Ca femei, ne este foarte dificil să înţelegem nevoile băieţilor fără să citim şi să învăţăm despre dezvoltarea lor. Acceptând că băieţii au nativ în ei agresiunea, că preferă să citească cărţi cu date/ informaţii şi că îşi procesează emoţiile prin mişcare, putem face lucrurile diferit în clasele şi casele noastre. 

Poate nu ne vom mai speria atât de tare când doi băieţi se hârjonesc, poate nu ne vom îngrijora dacă fiul nostru va vrea să se lupte cu noi în joacă. Poate îi vom învăţa cum să îşi gestioneze agresivitatea, ca aceasta să nu se transforme pe termen lung în violenţă. Poate vom începe să înţelegem că listele cu lecturi obligatorii nu trebuie să fie identice pentru toţi copiii şi îi vom lăsa pe băieţi să exploreze alte lumi, să scrie altfel de poveşti, pentru că scopul pe termen lung este să iubească lectura, oricare ar fi ea. Poate vom începe să nu le luăm pauzele când se ceartă şi vom înţelege că, din contră au nevoie de mai multă mişcare ca să îşi proceseze toată frustrarea adunată din ore. Poate când vor ajunge acasă nu îi vom întreba direct cum le-a fost ziua, pentru ca apoi tot noi să fim surprinşi de răspunsul sec: “Bine”.

Indiferent că suntem mame, taţi sau profesori, poate ne vom face timp să-i ducem la o scurtă plimbare, ca să îi ajutăm să îşi proceseze emoţiile şi gândurile. Sau, după o ceartă cu ei, îi putem scoate în faţa blocului sau în curte pentru a juca fotbal sau baschet, chiar dacă nu suntem extrem de pasionaţi/pasionate de aşa ceva. Pentru că nu este vorba despre sport, ci despre a-i sprijini pe băieţi să reuşească să îşi proceseze emoţiile. Şi mai este vorba şi despre a ne reconecta cu ei.

Ştim deja din studii, însă ne putem da seama de asta şi doar ascultându-ne mai atent copilul, că după vârsta de şapte ani băieţii au nevoie ca peste 80% din timpul liber (excluzând somnul, temele şi alte activităţi conexe) să fie petrecut cu tatăl sau cu un alt model masculin. Auzind asta, mulţi taţi spun: “Îmi doresc, dar când?”, “Îmi doresc, dar soţia (mama copilului) nu mă lasă”. E nevoie ca femeile să conştientizeze că băieţii au nevoie de taţii lor, la fel cum taţii au nevoie de băieţii lor. Când mamele îşi dau seama că până acum au ocupat mult spaţiu în viaţa copiilor, e momentul să creeze oportunităţi pentru ca băieţii să petreacă timp cu tatăl, ca să se dezvolte în bărbaţi care se înţeleg pe sine. Asta şi pentru că sunt multe întrebări pe care băieţii le au şi la care doar un alt bărbat le poate răspunde autentic, despre corpul lor, despre relaţia cu o fată, despre relaţiile de prietenie între băieţi, etc. 

La fel, e momentul ca taţii să îşi asume un rol activ în educaţia fiului sau fiilor lor. De exemplu, taţii pot fie să preia discuţiile cu profesorii băieţilor lor sau măcar să fie prezenţi la toate întâlnirile cu profesorii când vine vorba despre copilul lor. Şi profesorii au contribuţia lor şi pot începe să se uite la cât comunică cu mama unui băiat şi cât cu tatăl (în cazul în care acesta este prezent în viaţa copilului). Profesorul poate alege să implice tot mai mult tatăl fiecărui băiat din clasă în discuţiile care îl privesc pe elev şi în deciziile legate de acesta şi poate chiar să ajungă să discute doar cu tatăl, în cazul în care elevul este băiat. 

Băieţii, oricât ar vrea cineva să contrazică acest fapt, îşi ghidează viaţa emoţională după modelul tatălui. Dragi taţi, aveţi o putere incredibilă de a influenţa în bine. Ascultaţi-vă instinctele care vă spun să vă jucaţi cu fiii voştri jocuri pe care noi, femeile, le vedem “periculoase”, să duceţi băieţii în drumeţii, să petreceţi timp cu prietenii voştri bărbaţi, să creaţi în jurul vostru “triburi” ale bărbaţilor, pentru că de fapt modelaţi pentru fiul vostru modelul de prietenie între bărbaţi. Şi da, ca să creşteţi băieţi sănătoşi emoţional şi social e nevoie să citiţi, să vă explicaţi propria masculinitate şi viaţa emoţională şi să schimbaţi pentru voi şi fiii voştri paradigme precum: “băieţii nu plâng”, “băieţii trebuie să fie puternici”, “sentimentele sunt ceva feminin”.

Astăzi cea mai mare rată de depresie şi suicid este în rândul băieţilor şi bărbaţilor, în parte şi pentru că nu dedicăm destul timp şi energie pentru sprijinirea vieţii lor emoţionale. Este momentul ca bărbaţii din viaţa copiilor să îşi asume propria lor evoluţie şi putere de a influenţa în bine viaţa băieţilor, cu iubire, conectare şi autenticitate.

P.S. Cărţi şi filme pe care le recomand în legătură cu acest subiect:

“Crescându-l pe Cain”, de Michael Thompson şi Dan Kindlon, Editura Herald

“Prieteni buni, duşmani aprigi”, de Michael Thompson, Catherine O'Neill Grace şi Lawrence J. Cohen, Editura Herald

“Miracolul băieţilor”, de Michael Gurian, Editura Trei

Documentarul “The Mask You Live In”, regizor: Jennifer Siebel Newsom 

Citiţi şi alte texte semnate de Ruxandra Mercea