai să citeşti şi cât de mult efort ai depus atunci. Acum ştii să citeşti, deci vei reuşi să faci şi....“.

Fiţi sinceri şi realişti

Nu este niciodată în regulă să le oferiţi copiilor speranţe sau aşteptări false. „Optimismul necesită de fapt o gândire realistă mai mult decât una exagerat de pozitivă. În felul acesta, copilul este pregătit pentru orice urmează să se întâmple“, spune psihologul Chansky.

Expertul oferă şi un exemplu grăitor. Un cuplu s-a mutat din New Jersey în Florida împreună cu fiul  lor în vârstă de şase ani. Micuţul s-a adaptat greu din cauza faptului că nu avea prieteni. Pentru a-l înveseli, mama a fost tentată să-i spună: „Ai mulţi prieteni în New Jersey, iar când copiii de aici vor vedea ce om minunat eşti, se vor ruga să fii prietenul lor.“ Totuşi, femeia şi-a dat seama că nu este cel mai înţelept lucru de spus, pentru că dacă în cele din urmă copiii nu ar fi vrut să petreacă timp în compania fiului ei, acesta s-ar putea gândi că nu este un individ atât de grozav. În schimb, mama i-a explicat că mutarea nu este deloc uşoară, iar pentru a lega prietenii e nevoie de timp şi răbdare. Copilul a ascultat, a înţeles şi şi-a rugat mama să-l ducă la cel mai apropiat loc de joacă şi să-l lase să se plimbe cu bicicleta prin cartier pentru a întâlni alţi copii. În câteva săptămâni, copilul a reuşit să-şi facă prieteni. „Şi-a dat seama brusc că lucrurile vor funcţiona dacă face un mic efort şi chiar m-a învăţat pe mine câte ceva despre optimism“, a mărturisit mama copilului.